INTERVIU Cristian Preda: Vom avea de purtat un război care va însemna victime. Va trebui să ucidem în numele păcii şi stabilităţii europene
0
Eurodeputatul Cristian Preda, purtătorul de cuvânt al PPE pe politică externă, a vorbit, într-un interviu acordat „Adevărul“, despre poziţia pe care ar trebui să o aibă România în raport cu Europa, despre relaţia cu Turcia, dar şi despre nevoia unei integrări europene mai profunde.
„Adevarul“: Săptămâna aceasta a avut loc la Palatul Cotroceni o şedinţă a CSAT în care s-a discutat despre lovitura de stat eşuată din Turcia. Preşedintele Klaus Iohannis a avut o poziţie echilibrată. A condamnat încercarea preluării puterii prin forţă, dar, pe de altă parte, a cerut şi respectarea drepturilor omului. Este aceasta poziţia corectă? Vă aşteptaţi la altceva?
Este poziţia îmbrăţişată de majoritatea europenilor. De SUA, de asemenea. Atunci când vine vorba de Turcia este important şi legitimitatea regimului, care a fost pusă la încercare de puciul de acum două săptămâni, şi respectarea drepturilor omului. Ambele faţete sunt de luat în seamă, şi din perspectivă noastră, a europenilor, şi din perspectiva americanilor. Nu este un secret pentru nimeni faptul că Turcia este o ţară candidată la UE. Probabil că oamenii informaţi îşi aduc aminte că Turcia a primit semnalul de aderare în acelaşi timp cu România, în 1999. Erdogan nu era încă prim-ministru. De atunci, turcii negociază. Noi am şi intrat în UE. Turcii nu au deschis nici măcar jumătate din capitole. Preşedintele Iohannis era firesc să pună relaţia cu Turcia în coordonatele ei instituţionale. Nu vorbim ca nişte microbişti atunci când facem politică. Turcia este o ţară care are parte de simpatie în România. În mod tradiţional, şi diplomaţia noastră şi elitele noastre au susţinut Turcia în parcursul european. Este şi un soi de răspuns pentru că Turcia a fost unul dintre avocaţii intrării României în NATO. Cumva, diplomaţia noastră şi elitele s-au revanşat cu parcursul european al Turciei, care a fost foarte accidentat. De curând s-a deschis un capitol de negociere, capitolul 33, în iarnă s-a mai deschis un capitol, capitolul 17. S-a întâmplat după ce niciun progres nu a fost înregistrat în discuţiile cu Turcia. Este important să luăm în seamă perspectiva europeană în ceea ce are ea instituţional pentru a înţelege procesele care au loc în partea turcilor.
Vorbim de Turcia, stat care a suspendat Convenţia europeană a drepturilor omului. În acest context, cum priviţi o posibilă aderare a Turciei la UE?
Asta este o chestiune foarte serioasă şi o ameninţare a statutului european a Turciei. Atunci când Turcia a început negocierile i-a cerut în mod formal să abandoneze toate formele de pedeapsă capitală. Doar după ce Turcia a făcut acest lucru a putut să înceapă negocierile, în 2005. Asta pentru că pedeapsa cu moartea este exclusă explicit de Carta Europeană a Drepturilor Omului şi este o precondiţie. Dacă Turcia continuă pe drumul pe care l-a sugerat Erdogan imediat după ce puciul a eşuat, dacă reintroduce pedeapsa cu moartea, ea va spune „La revedere“ negocierilor cu UE. Personal, nu exclud acest scenariu chiar dacă de la Ankara au venit, uneori, astfel de ameninţări, care nu au fost puse în practică. Asta şi explică parcursul extrem de dificil al negocierilor. Dacă Turcia pune în aplicare această decizie, ea se descalifică din condiţia de stat care să adere. Sigur că asta îi va bucura pe unii europeni, care, spre deosebire de români, s-au opus vehement aderării Turciei. Cele două capitole s-au deschis pentru că am simţit cu toţii nevoia de cooperare cu Turcia în criza imigranţilor. Faimoasa schemă de relocare nu mergea şi nu merge până în zilele noastre. În România au ajuns 69 de oameni, deşi tot felul de fricoşi au început să urle, pe tot felul de canale, de pespectiva invaziei. Dincolo de contextul fricilor noastre locale, atunci când s-a constatat că schema de relocare nu funcţionează, toţi s-au îndreptat către Turcia. Au bătut palma cu turcii şi una dintre promisiunile făcute de europeni a fost cea legată de deschiderea unor capitole de negociere. O altă promisiune este chestiunea liberalizării vizelor.
Dialogul despre liberalizarea vizelor începuse mai demult şi acest proces a fost accelerat. Dintre cele 72 de criterii pe care o ţară trebuie să le îndeplinească pentru ca liberalizarea vizelor să se producă, Turcia are restanţe. Nu le-a îndeplinit pe toate. Capitolul cel mai sensibil, în care s-au blocat discuţiile dinaintea puciului, este cel referitor la înţelegerea pe care Ankara o dă luptei cu terorismul. Europenii i-au cerut lui Erdogan să modifice legea anti-teroristă pentru că definiţia dată terosimului este suficient de vagă încât să-i permită lui Erdogan să se răzbune pe adversarii săi politici din diverse partide, din presă. Spun asta pentru că şi vânarea jurnaliştilor, a unor adversari politici, au început înainte de puci. Mulţi s-au trezit să le reproşeze europenilor abuzurile din Turcia. Europenii de la Bruxelles au spus foarte clar: turcii nu vor avea încheiată discuţia despre liberalizarea vizelor până nu vor schimba legea. Erdogan exagerează şi mai tare acum decât înaine. S-a ajuns la excluderea profesorilor, gesturi de revanşă politică şi o interpretare a terorismului într-o cheie foarte specială: Este terorist orice adversar al lui Erdogan. Asta este absolut inacceptabil.
Insistenţele europenilor ca aceste lucruri să nu se petreacă au precedat loviturii de stat. Nu se descoperă la Bruxelles acest comportament autoritar. Dacă mâine refuzăm să mai discutăm orice cu Erdogan, trebuie rezolvată problema imigranţilor. Are cineva rezolvarea acestei probleme? Iluzia că am putea să-l dăm uitării pe Erdogan este periculoasă. Nu ştiu de ce şi în România şi în alte state membre s-au construit atacuri furibunde la adresa unor instituţii care vor să rezolve aceste probleme. În Europa sunt puţine guverne conservatoare: Marea Britanie şi Polonia. În România, partenerul lui Erdogan este Macovei. Dânsa a intrat de curând în reţeaua conservatorilor europeni. Deci nu există în Europa un partid politic care să aibă o simpatie pentru Erdogan. Nimeni nu va putea spune că Merkel sau Hollande au o simpatie pentru Erdogan. Au încercat să rezolve problema imigranţiloe şi nu au putut să se dispenseze de Erdogan. Trebuie să fim ceva mai realişti când discutăm despre relaţia cu Turcia. Acordul cu Turcia este mult mai credibil decât ce se întmplase până atunci în chestiunea imigranţilor. Traficul cu migranţi s-a mutat. Din Siria, prin Libia, către sudul Italiei. Dosarul cu vizele mi se pare suspendat, tocmai pentru că legea antireroristă este mult prea vagă şi permite abuzuri în Turcia. Nu mi se pare că Erdogan merge în direcţia liberalizării vizelor. Nu vom avea cum se temeau unii că vom vedea milioane de turci în Europa pentru că mulţi nu-şi doreau acest lucru. Va rămâne să vedem dacă negocierile de aderare vor continua. Dacă pedeapsa cu moartea va fi introdusă, totul se opreşte. Turcia pierde statutul de ţară candidată. Dacă lucrul acesta nu se întâmplă, atunci să vedem dacă vor mai putea fi deschie noi capitole de negociere.
Este Erdogan, din nou, în postura de a şantaja Europa?
Nu ştiu dacă este vorba de şantaj. Omul este parşiv, un lider care este autoritar, dar care încearcă să câştige mai mult profit. Conflictul lui cu Gulllen este unul vechi. După lovitura eşuată, Erdogan recurce la epurări care erau pregătite dinainte. Listele cu profesorii, cu judecătorii, cu militari erau pregătite dinainte. Nu poţi să identifici în 24 de ore mii de oameni care complotau. Comisarul Hann a spus că era vorba de o revanşă care era pregătită. Mulţi descoperă opoziţia cu Gullen acum. Întrucât sunt purtătorul de cuvânt al PPE pentru politică externă, sunt în contact de ani buni şi cu autorităţile turce, cu politicienii turci, dar şi cu opozanţii. Întâlnesc regulat jurnalişti. Avem obligaţia de a discuta cu toate vocile din Turcia permanent. Recunosc că este unul din dosarele cel mai greu de gestionat. Nu puetm ignora Turcia, nu o putem exclude de pe hartă, mai ales că este un partener de dialog cu alte Puteri. Că este vorba de dosarul sirian, că este vorba de relaţiile cu Rusia, Israel, cu Iran. Toţi aceşti interlocutori presupun o participare a Turciei.
Acum două săptămâni a avut loc summitul NATO de la Varşovia. Unul dintre obiectivele României a fost o flotă comună în Marea Neagră. În ce măsură mai putem discuta despre acest proiect în acest context?
Am apreciat că preşedintele a explicat public rezultatele acestei reuniuni NATO. Mi s-a părut îmbucurător că a anunţat o participare semnificativă: şase ţări la Brigadă. Cum modifică noile realităţi din Turcia proiectele NATO, trebuie să ne păstrăm luciditatea. Faptul că Erdogan încearcă acum să reînnoade relaţiile cu Putin nu va face din Turcia un aliat fragil în NATO. Turcia rămâne totuşi un partener foarte importantă. Armata turcă este solidă, de încredere. Nu e confortabil, pe de altă parte, şi îmi voi asuma identitatea PPE, să-ţi construieşti proiecte politice în care să fie implicate guverne conservatoare, cum este cel de la Ankara sau Polonia. Turcia, Polonia şi Marea Britanie sunt marcate de guverne conservatoate care fac greşeli politice grave. Brexit este o nenorocire pentru toată Europa, nu numai pentru britanici, care nu ştiu cum să iasă. Ceea ce se întâmplă la Varşovia în ultimele luni, cu derivele Curţii Constituţionale, ceea ce se întâmplă cu jurnaliştii din Polonia, şi ceea ce se întâmplă la Ankara, nu sunt evoluţii politice care să-mi dea încredere în perspectiva unei cooperări politice. Nu discut chestiunea militară aici. La noi s-a creat ideea că, pe o structură de parteneriat în NATO şi de prietenie cu Turcia, Polonia şi Marea Britanie, noi ar trebui să construim un soi de viziune politică la nivel european, ceea ce este fals. Turcia are enorme probleme de credibilitate atunci când vine vorba de negocierile cu europenii. Polonezii nu sunt altceva decât liderii unei mişcări contra-reacţie la proiectul de consolidarare a identităţii europene. Cum a vrut şi Cameron, vor o Europă tot mai puţină. Vor ca deciziile să se ia la nivelul Consiliului European împotriva Comisiei Europene. Eu cred că din perspectiva românească nu suntem bine plasaţi pentru a răspunde pozitiv unui asemenea apel. Eu cred că a te pune la remorca Poloniei nu este un lucru serios. Trebuie să facem tot ce putem pentru a participa la proiectele pe care le vor iniţia amicii noştri francezi şi germani. Dacă este să ne uităm înspre o direcţie în Europa, nu trebuie să ne uităm spre Varşovia,ci înspre Berlin şi Paris. Cuplul franco-german va deveni mult mai articulat în anii care vin tocmai pentru că se vor lua în seamă tragediile recente şi cred că interesul nostru este să avem mai multă Europă, nu mai puţin. Colaborarea Varşovia-Ankara-Londra-Bucureşti este de neacceptat pentru mine.
Foarte mulţi comentatori au spus că Germania are foarte multă putere în Europa şi că este foarte bun acest duo România-Polonia ancorat la SUA.
Se încurcă planurile. SUA îşi doresc o Uniune puternică. SUA nu şi-au dorit Brexit. Prin voce preşedintelui Obama, şi nu a aventurierului Trumph, SUA a fost foarte clar: Brexit este o greşeală. Obama, care nu a călătorit foarte des în Europa, a mers special în Anglia să susţină rămânerea. Din păcate, n-a mers. SUA nu încurajează o divizare a Europei în bucăţi. Este în interesul SUA ca Europa să fie un ansamblu coerent. Interesul României este de a avea mai multă Europă. Acesta trebuie să fie proiectul nostru, şi nu o întoarcere la sinele naţional şi la mândria locală. Atacurile la adresa liderilor care vor mai multă integrare mi se pare că ajută adversarii. Sunt oameni care îşi doresc destrămarea Europei şi nu trebuie să le facem jocul.
În acest timp, Europa este lovită de terrorism, fapt care ar putea duce în mod natural la dorinţa statelor de a-şi închide graniţele. Mai putem vorbi în acest context de mai multă Europă?
Statele occidentale, care se confruntă cu fenomenul terorismului, au cunoscut şi în trecut. Sunt forme noi, acum cei care atacă acum o fac în numele islamului.
Şi aici este o discuţie. Unii lideri au încercat să dea o conotaţie mult prea corectă politic acestor atacuri.
Aceasta este o versiune nouă, de fragilizare a solidarităţii europene, plecând de la ideea că ar exista un consens al atitudinii politice. Mi se pare o aiureală. Am citit oameni serioşi care spun că mai vinovaţi decât islamiştii sunt cei care cred în corectitudine politică. Este un mit! Eu cred că există resurse în Europa pentru a înfrânge islamismul, dar pentru asta trebuie mai multă solidaritate. Îi întreb pe cei care o critică pe Angela Merkel: Care este alternativa? În Franţa cine ar trebui să vină: Marine Le Pen? E la fel de ţicnită ca şi cei care atacă valorile Republicii.
Cu toate astea are şanse mari să ajungă preşedintele Franţei.
Consumul intern. Trebuie să ne arătăm deşteptăciunea anunţând victoria iminentă a unei extremiste. Cred că trebuie să fim ceva mai responsabili. Am văzut gustul de a tabloidiza violenţa extremă. Am văzut tot felul de alerte. Panica, prin taboidizarea, este sporită. Avem nevoie de minţi limpezi, nu de fricoşi care anunţă catastrofe. Sunt de părere că trebuie să sporim prezenţa militară în Siria. Nu sunt de părerea că orice intervenţie suplimentară ar complica lucrurile. Când ai un adversar trebuie să-l termini. Războiul este pe viaţă şi pe moarte. Nu te duci la război băgnd baioneta în plutonul de soldaţi care este alături de tine. Pledez pentru determinare, pentru hotărâre, pentru acţiuni necruţătoare. Trebuie să ne obişnuim cu ideea că vom avea de purtat un război care va însemna victime. Va trebui să ucidem în numele păcii şi stabilităţii europene. Trebuie să o facem fiind solidari între europeni.
Se încarcă comentariile...
