Iohannis a promulgat Legea care acordă  pensii speciale jurnaliştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Klaus Iohannis FOTO Mediafax
Preşedintele Klaus Iohannis FOTO Mediafax

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea prin care jurnaliştii pensionari, membri ai uniunilor de creatori, vor putea primi o indemnizaţie de până la 50% din pensie.

Proiectul legislativ, care modifică Legea 8/2006,  a fost adoptat cu 207 voturi „pentru” şi 7 voturi „împotrivă de Camera Deputaţilor, for decizional pentru această legislativă. La Senat, proiecul a fost adoptat tacit. Potrivit proiectului, jurnaliştii trebuie să îndeplinească anumite condiţii pentru a beneficia de indemnizaţie, respectiv să aibă o vechime în practicarea meseriei de jurnalist de cel puţin 15 ani şi să fie membru al unei asociaţii de presă recunoscută legal timp de cinci ani. 


Iniţiativa legislativă precizează: „În înţelesul legii, prin uniuni de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică se înţelege persoanele juridice române de drept privat, fără scop patrimonial, din domenii precum cel al creaţiei muzicale, interpretative, cinematografice, literare, arhitecturale, teatrale, jurnalistice şi al artelor plastice care sunt recunoscute ca fiind de utilitate publică". 

„Cred că sunteţi de acord cu mine că nu este o variantă pe care să mizăm, nici dumneavoastră, nici noi, şi este o datorie morală pe care mai ales noi, ca jurnalişti, (...) o avem pentru a nu cere un statut special. Îl criticăm, sau l-aţi criticat, statutul special pe care l-au obţinut alţii. Nu cred că este acum cazul să obţineţi un statut special - sau să obţinem un statut special, că poate vreodată cineva mă mai angajează în presă", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului , Dan Suciu. 

Cuantumul indemnizaţiei se modifică ori de câte ori se modifică pensia titularului, ca urmare a indexării/actualizării. Potrivit Legii 8/2006, cuantumul indemnizaţiei reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau, după caz, aflată în plată la data solicitării. 

Consens politic

„Din discuţiile pe care le-am avut cu diverşi reprezentanţi ai lumii jurnalistice, mi-a fost adusă la cunoştinţă nedreptatea care li se face acestora. (...) Parcurgând Legea nr. 8/2006, am observat că într-adevăr li se face o mare nedreptate acestor persoane care reprezintă creaţia jurnalistică şi care nu beneficiază de indemnizaţie. (...) Amendamentul la care fac referire va corecta această nedreptate, cred că suntem de acord că jurnaliştii reprezintă un element de bază al societăţii româneşti. (...) Ar fi o mare nedreptate ca Legea 8 /2006 să nu includă reglementări clare privind indemnizaţiile jurnaliştilor“, a declarat Haralambie Vochiţoiu, iniţiatorul proiectului, citat de Agerpres

Deputatul PNL Gheorghe Ialomiţianu a anunţat în plenul Camerei că liberalii susţin acest proiect de lege.„Prin acest proiect de lege se face o reparaţie pentru cuprinderea tuturor pensionarilor care fac parte din uniunea creatorilor. Nu cred că e o problemă cu impactul bugetar atât timp cât ministrul de Finanţe ne spune că are încasări mai mari faţă de prevederile bugetare", a spus Ialomiţianu, citat de News.ro.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite