România nu e în Africa, nici în America de Sud. Este în inima Europei şi a semnat tratate importante cu partenerii europeni şi americani. Nu se poate enclaviza, în primul rând pentru că n-ar supravieţui economic. În al doilea rând pentru că nu ar accepta populaţia.

Am avut exemplul lui Tsipras, premierul Greciei, care a venit pornit să dea lecţii UE, promiţându-le grecilor să le redea demnitatea. Ce s-a ales din declaraţiile sale belicoase, se ştie. Nimeni nu-l mai băga în seamă, în condiţiile în care Grecia are o datorie externă de 340 miliarde euro.

Lupta PSD-ALDE pentru încălecarea justiţiei

Este fără nicio şansă. Nu s-a mai întâmplat în România ca populaţia, magistraţii, presa independentă să fie de aceeaşi parte a baricadei, în lupta pentru independenţa justiţiei. Ideea că puterea, legislativul nu ţin cont de aceste segmente sociale e greşită. În iarna trecută, populaţia a impus retragerea OUG 13. Guvernul Ponta a demisionat în urma manifestaţiilor de stradă. În prezent, manifestaţiile cresc în amploare pe măsură ce se apropie dezbaterea în parlament a legilor justiţiei. Raportul MCV şi vizita inopinată la Bucureşti a Secretarului de Stat american, Rex Tillerson, avertizează autorităţile de la Bucureşti că totul se ştie în cancelariile occidentale. Că nimic nu este trecut cu vederea. Pârghiile cu care UE şi America pot sancţiona România sunt aşa de importante şi eficiente, încât doar nişte conducători intraţi în sfera iraţionalului pot crede că le pot ignora.

Nu văd cum parlamentul poate da legi cu care majoritatea magistraţilor nu sunt de acord. Demonizarea magistraţilor, solicitarea unor legi aspre de tragere la răspundere a magistraţilor, doar pentru că îndrăznesc să ancheteze şi condamne demnitari, nu au nicio rezonanţă în populaţie. Dimpotrivă, amplifică manifestaţiile de protest împotriva puterii care vrea să subjuge justiţia.

Până şi CCR a amânat decizia în dosarul Belina, deşi în dosarul OUG 13 n-a avut nicio ezitare să condamne DNA. Între timp, s-au mai deplasat opţiunile în opinia publică şi CCR a sesizat acest lucru.

Preşedintele Iohannis are încă multe pârghii de acţiune, fie şi numai acelea prin care poate influenţa opinia publică. În urma prestigiului internaţional câştigat, este clar că poate mobiliza forţe internaţionale importante pentru susţinerea statului de drept din România.

Disperarea lui Dragnea

Este clară, dar ar fi o greşeală să credem că este însuşită de întreg PSD, şi nici chiar de toată conducerea PSD. Unii nu au probleme cu justiţia, alţii şi-au ispăşit păcatele, cei mai mulţi înţeleg că-şi periclitează susţinerea comunităţii dacă merg pe linia aceasta. Deja câţiva dintre liderii  importanţi ai PSD se distanţează de Dragnea, înţelegând că bătălia sa nu este şi a lor. În plus, acuzaţiile din recentul dosar Tel Drum, declanşate de OLAF, sunt prea serioase şi grave să nu pună pe gânduri chiar şi pe talibanii PSD. Vom vedea la întâlnirea de la Băile Herculane cât de mare este prăpastia care-l separă pe Dragnea de propriul partid, când e vorba de a reîncăleca justiţia. Nu că nu şi-ar dori-o, dar sunt mai lucizi decât Dragnea, realizează că nu se mai poate.

Gafele guvernării

Din promisiunile PSD s-a ales praful. Obiectivul actual este „nu scădem salariile nete”. Păi asta ne-au promis? Nu ziceau că va curge lapte şi miere, dacă îi votăm? Dar cu creşterea preţurilor, explozia cursului de schimb, a ROBOR-ului, cum este? Când le-au promis? Tot acest ansamblu înseamnă scăderea puterii de cumpărare a populaţiei, deci a nivelului de trai.

Asta ne oferă PSD?

Mai sunt două luni până când românii întorşi acasă cu salariul net în buzunar se vor freca la ochi. Unde sunt creşterile promise? Nu de salarii brute, alea sunt ficţiune, ci de banii cu care ajung acasă la familie şi îi pun pe masă.

Aşa încât viitorul este negru oricum pentru Dragnea şi coaliţia de guvernare. Indiferent de ce legi ale justiţiei vor da, sau nu. PSD are apetit pentru devorarea liderului, cum a şi demonstrat în ultimii ani. Sunt mulţi şefi din PSD care deja strâmbă din nas, chiar şi în public. Până la urmă, este şi utilă găsirea unui ţap ispăşitor, dacă PSD doreşte să mai conteze după eşecul lamentabil al primului an de guvernare. Dragnea este cel mai indicat să joace acest rol, o ultimă salvare a propriului partid. Până şi Liberation ajunge la concluzia că „Dragnea este în corzi”.

În concluzie

Din fericire, nu toţi liderii PSD sunt inconştienţi, autişti politici. Majoritatea îşi dau seama că Dragnea este în stare să arunce în aer ţara şi odată cu ea, partidul. Doar că ei nu-şi vor da acordul pentru aşa ceva. Mulţi lideri sunt tineri, au un viitor în faţă, şi nu în filosofia lui Dragnea vor să şi-l trăiască.

România este într-o etapă fastă din istoria sa. Securitatea îi este asigurată în cadrul NATO, economia progresează prin relaţiile comerciale cu ţările UE, beneficiază de fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea infrastructurii şi a sistemelor sociale, beneficiază de mobilitatea forţei de muncă, a persoanelor, ideilor, mărfurilor. Nu văd cum ar accepta populaţia să renunţe la toate aceste beneficii, doar pentru ca Dragnea să scape de acuzaţiile justiţiei, la al treilea dosar penal, cel mai grav.