Geoană susţine că amânarea Congresului PSD este o greşeală: „Frica de răspundere nu este o soluţie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul Mircea Geoană a scris pe pagina sa de Facebook că decizia lui Victor Ponta de a amâna congresul, stabilit iniţial pentru luna martie, este o greşeală, iar frica de răspundere nu este o soluţie care să meargă la nesfârşit.

„Decizia conducerii PSD de amânarea sine die a Congresului - cel mai înalt for al partidului care poate face o analiza obiectivă a pierderii alegerilor - e profund greşită şi va conduce la adâncirea crizei în care se află partidul. Frica de răspundere nu este o soluţie care să meargă la nesfârşit în politică, la fel ca şi în viaţă. Iar vorba „poţi minţi, dar nu poţi să-i minţi pe toţi, de fiecare dată” se aplică şi în cazul lui Victor Ponta, ca şi în cel al lui Liviu Dragnea“, a scris Geoană pe Facebook. 

Senatorul a reiterat că PSD este captivul unei conduceri dictatoriale, care se menţine, încă, la vârf prin „perpetuarea complicităţii unora, prin stimularea comodităţii sau prin exploatarea fricii altora“.

„Cred acum, mai mult ca oricând, că membrii şi simpatizanţii PSD au dreptul de a fi reprezentaţi de un partid de stânga democratic şi deschis către oameni. PSD ori se va redemocratiza, ori locul său va fi luat de un alt proiect. Eu voi continua să-mi dedic întreaga energie proiectului Stângii democratice“, mai susţine senatorul. 

Mircea Geoană îi aduce aminte premierului că nu trebuie să uite că momentul din anul 2010, când a preluat mandatul de preşedinte PSD.

„A preluat de la mine funcţia de preşedinte al partidului în urma unor alegeri interne la care mi-am susţinut în mod onorabil candidatura. Îi întreb pe foştii mei colegi, acum: ce s-ar fi întâmplat în 2010 dacă şi eu aş fi procedat similar, blocând organizarea unui Congres de analiză şi alegeri? Şi, mai mult, ce s-ar fi întâmplat dacă aş fi exclus din partid contracandidaţii?“, mai susţine senatorul. 

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, după şedinţa BPN, că în luna martie nu va mai fi convocat Congresul, aşa cum s-a anunţat iniţial, ci doar Consiliul Naţional, care va dezbate agenda politică a partidului până în 2019 şi unde se vor face alegeri pentru conducerea acestui for.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, după şedinţa BPN, că în luna martie nu va mai fi convocat Congresul, aşa cum s-a anunţat iniţial, ci doar Consiliul Naţional, care va dezbate agenda politică a partidului până în 2019 şi unde se vor face alegeri pentru conducerea acestui for.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite