Iohannis: România e conştientă că trebuie să se implice pentru românii din Marea Britanie şi o va face

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Klaus Iohannis. FOTO Mediafax
Preşedintele Klaus Iohannis. FOTO Mediafax

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, înainte de reuniunea Consiliului European, că România este conştientă că trebuie să se implice pentru românii din Marea Britanie şi va face acest lucru, iar decizia poporului britanic, în urma referendumului, ca Regatul să iasă din Uniunea Europeană trebuie abordată cu luciditate şi calm.

Preşedintele a vorbit cu presa română la sosirea lui la Consiliul European. „Noi avem suficient de multe lucruri de negociat. Mă gândesc la românii care trăiesc şi lucrează în Marea Britanie şi pentru care avem de gând să ne implicăm", a declarat Iohannis, în interviul transmis de Digi 24. "Dacă românii doresc să lucreze acolo, este bine să găsească condiţii echitabile, iar pentru cei care s-au stabilit acolo trebuie să purtăm negocierea în sensul în care să nu aibă ei pierderi de suportat din cauza acestei mişcări", a declarat Iohannis.

De asemenea, şeful statului a îndemnat la calm în evaluarea acestei situaţii. „În niciun caz nu este cazul să intre cineva în panică. România este conştientă că trebuie să se implice pentru românii din Marea Britanie şi o va face“, a mai spus Iohannis.

La nivel european, Klaus Iohannis a apreciat că, în prezent, ţările din UE au păreri diferite privind Brexitul. „Din diferitele luări de poziţii publice există opinii uşor diferite. Unii vor să fie presată Marea Britanie, să plece imediat, alţii ar sugera chiar că ar fi bine să se aştepte foarte mult", a spus preşedintele României.

Şeful statului român a subliniat că această situaţie trebuie tratată cu „luciditate“. „Nu este cazul să ne grăbim peste măsură. Este bine să abordăm lucrurile cu calm, multă luciditate şi fiind vorba de Marea Britanie (...), indiferent dacă se decide să plece sau să rămână, Marea Britanie rămâne un partener foarte important pentru Uniunea Europeană şi pentru România şi cred că este foarte 'fair' (...) să pregătim această mişcare foarte bine şi să facem să rezulte, atât cât se poate, o situaţie în avantajul tuturor părţilor", a precizat preşedintele României.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite