Eu te-am iubit, Paraschevo!

Cum poţi să-ţi imaginezi, prim ministru uns cu toate alifiile, că, lingând o raclă, vei putea să domoleşti iarna care vine?

Totul a început cu ministreasa mediului, Rovana Plumb, care, aidoma altei ministrese (purtătoare de mop), Elena Udrea, şi-a suflecat mânecile şi a purces la prepararea sarmalelor pentru pelerini. Ditamai ministrul a împachetat tocătura şi amestecul pentru a sătura, cu mânuşiţa ei, oastea de amărăşteni care s-au perindat pe lângă racla cu oseminte, ca la ultima soluţie. Să fii ditamai social-democrata, să ai ca program de guvernare şi ca ideologie de partid ridicarea socio-economică a claselor sărace şi să-ţi pui nădeşjdea în nişte oseminte – asta spune ceva despre actul de guvernare. Ca prin farmec, fruntaşii PSD s-au aliniat la datorie, au pupat moaştele şi, odată cu ele, ecranul că, deh, atîta audienţă n-au avut nicicând. Închipuiţi-văcâte sute de mii de cetăţeni au avut deliciul şi satisfacţia să vadă buzişoarele lui Ponta, ale lui Fenechiu, Dragnea şi Vosganian lipindu-se cu evlavie de raclă. Ce şi-o fi zis prostimea? „Uită-te la ei, că şi ei e oameni!“ Într-adevăr, numai o minune ne mai poate salva!

Ipocrizia oamenilor politici merge mână în mână cu nivelul de instrucţie al populaţiei. De curând, am aflat că 41% dintre bucureşteni au fost la vraci, doftoroaie sau clarvăzătoare ca să le descânte. Le propun, aşadar, guvernanţilor să inaugureze, lunar, câte un pelerinaj de deochi, să deschidă o linie rapidă de tăiat sub limbă, o cooperativă a ghicitului în zaţ, în cărţi, în bobi. Orice e mai bun decât acest nesfârşit eşec al acţiunilor economice, decât. CFR a murit. La OltChim bate vântul. TAROM-ul nici nu s-a însănătoşit bine, că lacomul din AGA vrea să-l vândă la bucată. Dom Pascariu, ai o vârstă, nene! Vrei să iei banii în mormânt? Zău, mai lasă ceva resurse în ţara asta! Asta în condiţiile în care RMGC şi-a întărit propaganda, chipurile pentru a convinge o populaţie tot mai îndărătnică. Păi, dacă aş fi premier (dar nu sunt!), m-aş ce câştigăm, economic vorbind, în urma exploatării aurului? Zero. Ce mai chichirez gâlceava, Gabriel Resources, adio şi-un praz verde. Dacă aş fi ministrul marilor proiecte, aş coborî cu picioarele pe pământ. Ţara nu are nevoie de chestii uriaşe, ci de soluţii mici, imediate. Chiar nu vede, nu pricepe nimeni că nu mai există investitori, nici strategici, nici mărunţi, ci numai ţepari? E greu de priceput că statul e ultimul capitalist care mai are bani? De-aş fi ministrul de finanţe, aş fi cu ochii pe SUA ca pe butelie. Dacă gâlceava democraţilor cu republicanii nu încetează, planeta ar putea fi zguduită de cel mai mare crah al tuturor timpurilor. Dar eu nu sunt niciunul dintre aceşti iluştri bărbaţi de stat care îşi şi ne încredinţează destinul unor moaşte. Biata Parascheva, cum s-o mai chinui, sărăcuţa, să înveţe, de unde e, de unde nu e, ce e aia economie de piaţă, politică, investiţii, cashflow şi alte asemenea bazaconii. Dacă aş fi (bine că încă nu sunt!) în locul ei, aş intra în pământ de tuşine. Închipuiţi-vă, nu-i de ajuns că jumătate de milion de nefericiţi îmi cer să fac o minune, da' însuşi statul vine la cerşit, doar-doar o ieşi din neputinţa care l-a cuprins!

Ridicolul a acoperit ţara. Astfel de procesiuni nu vezi decât în cele mai sărace, mai amărâte, mai neevoluate teritorii. Numai acolo tartorul politic, în blană de oaie, se pupă cu poporul bot în bot. Dragă şi sfântă Parascheva, hai, îndură-te, fă o minune! Lasă-i în întuneric! Pe toţi!