Fantoma lui Pogea

M-am întâlnit, deunăzi, cu o colegă din vremea "cotidianului" lui Raţiu. Discuţie veselă, până la plată, când am observat un soi de fâstâceală. Cu greu i-am smuls o mărturisire. Mai avea zece lei în portofel şi astea erau toate resursele ei până săptămâna următoare.

"Eşti şomeră?" Nu. Lucrează într-o editură, dar editura merge greu, cărţile se vând greu, banii din librării se întorc şi mai greu. Şi atunci? Păi, a oftat ea, are un salariu mai mic ca acum cinci ani, deşi munceşte la fel de mult. Cât de mic? Hm… o mie şase sute de lei.

După ce plăteşte tot, întreţinere, telefon, lumină, rată la bancă, cablu, rămâne cu mai puţin de jumătate. "Totul e foarte scump şi nu izbutesc să mă chivernisesc, mănânc mai puţin, am redus ţigările sau iau de la contrabandă, cumpăr cea mai ieftină cafea, dar, invariabil, rămân lefteră cu o săptămână înainte de salariu. Dacă salariul întârzie – şi întârzie din ce în ce mai des –, mă împrumut…" Cu o mină foarte nefericită, m-a tapat de cincizeci de lei. Până la salariu. "Am să ţi-i dau, să ştii!"

Până aici, nimic deosebit. Cel puţin jumătate din populaţia activă a României, la stat sau la privat, e în această situaţie. Mult mai mult de jumătate câştigă sub salariul mediu pe economie, salariu cu care guvernele ultimilor ani se tot laudă. Raportat la regimul preţurilor, venitul mediu e sub cota de sărăcie. Îngrijorarea salariatului tipic e firească. Nu ştiu dacă e afectată calitatea muncii, dar fiecare e obsedat să nu fie dat afară. Cei de la multinaţionale muncesc, în medie, 10-12 ore pe zi.

La privat, noţiunea de sâmbătă liberă a fost ştearsă din dicţionar. Nu spun nimic nou dacă afirm că dispar în bezna financiară taxe şi impozite. E celebru cazul unei jurnaliste care, ajungând la maternitate, a descoperit cu stupoare că asigurarea medicală nu-i fusese plătită. Dar şi mai dramatice sunt cazurile tinerelor mame pe care, întorcându-se la muncă, le aşteaptă fluturaşul disponibilizator. Situaţia generală e nu albastră, ci neagră. Oamenii nu mai au de lucru pentru că, în sărăcia generală, nu mai există cumpărător. Acuzaţi, cu ipocrizie, de consumism deşănţat, ei taie din listă exact produsele care dau sens cetăţeanului modern: cărţi, ziare, îmbrăcăminte, obiecte de uz casnic etc., pentru a se concentra exclusiv pe supravieţuire.

Mi se va spune, cu aceeaşi ipocrizie, că muncesc prea puţin. Să piară, dacă nu se "orientează". Să emigreze, dacă nu le convine. Să facă ciocul mic. Atitudine nu numai păguboasă, dar şi nemernică. În general, oamenii obişnuiţi nu prea au ce vinde, în afara forţei lor de muncă. Nenorocirea vine din faptul că nu e de lucru. Cel care munceşte pe bani puţini nu poate cumpăra ceea ce vecinul lui produce, pe bani la fel de puţini.

E un cerc vicios. Cu cât devenim mai săraci, cu atât şansele de a sărăci mai tare cresc. Am să repet: România a intrat de-a berbeleacul în criză, deşi, la noi, nu a fost criză de supraproducţie. O ţară bogată care importă mai mult decât exportă, aflată în plină subdezvoltare. Or, guvernul actual nu oferă nimic altceva decât noi taxe şi impozite. Nimic despre re-industrializare. Nimic despre exploatarea agricolă. Niciun plan. Nicio viziune. O măslină, o acadea, acolo. Fantoma lui Pogea luminează Guvernul Ponta. E drept, băieţii n-au plan, da' fac calcule cum să omoare capra vecinului de coaliţie. Daţi-i înainte, nu mai e mult până departe!