Explicarea unei „candidaturi incerte”

”Viitorul Preşedinte nu ar trebui să meargă la Cotroceni ca la un muzeu.” Mihai-Răzvan Ungureanu

Un preşedinte este dat de combinaţiile în proporţii incerte ale unui triunghi de dorinţe. Contează ce îşi doreşte clasa politică, contează ce îşi doreşte candidatul şi mai contează şi ce vrea electoratul. De cele mai multe ori, cele trei nu coincid.

Ce vrea clasa politică e destul de clar. PSD şi baronii vor un preşedinte controlabil 100%. Victor Ponta e perfect! PDL şi PNL nu ştiu ce vor, dar s-au convins că vor orice altceva decât a fost Traian Băsescu. Ce vrea Traian Băsescu? Un preşedinte pe care să îl poată controla. Cristian Diaconescu e bun, dar nu cred îl prinde toamna din poziţia de prezidenţiabil. 

Ce vrea electoratul? Nu ştim în mod clar, dar putem specula. Pe baza sondajelor s-ar zice că îl vor pe Victor Ponta. Ce plagiat, ce dat ochi peste cap, ce indolenţă şi alte prostii debitate pe bandă rulantă? Omul a convins! E totul şi nimic într-o singură personalitate. Dar nu aş fi aşa de sigur că zarurile sunt aruncate. Electoratul o să vorbească în toamnă.
 
Ce vor candidaţii? Greu de răspuns. Ce pot spune cu siguranţă este din propria mea poziţie de aproape fost candidat la Preşedinţie din partea Forţei Civice. Subliniez: din partea Forţei Civice! Aş merge fără dubii către o candidatură bazată pe competenţe. Mai mult profesionalism şi mai puţină personalitate. Pe înţelesul tuturor, mai spre acţiunile preşedintelui Traian Băsescu, dar fără actele omului Traian Băsescu.
 
Dar ce te faci? Alegerile se câştigă la televizor, de unde guvernează şi Victor Ponta. E adevărat că şi dacă nu ai regizorul potrivit şi pregătit, te cam lasă camerele de luat vederi după cum i s-a întâmplat la Cotroceni. Totul e pregătit pentru un mare show politic. Familii contra familii. Frate contra Socru'! Fete contra Neveste! Cum să convingi electoratul cu teme aride despre viitorul european, justiţie, politica externă - că arde Ucraina şi Rusia unelteşte - sau despre rolul preşedintelui în construcţia politică românească şamd? Dacă începi să vorbeşti pe astfel de teme, bagi automat în faliment România TV, Antena 3, B1TV şi Realitatea la un loc. 
 
Există însă şi un pericol real al oricărei candidaturi în climatul actual. Cei care vor candida sunt puşi, vor nu vor, în meciul vieţii lor. Câştigă sau mor în arenă. Aş zice că destinul lui Mircea Geoană e blând pe lângă ce i se va întâmpla celui care va pierde finala prezidenţială.

Şi atunci, care e rostul unei candidaturi? Nu te crede nimeni că vrei binele ţării. Suntem în patria lui Caragiale şi a lui Caţavencu. Orice gest patriotic pare dubios şi ipocrit de mai bine de 150 de ani. Şi, totuşi, există un rost! România nu se reduce la canalele TV de ştiri, la fanii lui Victor Ponta sau Dan Diaconescu. România normală există, chiar dacă e mută. Cine va candida şi îşi va face o auto-analiză de bună-credinţă va trebui să se uite mai mult în acestă direcţie cu toate riscurile aferente.
 
Aşa că e de judecat de două ori înainte de a candida pentru Cotroceni în toamnă. Ce e cert însă, e faptul că, înainte de orice, e nevoie de răbdare, pentru că restul se grăbesc, fie să fugă de DNA, fie să îşi distrugă singuri cariera. Drum de mijloc nu pare să mai existe. Ce ar fi de preferat? Să fii un etern candidat, candidat de sacrificiu sau candidatul pentru orice funcţie?

Mai în glumă, mai în serios, cea mai bună decizie pentru o carieră politică ferită de zdruncinături ar fi să stai liniştit pe margine până îi arestează DNA-ul pe toţi. Mi se pare că avem o clasă politică formată din hoţi dublaţi de unii prea netoţi să fure ei şi folosiţi pe post de paravan. Restul, în procent infim, e format din ”fraieri cu principii”. De fapt, fraierii cu principii sunt cei care duc lumea mai departe, fără gloria de seară, oferită de un moderator mieros. Şi pentru ei, merită să propun dezbaterii un proiect de ţară. Că îl voi duce mai departe spre Cotroceni sau nu, e un lucru mai puţin important. Să mai şi gândim înainte de a face!

P.S. Iar când aflaţi de încă un nou om politic dezamăgit de mine, vă rog să luaţi în considerare că în politică dezamăgirile vin nu din ce ai făcut pentru omul respectiv, ci din ce ai refuzat să faci.