Cu liderii celor două Camere ale Parlamentului s-a pornit furtuna de minciuni, intensificată de manipulările şi dejecţiile ultranaţionaliste ale trompetelor lor din presă şi justiţie. Din stiloul infractorului urmărit penal aflat în fruntea camerei inferioare a forului legislativ şi al complicelui său, conducând-o pe cea superioară s-a răspuns Americii în numele românilor, invocându-se o suveranitate pe care doar armele americane o mai garantează. O suveranitate care, sub loviturile oligocraţiei de rit braziliano-teleormănean, a devenit de mult o bătaie de joc.

Modul în care Dragnea şi Tăriceanu au înţeles să replice ei înşişi ori prin Firea demersului administraţiei Trump e, evident, un semn al fricii de români. Cărora li s-a şterpelit mai întâi Parlamentul, transformat în maşină de spălat şi protejat hoţi, înainte de a li se fura justiţia independentă, lupta anticorupţie, statul de drept şi alianţele occidentale. Acestor români jefuiţi de ceea ce ţara are, politic şi civic, mai de preţ, SUA tocmai le-au sărit în ajutor decisiv.


S-a difuzat deci, în contrapartidă, o poliloghie mincinoasă, arogantă, agresivă şi manipulativă. Iată reacţia la un comunicat american succint. Unul fără echivoc, dar redactat într-o engleză ce le-a dat de furcă multora, inclusiv unui ex-ministru al justiţiei PNL-ist, precum şi unui ziarist de marcă. Dar ce complex poate fi, la o adică, limbajul pe înţelesul oricui al diplomaţiei americane! A depăşit mult capacităţile de comprehensiune ale actualei conduceri a României, care se bucură de sprijinul unor miniştri parcă mai alfabetizaţi decât toţi predecesorii lor din istorie. Între cei mai remarcabili se numără poliglota Olguţa, Pop-un-manual-de-sport-zis-groparul-educaţiei-româneşti şi Daea-zeul-oilor.

Mai-marii lor de la stână, din partide şi parlament şi-au prins ca şi alte vuvuzele şi lichele, chipurile patriotice, urechile în cuvântul „to urge“. Le-a fost greu să consulte dicţionarul şi pe specialişti şi să-nţeleagă că, în contextul dat, cuvântul, departe de a fi jignitor pentru români, nu înseamnă decât un modest „a îndemna“. Cu ţâfna tipică sfertodoctului şi barbarului incapabil să priceapă că timpul său între oamenii cultivaţi şi civilizaţi a expirat, cuplul Dragnea-Tăriceanu a răspândit prin comunicatul său nu doar inadvertenţe logice şi informaţii parcă din alt film, fantastic, ci şi plăsmuiri sadea.

A afirmat, de pildă, că „Parlamentul României ar fi bucuros să pună la dispoziţie Departamentului de Stat al SUA întreaga documentaţie referitoare la principiile care au stat la baza elaborării propunerilor actuale de reformă a sistemului judiciar, principii larg susţinute de asociaţiile profesionale ale magistraţilor“… Aşa să fie? Dar ce e cu cei 4.000 de magistraţi care au refuzat modificarea legilor justiţiei? Dar cu avizul negativ al CSM? Ce veselă scamatorie să scoţi din pălărie „larga lor susţinere“.

După ce au epuizat posibilităţile canalelor diplomatice, SUA au înţeles că România se află în ceasul al 12-lea.

La acest larg sprijin visează mafia, intuind că, după ce a semănat vânt, va culege o furtună decembristă. Căci  românii o vrea dispărută din peisaj. Ca atare, e angoasată rău. Între reacţiile denotând groaza de scadenţa inevitabilă chinuind oligocraţia s-a numărat şi decizia ilegală a primăriei pesediste de a interzice practic demonstraţiile în Piaţa Victoriei, în luna decembrie.

Or, se ştie. De ce ţi-e frică nu prea scapi. Firea ce-ar fi. Din păcate, nici românii nu par în stare să scape de preopinenţi ori nătângi ori cumpăraţi, care le tot furnizează alibiuri mafioţilor. Şi care le tot identifică românilor oneşti prezumtivi „duşmani“ (ai demnităţii ţărişoarei) unde nu sunt decât un Mălin Bot şi o mână de alţi ziarişti curajoşi. Unde mai sunt magistraţi precum Camelia Bogdan şi Laura Codruţa Kövesi, un Frans Timmermans, care a deplâns „presiunea pusă pe statul de drept în România“, precum şi o Americă. Una care, într-un târziu, n-a mai răbdat.

Căci, după ce au epuizat posibilităţile canalelor diplomatice, SUA au înţeles că România se află în ceasul al 12-lea. Că e pe ultima sută înainte ca soarta statului de drept să fie pecetluită, iar ţara să fie predată cu arme şi bagaje anti-democraţiei de tip rusesc. În loc să continue pe drumul deschis de administraţia Obama, a pierderii în serie a aliaţilor Americii, Departamentul de Stat s-a articulat în fine, energic. În reacţie, s-a dat drumul ventilatoarelor de rahat.

S-au lansat contraatacurile glăscioarelor patrioţilor naţionale, ciripind conform sistemelor de îndoctrinare proprii arsenalelor dezinformatoare ale oricărui regim comunist. De pe sticla televiziunilor şi în reţelele sociale am aflat că America ar fi aşa şi pe dincolo. Că s-ar comporta ca Înalta Poartă. Că o fi şi o păţi.

Crescuţi la umbra nomenclaturii, pe varii alpiniştii politici îi supără că diplomaţia americană nu se lasă prostită de tentativa de a se atribui unui parlament controlat de replici contemporane, balcanice, ale lui Al Capone, o demnitate pe care a pierdut-o din vină proprie.

Or, spre deosebire de Moscova, care a încălcat realiter secole la rând suveranitatea românilor, rusificând forţat Moldova, America e ţara care a eliberat Europa în mai multe rânduri. Ne deranjează că o preocupă soarta libertăţii românilor? A drepturilor lor, fără de care se vor regăsi înrobiţi?

Ei aş. Crescuţi la umbra nomenclaturii, pe varii alpiniştii politici îi supără că diplomaţia americană nu se lasă prostită de tentativa de a se atribui unui parlament controlat de replici contemporane, balcanice, ale lui Al Capone, o demnitate pe care a pierdut-o din vină proprie. Că, prin urmare, declaraţia SUA a ţintit exact unde trebuie. Şi-anume în tentativa strâmbării legilor justiţiei întru lichidarea independenţei magistraţilor, a luptei contra corupţiei şi aruncarea în aer a statului de drept în numele drepturilor parlamentarilor (care se dau drept curaţi doar pentru c-au fost aleşi).

De bine va fi în schimb dacă românii înşişi se vor dovedi patrioţi, ieşind în păr să-şi manifeste imperios dragostea de ţară, democraţie, stat de drept.

Îi irită că au expus gaşca mafiotă care, cu un ochi la Putin, iar altul la Orban şi Erdogan îşi croieşte legislaţia necesară eternizării la putere, profitând de faptul că Europa occidentală  şi-a ratat misiunea de a-şi calibra adecvat priorităţile. Fiindcă în cap cu Merkel, Juncker, Schulz şi socialiştii europeni s-a concentrat să demonizeze o Polonie criticabilă, dar încă democrată, în loc să strige tare şi din vreme „hoţii“, în reacţie la răsturnarea tuturor normelor şi valorilor euroatlantice de către dragnioţi.

Cât timp, mai degrabă decât Klaus Iohannis, Juncker şi Tusk, se vor auzi demagogi care găsesc intolerabile nu blaturile partidului lor şi crima distrugerii ţării, ci, pentru că la ea a reacţionat Cătălin Predoiu audibil, strigătul exteriorizat în ultima clipă de americani, menit a-l opri pe criminal, e de rău. De bine va fi în schimb dacă românii înşişi se vor dovedi patrioţi, ieşind în păr să-şi manifeste imperios dragostea de ţară, democraţie, stat de drept. Aşa încât să le ţiuie urechile hoţilor ţării.

Petre Iancu - Deutsche Welle