Indemnizaţii pentru mame: Cioloş, lăsat singur de Iohannis şi PNL
0Preşedintele Klaus Iohannis nu a luat în seamă semnalele Guvernului în ceea ce priveşte lipsa banilor pentru majorarea indemnizaţiilor pentru mame şi a promulgat legea votată de Parlament, în timp ce PNL spune că susţinerea Executivului Cioloş depinde de aplicarea de la 1 iulie a măsurii.
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, joi, că susţinerea de către PNL a acestui Guvern „depinde inclusiv de rezolvarea problemei demografiei“ şi a cerut premierului Cioloş şi Ministerului Muncii să găsească resurse financiare pentru aplicarea legii indemnizaţiilor de creştere a copilului de la 1 iulie, aşa cum prevede legea promulgată de preşedintele Iohannis.
„Nu cred că se punea problema găsirii de surse de finanţare, ci se punea problema găsirii de resurse financiare pentru aplicarea legii de la data de 1 iulie, aşa cum prevede legea. Îi rog pe cei de la Ministerul Muncii, le spun celor din Guvern că data de 1 iulie sigur este un reper şi pentru ei, şi pentru noi, pentru că această lege nu ţine de plăcerea unui parlamentar sau a altuia, ci ţine de strategia naţională pentru creşterea demografiei în România. Le cer să fie atenţi la această dată de 1 iulie. Susţinerea pentru acest Guvern depinde inclusiv de rezolvarea problemei demografiei în România”, a spus liderul PNL.
O astfel de măsură este binevenită în prag de alegeri pentru partidele dornice de câştigarea voturilor. În prag de alegeri locale, social-democraţii şi liberalii au votat, cot la cot, legea care majorează indemnizaţiile pentru mame, fără să ia în considerare punctul de vedere al Guvernului, potrivit căruia bugetul nu prevede o sursă de finanţare pentru o asfel de măsură.
Primul care a ignorat poziţia Guvernului Cioloş a fost preşedintele Klaus Iohannis, care a promulgat legea adoptată de Parlament şi a cerut Guvernului să găsească soluţii pentru aplicarea ei.
„Am semnat decretul de promulgare a ordonanţei Guvernului privind concediul şi indemnizaţia pentru mame. Personal, consider că această lege e una bună, aşteptată şi binevenită. Va încurajez pentru a găsi în Guvrn cele mai bune soluţii pentru aplicarea acestei legi. Vă rog să nu trataţi această lege din punct de vedere contabil. Este foarte importantă pentru România“, a spus Iohannis.
„Se poate proroga“
Premierul Dacian Cioloş a declarat că legea care majorează indemnizaţiile pentru mame nu se va aplica dacă nu vor fi găsite sursele de finanţare, precizând totodată că actul normativ se poate proroga dacă bugetul de stat nu va permite efectuarea acestei cheltuieli în limitele de deficit stabilite.
„Nu atacăm la Curtea Constituţională legea care majorează indemnizaţiile pentru mame. Dacă găsim surse financiare ne-o asumăm noi ca Guvern, dar o să vedem la rectificare. Până atunci, dacă nu o să găsim finanţare, nu o aplicăm", a spus Cioloş în cadrul unei întâlniri cu jurnaliştii, la Palatul Victoria, marţi.
Potrivit unor surse guvernamentale, impactul bugetar nu este foarte mare, însă Guvernul se teme de o avalanşă a partidelor de măsuri cu iz electoral în prag de alegeri. Întrebat cum va evita neaplicarea legii, iar premierul a menţionat forma juridică care face posibil aceasta. „Se poate proroga. Orice decizie se poate proroga aşa cum, în fiecare an, sunt legi care sunt prorogate“, a spus Dacian Cioloş.
Indemnizaţii mai mari
Parlamentuil a adoptat miercuri, cu unanimitate de voturi, proiectul de lege prin care cresc indemnizaţiile pentru creşterea copilului, dar şi eliminarea plafonului de 3400 de lei pentru părinţii care câştigă mai mult de atât.
Principala modificare adusă legislaţiei vizează eliminarea plafonului maxim de 3400 lei/lună al indemnizaţiei pentru creşterea copilului, precum şi acordarea indemnizaţiei pe perioada până când copilul împlineşte vârsta de doi ani. Mai exact, persoanele care timp de doi ani au realizat minim 12 luni venituri supuse impozitului vor beneficia de concediu pentru creşterea copilului timp de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap.
Calculul indemnizaţiei se stabileşte în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani şi nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată. De asemenea, în situaţia în care decide să se întoarcă în câmpul muncii, părintele va primi un stimulent de inserţie în cuantum lunar de 50% din indemnizaţia minimă stabilită – indemnizaţia minimă este de 85% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată.
Guvernul a avut obiecţii legate de lege şi a cerut Parlamentului să indice sursa de finanţare.