Am ajuns în ghetou pe la 10 seara. Am cărat salteaua mare şi grea trei etaje cu doi dependenţi de droguri plus o mamă şi un copil. 
 
Doi şobolani, ambii cât o mâţă mai mică, mi-au trecut pe lângă picioare. Am blocat scara pentru vreo două minute, aşa că o doamnă nu a mai avut răbdare să ajungă în apartament şi a folosit seringa lângă noi.
 
Unul dintre cei doi dependenţi a vrut să îmi vândă hanoracul adidas de pe el. Mi-a spus că el nu e împuţit ca alţi drogaţi care se plimbă halucinant printre gunoaiele şi şobolanii din jurul nostru.
 
15 lei şi era al meu. O doză pentru un hanorac aproape nou care mirosea a magnolie.
 
Am fost să văd şi cum arată apartamentul în curs de renovare al lui Bobo. Bobo, Zână şi Rebeca stăteau împreună cu trei adulţi, printre care şi bunica lor bolnavă, într-una dintre cele mai nenorocite debarale de pe Livezilor. 
 
Meşteri care să lucreze în ghetou nu se prea găsesc, dar ne-am descurcat.
 
Acum arată mult, mult mai bine. O garsonieră drăguţă pentru o persoană şi acceptabilă pentru cei trei copii. 
 
Am ieşit afară din bloc. Alţi cinci şobolani. Noroi, gunoaie şi băltoace. Ionuţ şi Alex îmi păzeau maşina. M-am obişnuit cu asta. Copiii care au crescut venind la teme cu mine au tot timpul tendinţa să mă protejeze sau să mă păzească în ghetou. 
 
Ieri am mutat-o pe Lacrima din baraca în care stă într-un apartament. A durat un an, dar am reuşit. Patru copii vor avea o viaţă un pic mai bună. Peste 100 de oameni ne-au ajutat şi ne ajută să facem o diferenţă în vieţile copiilor din ghetou.
 
Vineri am devenit şi membru fondator al unui partid nou. Mişcarea România Împreună.
 
Nu am crezut că voi face vreodată politică. Politica mi s-a părut mizerabilă, mult mai mizerabilă decât ghetoul. Am văzut mulţi oameni deştepţi care s-au transformat în sociopaţi din cauza politicii. Oameni care, alergând după voturi, şi-au pierdut pe undeva coloana vertebrală.
 
Oameni care, odată intraţi în politică, joacă un rol. În general, un rol de ipocrit care nu are nicio legătură cu cine sunt ei, de fapt.
 
Habar nu am dacă o să reuşesc să rămân sau să fac mare lucru în politică. Aşteptările sunt deja mult prea mari. Mulţi şi-ar dori să avem lansări, management, PR megaprofesionist, de parcă banii ar creşte în cocotieri. Sau de parcă Mazăre, Hrebenciuc şi Ghiţă s-au călugărit şi au decis să ne doneze nouă averile. Iar noi am fi fost urmaşii lui Vanghelie, Năstase, Ponta sau Dragnea şi, în loc să încercăm să ajutăm cât mai mulţi oameni, am decide să aruncăm sute de mii de euro pe spectacol cu figuranţi aduşi cu autobuzele.
 
Sigur că vom face greşeli. Şi sigur că nu vom fi la fel de deştepţi cum e Codrin sau Pleşoianu, căci motivaţiile sunt diferite şi competiţia pentru cel mai bogat şi mai mârlan sociopat nu ne interesează.
 
Singura mea teamă este să nu continuăm să votăm cu meşterii ăia de îi ştim – şmecheri, hoţomani, mârlani şi beţivani – care ne-au făcut praf casa pentru că cei cinstiţi, profesionişti şi cu bun-simţ dansează ca nişte cizme şi ţin cu Steaua lui Becali şi nu a lui Lăcătuş.