INTERVIU Maria Grapini se laudă că stăpâneşte gramatica la perfecţie: „Am fost olimpică la Limba Română”

Interviu cu Maria Grapini: „Mă relaxează jucatul tablelor”

Printre citate din Dan Puric şi Mahatma Gandhi, ministrul Maria Grapini explică de ce postează texte agramate pe Facebook, de ce îşi îmbogăţeşte CV-ul cu distincţii cumpărate şi de ce iubeşte jocul de table.

Primii 35 de ani din viaţa Mariei Grapini sunt ca o poveste decupată din literatura proletcultistă a anilor ’50. O tânără de la ţară, cu mamă dactilografă şi tată siderurgist, merge la facultate şi studiază „Tehnologia mecanică a filării şi ţeserii”. Se remarcă la muncile câmpului, devine membră PCR şi ajunge o destoinică ingineră textilistă. Se căsătoreşte cu un absolvent de Conservator care va face apoi carieră la Opera din Timişoara, cântând la corn.

Când a venit Revoluţia, Maria Grapini era directoarea unei întreprinderi textile din Timişoara, iar după 1990 s-a lansat în afaceri, ajungând în topurile celor mai influente femei din România. În 2006 s-a înscris în Partidul Conservator, iar din decembrie 2012 este ministru delegat pentru mediul de afaceri şi turism. După mai bine de un an de mandat, lumea n-a prea reţinut altceva decât că şi-a angajat o rudă consilier şi că s-a făcut de râs postând mesaje agramate pe Facebook. Maria Grapini spune că totul este o greşeală, o dovadă de răutate a celor care nu vor ca ea să fie un model pentru tineri: de fapt, ruda nu era rudă, greşelile gramaticale nu sunt greşeli gramaticale, ci doar nişte feste pe care i le joacă tableta de pe care postează. Cum ar putea să fie altfel, din moment ce doamna Grapini susţine că a fost olimpică la Limba Română?

Dar câte n-a făcut Maria Grapini în cei 59 de ani de viaţă! CV-ul ei este o înşiruire nesfârşită de competenţe şi realizări: cărţi lansate şi lăudate de critici de renume, cursuri de perfecţionare, asociaţii şi ONG-uri în care activează, lucrări de activitate ştiinţifică şi inovaţii precum „Înlocuirea curelelor sistemului de debitare a firului la maşina de bobinat moale“.

Dar mai ales premii! Zeci de premii, titluri, diplome şi distincţii, de la Ordinul Naţional „Pentru merit“, acordat de preşedintele României în anul 2000 şi până la premiul „Învingătorii crizei“, decernat de revista „Felicia“. În noianul de distincţii, o bună parte sunt acordate de organizaţii-fantomă precum American Biographical Institute, recunoscută pentru faptul că acordă premii cu denumiri pompoase oricui e dispus să achite o sumă de bani pentru a-şi îmbogăţi CV-ul. Maria Grapini are mai multe premii luate de la American Biographical Institute, între care diploma „Femeia anului 1999“ şi o medalie de aur acordată „pentru pasiune, curaj, dedicare, succes, excelenţă, virtute şi spirit“.

Maria Grapini şi soţul ei, Ilie-Aurel, un virtuoz al cornului 

Maria Grapini, Revoluţia şi Securitatea

„Adevărul“: În perioada comunistă aţi fost directoare de întreprindere. Aţi avut relaţii cu Securitatea?
Maria Grapini: Cât am fost directoare, vreme de câteva luni, am avut contact cu cei de la Securitate, era o doamnă ofiţer care venea şi ne întreba dacă facem planul, dacă avem delegaţii străine. Era un regim foarte strict, dar eu eram foarte liberă în discurs. După Revoluţie, fiind curioasă, am cerut să-mi văd dosarul. Am primit că n-am fost înregistrată la ei, n-am fost nici colaborator, nici urmărită.

Ce aţi făcut când a izbucnit Revoluţia la Timişoara?
La Revoluţie mă suna în fiecare dimineaţă de la Securitate să spun câţi oameni au venit la fabrică. În elanul ăla tineresc al meu am răspuns foarte agresiv şi, dacă nu se termina aşa Revoluţia, probabil ajungeam în altă parte pentru că am refuzat să le răspund. Le-am spus că eu nu-i pot obliga pe oameni să vină la lucru, le este frică, vin când pot.

Se temeau ca oamenii să nu fie în stradă?
Da, fabrica era chiar în centrul Timişoarei. Noi ţeseam, între altele, tricolorul, şi la Revoluţie s-a dus tot stocul de tricolor. În zilele acelea am fost chemată la Municipiul de Partid şi prim-secretarul ne-a instruit pe noi, directorii, să mergem în fabrică, să adunăm oamenii şi să le spunem că se spărseseră geamurile în oraş, au spart huliganii şi aşa mai departe (n.r. – în acele zile, ordinul pe linie de partid a fost ca directorii din întreprinderi să ţină şedinţe de înfierare a evenimentelor de la Timişoara, în care acestea să fie prezentate ca  manifestări huliganice izolate şi nicidecum ca acţiuni de revoltă ale poporului). M-am întors foarte bulversată. Am adunat oamenii – şi acum am imaginea în faţă – şi le-am spus să aibă grijă, pentru că ni se spusese că nu au voie să umble pe stradă în grupuri mai mari de trei. Un muncitor tânăr a început să zâmbească. L-am întrebat ce-i de râs. Zice: „Ce spuneţi dumneavoastră e de râs!”. Atunci mi-am dat seama că oamenii au cu totul altă percepţie şi am luat pe moment decizia: „Bine, nu oblig pe nimeni să vină la lucru, e viaţa voastră personală, faceţi cum doriţi, nimeni nu va fi pus absent”. A fost o relaxare în secţie, a doua zi mi-am făcut o echipă de oameni şi am mers în Piaţa Operei, deja se crease balconul, ne-am dus cu mâncare acolo. Am deschis porţile largi la fabrică, spre deosebire de alte firme care au zidit gardurile atunci. Eu am făcut instinctual totul, nici nu realizam ce se va întâmpla.

În Piaţa Operei cu ce gânduri v-aţi dus? Vă doreaţi să cadă regimul?
Nu, eu aveam probleme cu cei care erau la nivelul întâi, adică secretarii de partid. Avusesem un conflict cu secretara de partid de la „Garofiţa” pentru că făcea presiune pe noi să facem şi muncă de partid. Eu am fost făcută membră de partid în anul întâi de facultate, pentru că terminasem sesiunea cu zece, pentru că eram copil de muncitori şi pentru că, la practică, am cules bine struguri. Fiind de la ţară, ştiam că strugurele se trage cu codiţa în sus, eram foarte harnică. 

După 1990 aţi intrat în mediul de afaceri, aţi făcut avere, apoi, în 2006, aţi intrat în politică. La ce v-a trebuit?
Da, eu n-am vrut deloc să intru în politică, am vrut să fiu liberă, mă săturasem de ceea ce a fost Partidul Comunist. Eu am intrat dintr-o anumită revoltă din asta paşnică, aşa cum spunea Mahatma Gandhi. Varujan Vosganian mi-a spus: „Tu critici şi spui că nu-i bine, dar intră să faci!”. Pe de altă parte, am văzut că în Parlament şi în Guvern ajung oameni fără nicio experienţă, fără pregătire, fără caracter, fără moralitate. Şi am intrat cu gândul de a schimba.

E posibil să fii şi politician, şi om de afaceri?
Eu am fost şi foarte revoltată la un moment dat, când domnul Iliescu spunea că oamenii de afaceri n-au ce căuta în politică. De altfel, domnul Iliescu are o simpatie pentru mine de la o întâlnire avută la Timişoara în 1994. Dar nu, dacă eşti moral, faci ce am făcut eu. Mi-am încheiat toate afacerile, nu conduc nicio companie.

Conduce fiul dumneavoastră.
Dar în toată lumea e aşa. Eu am lăsat salariul meu de 300 de milioane şi am venit aici pe un salariu de 50 de milioane. De ce? Pentru că îmi permit. Pentru că 24 de ani mi-am construit o afacere şi n-am venit să fac contracte cu statul. Am venit pentru că îmi doresc ca generaţia copilului meu, nepotului meu, să fie mai bine. Dacă ne dorim să fie mai bine, trebuie să ne implicăm.

Aveţi mai mult de un an ca ministru delegat. Aţi reuşit să schimbaţi ceva?
Trebuie să recunosc că a fost mult mai şocant decât îmi imaginam. Este o mare discrepanţă între mediul privat şi activitatea publică. Aici am găsit un grup format din oameni unii nepricepuţi, unii nemotivaţi, oameni cu studii superioare care iau 600 de lei pe lună, unii aduşi politic...

L-aţi luat consilier pe fratele nurorii dumneavoastră.
Poate fi numit... Da, e fratele nurorii.

O rudă prin alianţă.
Nu, nu e rudă. Eu l-am luat din Bucureşti de la o firmă de audit şi el a pierdut venind la mine. Salariul lui de consilier e 2.000 de lei. Eu l-am luat să mă ajute pentru că pe audit nu aveam pe nimeni.

Da, dar puteaţi găsi pe altcineva, ca să nu daţi naştere la interpretări.
Care să vină pe 2.000 de lei? El a făcut un sacrificiu, îmi pare rău. Credibilitatea mea în ceea ce am făcut e că am construit nu pe alt sistem decât competenţa. Poate fi rudă sau nu.

Aţi mai lucrat cu el şi în trecut?
Nu, de unde să lucrez?

Atunci de unde ştiaţi că e competent?
Ştiţi ce înseamnă să treci un interviu în firmele de audit multinaţionale? Al doilea, ştie trei limbi străine şi pe germană nu aveam pe nimeni. Şi nu vine nimeni la 2.000 de lei.

Şi el de ce a venit?
Să mă ajute pe mine. Pur şi simplu, să mă ajute. Puteam să-l iau pe băiatul meu, care a făcut administrarea afacerilor în Austria, vă daţi seama ce ar fi ieşit. Fratele nurorii nu este rudă.

Consilier la 24 de ani
Tânărul angajat de Maria Grapini pe postul de consilier personal se numeşte Tudor Mataragiu şi are numai 24 de ani. Sora acestuia este căsătorită cu Cosmin Grapini, fiul ministrului pentru mediul de afaceri şi turism. Costel Mataragiu, tatăl lui Tudor, este fost şef al Direcţiei Economice a SRI Timiş, personaj controversat cercetat în dosarul Jimbolia. Recent, Tudor Mataragiu a fost numit de Maria Grapini în Consiliul de Administraţie al SC Mamaia SA.

Maria Grapini se autocomplimentează: "Foarte frumoasă". Prietenele ei virtuale o susţin: "Absolut princiară! :)"

"Eu niciodată n-am analizat gramatical un text pus pe Facebook"

Nu v-aţi gândit să vă luaţi un consilier şi pentru pagina de Facebook? Multă lume v-a criticat pentru erorile gramaticale pe care le faceţi atunci când postaţi pe această pagină.
Cei care nu sunt convinşi pot să facă oricând cu mine test de gramatică. Eu am fost un copil bun la învăţătură de la clasa I până la facultate.

Aţi terminat un liceu cu profil real, unde studiaţi mai mult matematica şi fizica.
Staţi liniştiţi, că am fost olimpică la Limba Română. Problema mea este următoarea: eu scriu noaptea, în avion sau în maşină. Am să vă fac probă cu iPad-ul că dacă pui „s-a”, sare şi îţi pune cu liniuţă la un text unde nu trebuia să fie scris despărţit. Faptul că scriu târziu şi numai în mijloacele de transport sigur că apar astfel de lucruri. Zilele trecut am citit la Mălin Bot, de la B1 TV, pe Facebook-ul lui scris greşit. Eu niciodată n-am analizat gramatical un text pus pe Facebook. Facebook-ul a fost inventat pentru altceva, pentru o relaţionare, dacă vreţi. Nici încrâncenarea politică nu-mi place pe Facebook. Eu am început să scriu înainte de a fi ministru şi nu am vrut să renunţ tocmai pentru a nu se spune „Aaa, acuma e ministru şi nu mai scrie nimic”.

Ce v-a determinat să vă deschideţi cont?
Pur şi simplu, am vrut eu. Problema mea este de ceea ce scriu acolo ca şi conţinut. Dacă ne uităm la formă şi nu la fond şi vrem să spunem că Maria Grapini nu ştie limba română, o putem spune oricând. Dar eu vă spun sigur că o ştiu. Şi nu mă interesează să pun pe cineva să scrie în locul meu ceva ce nu simte. Pentru că eu acolo nu pun ca ceilalţi politicieni texte de a-mi promova politic imaginea. Eu relaţionez acolo cu oamenii simpli, le spun „bună dimineaţa”, le spun „noapte bună”, le spun că astăzi am făcut plăcintă, nu îmi promovez imaginea politică.

Mulţi au criticat şi conţinutul mesajelor, faptul că scrieţi în fiecare zi „bună dimineaţa” şi „noapte bună”. Pentru un ministru, e puţin cam...
Dar asta vreau eu să scriu. Citiţi şi răspunsurile oamenilor care spun „lăsaţi-i în pace, trimiteţi-i la plimbare! Vrem să ne spuneţi, ne lipsiţi când nu ne spuneţi noapte bună şi bună dimineaţa”. În fond, nu-ţi place ce scrie cineva, nu intri!

Credeţi că sunt sinceri oamenii ăia? Nici măcar nu-i cunoaşteţi...
Dar au vreun interes? Atât timp cât nu mi-a cerut nimic acea persoană... şi am avut surpriza să mă duc în toate judeţele, m-am întâlnit cu oamenii de pe Facebook şi m-am împrietenit în mod real cu cei cu care comunic. Şi n-o să renunţ doar pentru că nişte ziarişti... Să scrie mai departe. Eu am conştiinţa împăcată şi ştiu foarte bine ce ştiu. E mai grav de cei care nu ştiu ce ştiu.

Nu credeţi că toată povestea asta cu greşelile gramaticale vă afectează imaginea?
 Nu. Nu. Asta e. M-aţi auzit în exprimare vreodată, că mă exprim public de ani de zile, vorbind agramat cum vorbesc alţi oameni şi alţi politicieni? M-aţi prins măcar o dată că am făcut un dezacord?
 

Scriitoarea Maria Grapini, apreciată de critici: “Îşi trăieşte excelenţa fără derapaje erotice, aşa cum ar fi făcut modernii şi postmodernii literaturii noastre”

Maria Grapini nu este doar o femeie care postează pe Facebook. Ea are aspiraţii literare, fiind autoarea unui volum auto-biografic, intitulat “Viaţa, între scrieri şi trans-scrieri” - o evocare metaforică a maturizării Mariei Grapini. Cartea a fost lansată în 2012, înaintea alegerilor parlamentare (Maria Grapini a candidat şi a câştigat un loc de deputat în colegiul 3 Timişoara).

Criticii literari s-au înghesuit să elogieze bildungsromanul Mariei Grapini. Cel mai frumos laudatio îi aparţine chiar preşedintelui Uniunii Scriitorilor, filiala Timişoara, Cornel Ungureanu: “Personajul principal al nuvelei, Oana, este întâi un copil, un elev, un adolescent, apoi un lider care îşi trăieşte excelenţa fără derapaje erotice, aşa cum ar fi făcut modernii şi postmodernii literaturii noastre; echilibrul moral al eroilor sublinează un cod etic ce se cuvine respectat. Nuvela Mariei Grapini transcrie, într-un cod personal, numeroasele ieşiri în faţa jurnaliştilor. Poate să vorbească şi aşa, din interiorul literaturii, publicului care poate să înţeleagă şi să iubească un (alt) demers creator”.

Din nefericire pentru cititorii români, cartea nu se mai găseşte în librării şi nu poate fi consultată nici în reţeaua naţională de biblioteci.

Momente de relaxare în viaţa Mariei Grapini: cărţi de Dan Puric şi table cu soţul

Am văzut în CV că aveţi foarte multe premii, diplome, distincţii.
Da, şi acuma, de când sunt ministru. Chiar pe masă aveţi una din ele dată recent.

Sunt unele acordate de nişte instituţii dubioase.
Bun, le-aţi ales pe alea, dar de ce nu le alegeţi pe cele mai relevante? Faptul că am ordinul Preşedinţiei.

Tocmai, de ce să treceţi în CV, lângă o decoraţie acordată de preşedintele României, nişte premii acordate de instituţii cu reputaţie îndoielnică?
Probabil că şefa de cabinet de pe vremuri, de la mine de la firmă, le-a pus pe toate.

E vorba de nişte distincţii care pot fi cumpărate de pe internet.
Nu e aşa, domnule. Ţi se trimite o propunere, completezi..., aşa cum am primit în 1997 primul meu premiu internaţional, „Femeia care a contribuit la dezvoltarea propriei naţiuni”. Din 137 de femei, în primele zece am fost trei din România. Una am fost eu.

Deci aţi primit propuneri...
Da, şi se selectează din activitatea ta. N-am plătit premiul ăla.

E o escrocherie cunoscută. În acele scrisori de propunere pretind şi o taxă, câteva sute de dolari...
Probabil taxa de trimitere a premiului. Dar nu asta e problema, lucrul important la un om, fie că e jurnalist sau politician, este să ştie să extragă esenţa. Eu am premii extrem de importante. Iată, acum, ca ministru (n.r. - îşi roteşte privire prin birou), mi-a dat Forbes..., Polonia mi-a dat premiul pentru „Ambasadoarea anteprenoriatului feminin”..., Uniunea Europeană mi-a dat! Pentru activitatea în antreprenoriat. În loc să luaţi esenţa, luaţi mărunţişurile. Ştiţi la ce nu ajută asta? Un model îl puteţi transforma în altceva. Iar oamenii au nevoie de modele. În loc să luaţi esenţa ca să creaţi modele, dumneavoastră paralizaţi... OK!

Nu paralizăm, dar sar în ochi acele premii cumpărate de pe internet.
Dacă vreţi, alea... La firma mea se primea câte o scrisoare, se analiza în Consiliul de Administraţie şi sigur ei erau fericiţi, ca şi companie, că eu eram nominalizată. Dar premiile mele personale nu mi le poate lua nimeni. Eu ştiu cât am muncit pentru ele.

Ce carte aţi citit ultima oară?
„Suflet românesc” a lui Dan Puric. Pentru mine chiar este o revelaţie Dan Puric. Nu mă prindeţi cu asta, să ştiţi că eu citesc. Pentru mine chiar este o relaxare când mă duc seara şi, furioasă pe tot ce nu mi-a ieşit în ziua aceea, m-apuc să mai citesc câte ceva. Eu pe Dan Puric l-am remarcat din momentul în care a început să ţină conferinţe. Este un foarte mare patriot.

Gala ambasadorilor turismului românesc i-a adus împreună pe Dan Puric şi Maria Grapini. Foto: FACEBOOK

Am văzut că în timpul liber vă place să jucaţi şi table. Un joc preferat, de obicei, de bărbaţi.
Da, şi de oameni care nu au multă carte. Aşa se mai spune, că se joacă pe bancă.

N-am spus asta.
Stimate domn, fiecare îşi găseşte un mod prin care se relaxează. Pe mine tablele mă relaxează, pur şi simplu mă relaxează. Eu am fost jucătoare de şah, dar la suprasolicitarea pe care o ai într-un sistem trebuie să-ţi găseşti un mod de echilibru şi de relaxare. Pe mine mă relaxează jucatul tablelor. Dar joc foarte rar, pentru că nu am timp.

Cu soţul jucaţi?
Da, şi cu soţul joc.

Şi cine bate?
Depinde. Depinde de zar.

Fragment din emisiunea Perspective, de la postul Speranţa TV

citeste totul despre: