Plecând de aici, cred că o discuţie corectă despre direcţiile pe care ar trebui să le vizeze revizuirea constituţiei ar putea avea ca punct de start o întrebare de tipul celei care dă titlul unui text recent semnat de Ioan Stanomir: Pentru cine se scrie o constituţie?”.

Deşi, în mod evident, îi vizează direct, dezbaterea nu poate şi nu trebuie să fie monopolul politicienilor. Mai mult, pe lângă specialiştii care, din perspectivă „tehnică”, se pot implica în dezbatere, aceasta trebuie să includă cât mai mulţi cetăţeni. Este ideea ce stă la baza unui demers iniţiat de Revista Polis  - , acela de a găzdui o platformă de dezbatere pe problema aspectelor ce ar putea fi implicate de revizuirea legii fundamentale.

Proiectul iniţiat de revistă, intitulat Constituţia României. Opinii esenţiale despre legea fundamentală, are două componente. Este vorba, în primul rând, despre lansarea platformei on-line, funcţională chiar de astăzi, ca forum unde se pot întâlni, precum într-o agora, opiniile referitoare la modificările ce urmează a fi aduse Constituţiei. Temele propuse de redacţie sunt următoarele:

  • România – „stat naţional unitar”
  • Tipul de regim politic
  • Tipul de parlament
  • Imunitatea parlamentarilor
  • Utilizarea ordonanţelor de urgenţă
  • Noua organizare adminsitrativ-teritorială
  • Statutul Curţii Constituţionale
  • Rolul referendumului în procesul legislativ
  • Rolul Consiliului Superior al Magistraturii
  • Definirea drepturilor cetăţeneşti

 

Cea de-a doua dimensiune a proiectului vizează editarea unui volum, într-un tiraj de 1.000 de exemplare, care să includă atât perspectivele specialiştilor în drept şi în ştiinţe sociale, cât şi pe acelea ale participanţilor la dezbaterea de pe forum. Volumul va fi distribuit tuturor parlamentarilor, reprezentanţilor instituţiilor administraţiei publice naţionale şi locale, precum şi instituţiilor media.

Ca atare, textul de faţă este o invitaţie la nişte exerciţii de „inginerie constituţională”. Autorul acestei sintagme, acelaşi Sartori, spunea, în discursul susţinut la momentul decernării titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti (20 iunie 2001), discurs intitulat Despre sistemul constituţional românesc, că „centrul prezidenţial al semi-prezidenţialismului românesc nu permite o structură de putere duală, un sistem bicefal, cu două capete, şi, aşadar, un autentic sistem semi-prezidenţial”.

Iată, aş spune, măcar un argument ce merită discutat într-un cadru precum cel oferit de platforma revistei Polis, într-o încercare de recuperare a democraţiei orizontale, aceea „în care – arată Sartori – dimensiunea egalitară a politicii, importanţa participării şi a opiniei publice este prevalentă”.

P.S.: În unul din comentariile la textele pe care le-am semnat aici, Men a definit populismul drept „singurul moment al manifestării democraţiei”. Este, desigur, o chestiune care trebuie discutată. Pentru a explicita modul în care înţeleg fenomenul populist din perspectivă ideologică, fac trimitere spre un capitol pe care l-am publicat în volumul Teorii şi ideologii politice, coordonat de Eugen Huzum şi apărut recent la Editura Institutul European din Iaşi. Volumul poate fi descărcat de aici .

Adaug acestei trimiteri mulţumirile mele pentru toate comentariile şi sugestiile pe care le-am primit până în prezent.