Imaginează-ţi că nu altfel decurgeau lucrurile la întrunirile Asociaţiei Municipiilor. Şi la Asociaţia Oraşelor. Şi la Asociaţia Comunelor. Şi la atâtea alte asociaţii de oameni pe care tu i-ai ales.

Imaginează-ţi că toţi vorbeau cam aceeaşi limbă, indiferent de partidul din care făceau parte.

Imaginează-ţi că ziceau aşa: Noi suntem acum aici, de ce să mai vină alţii să ne ia locul?

Imaginează-ţi că ziceau aşa: Dacă noi suntem acum aici, înseamnă că noi suntem cei mai buni, nu?

Imaginează-ţi că ziceau aşa: Dacă noi suntem acum aici, şi suntem cei mai buni, şi dăm atâtea şi atâtea la oamenii care ne-au ales, de ce să nu merităm şi noi o răsplată pe măsură - pe lângă salariu, care e başca, cum bine zicea nemuritorul Caragiale?

Imaginează-ţi că ziceau aşa: De ce să se bage procurorii, poliţiştii, ANI, Curtea de Conturi, Curtea Constituţională, toate celelalte Curţi, presa sau oricine altcineva peste ceea ce noi şi cei care ne-au ales ne-am înţeles să facem împreună?

Imaginează-ţi că ani şi ani în şir, şedinţă după şedinţă şi team-building după team-building, nimeni nu i-a băgat în seamă pe aceşti oameni, nimeni nu s-a gândit la doleanţele lor - dar nu la doleanţele cu care ieşeau la presă, ci la alea scrâşnite noaptea în aburi de apă plată cu lămâie.

Imaginează-ţi apoi că unul dintre ei, unul născut şi crescut în mijlocul lor - dar care poate că a băut mai puţin - a tras conştiincios cu urechea şi şi-a notat toate dorinţele, dar absolut toate, le-a centralizat, le-a sistematizat şi le-a pus pe căprării. Apoi a început colosala muncă de a căuta soluţii de depanare pentru fiecare dintre ele: unde trebuie schimbate legi, unde trebuie schimbaţi oameni, unde trebuie schimbate mentalităţi, unde trebuie schimbat totul.

„Ştiu ce vă trebuie, numai eu am soluţia“, ar fi şoptit el la un moment dat în barbă dacă ar fi avut-o, aşa că a trebuit să se mulţumească doar cu mustaţa. Ceilalţi au prins şoapta şi l-au ascultat atenţi, cu acelaşi vădit interes, indiferent de apartenenţa politică sau alte chestiuni discriminatorii.

Dar ca să schimbi ceva în ţara asta, ca în orice ţară de altminteri, condiţia necesară este să ai puterea. Aşa că omul providenţial a fost ajutat să urce: de la baronet local la ministru, apoi vicepremier, prim-vicepremier, lider de partid, prim-ministru. Ăsta era traseul iniţial, ultimul pas n-a mai apucat să-l facă, din motive strict legale. Dar nu s-a lăsat bătut, planul era prea frumos ca să se înece în mlaştina legalităţii, aşa că a apelat la interpuşi.

Din păcate, interpuşii trimişi la Palatul Victoria s-au dovedit mai degrabă nevolnici, nişte inşi incapabili să lucreze eficient la lumina nopţii. În schimb, interpuşii din alte locuri (Parlament, instituţii, diverse Curţi) au început să lucreze, să schimbe legi, oameni, mentalităţi, totul.

Dacă veţi vedea cam ce schimbări au avut loc în ultimii ani, veţi observa că toate fac - sau tind să facă - pe plac acelor mohorâţi ai team-building-urilor de stat: ordonanţa traseiştilor, ordonanţa 13, legile Justiţiei, alegeri într-un singur tur, dezincriminarea conflictului de interese şi a incompatibilităţilor, dezincriminarea totală sau parţială, directă sau mascată, a corupţiei şi a infracţiunilor de serviciu, intimidarea ori chiar castrarea instituţiilor de control sau de investigare etc.

Statistica e necruţătoare şi ne dă fără zecimale: măsurile astea sunt toate într-un singur sens şi absolut niciuna în sens contrar. Putem spune că se naşte astfel, pe nesimţite, o elită birocratică înfiorător de rapace, aproape imună faţă de cei care o plătesc şi puternic obedientă faţă de cei care o desemnează. Nu este asta, deja, o doctrină? Din comoditate, îi putem spune Doctrina Dragnea, îi putem spune Adevăratul Program de Guvernare, dar se pot găsi şi alte denumiri.

Sigur, lucrurile sunt abia la început, încă nu ai de unde să ştii ce va face până la urmă doctrina asta din viaţa ta. Şi atunci când nu ştii ce va fi, îţi rămâne o singură soluţie ca să afli: imaginează-ţi.