După 24 de ani - Pildele lui Solomon şi nebunia conducătorilor cetăţii româneşti

„Înaintea porţilor cetăţii Înţelepciunea îşi spune cuvântul: Până când, proştilor, veţi iubi prostia? Până când, nebunilor, veţi iubi nebunia? Şi voi, neştiutorilor, până când veţi urî ştiinţa?” (Pildele lui Solomon I, 21-22)

În fiecare lună decembrie a anilor trecuţi de la sângeroasa lovitură de stat din Decembrie 1989, din sufletele noastre, de la an la an cu o tristeţe şi mai mare, se ridică rugăciuni pentru nevinovaţii ucişi ca preţ al înlăturării dictatorului Ceauşescu. Aceeaşi lună decembrie reprezintă pentru noi, românii, un moment de meditaţie asupra călătoriei noastre către libertate.

După 24 de ani de aşa-zisă democraţie, priveliştea cetăţii româneşti este aceea a unui cimitir. Cimitirul în care au fost îngropate speranţele şi idealurile noastre, ale celor care în Decembrie 1989 am crezut, cu sinceritate, că vom afla, cu adevărat, calea spre libertate, fraternitate şi prosperitate. Ne-am înşelat ori mai bine zis, am fost crunt înşelaţi.

Eşaloanele 2 şi 3 ale Partidului Comunist Român, Securităţii şi ministerelor economice şi de comerţ din fosta guvernare comunistă au reuşit să dobândească un control cvasi-total asupra celor mai importante sisteme sociale, economice şi politice din stat şi societatea românească. Rădăcinile majorităţii celor care constituie elitele politice, economice, culturale, spirituale şi de orice fel din cetatea românească se află în adâncul mizeriei demonice a acestor foste eşaloane 2 şi 3 ale elitei de partid şi de stat comuniste.

În calea nebuniei lor, creştinul are o singură modalitate de a reacţiona, anume mărturisirea credinţei în Dumnezeu. De aceea, acestor politruci care ne-au pervertit viaţa şi au nenorocit viitorul copiilor noştri, încercăm să le reamintim înţelepciunea dumnezeiască a Sfintelor Scripturi, spre folosul duhovnicesc al lor şi al nostru.

* * *

”Înaintea porţilor cetăţii Înţelepciunea îşi spune cuvântul: Până când, proştilor, veţi iubi prostia? Până când, nebunilor, veţi iubi nebunia? Şi voi, neştiutorilor, până când veţi urî ştiinţa?” (Pildele lui Solomon I, 21-22)

Prostia poporului, care de 24 de ani votează cu stomacul şi cu inima cumpărată cu daruri şi pomeni electorale a înmulţit nebunia conducătorilor noştri. Poporul nostru a iubit prostia şi a crezut în minciunile lui Ion Iliescu - care promitea ipocrit, la răscrucea drumurilor cetăţii noastre, că va clădi un rai al ”socialismului cu faţă umană”, în vreme ce complota în taină jefuirea ţării şi avortarea unui capitalism sălbatic şi devastator. Poporul a crezut în cântecul de lebădă al lui Emil Constantinescu - cel care ne-a promis reîntoarcerea în Europa şi exorcizarea ţării de fantoma comunismului, dar care a sfârşit învins de această fantomă. Poporul a crezut în minciunile lui Traian Băsescu - cel care promitea cu glasul unui fals mesia, că va salva ţara de corupţie şi de sărăcie, dar care a înmulţit corupţia şi sărăcia, transformându-se din salvator al poporului, într-un biet şi prea-supus slujitor al stăpânilor aflaţi dincolo de hotarele ţării.

Priviţi la faptele conducătorilor noştri politici şi gândiţi-vă, cu sinceritate: sunt ele altceva decât dovada nebuniei lor şi a prostiei noastre? Prostia poporului a crezut în nebunia conducătorilor şi am ajuns în haznaua istoriei.

”Cei răi nu dorm până nu făptuiesc rău şi nu-i mai prinde somnul până nu fac pe cineva să cadă. Căci ei se hrănesc din pâine agonisită prin fărădelege şi beau vin dobândit prin asuprire. Iar calea celor fără de lege e ca întunericul şi ei nici nu bănuiesc de ce se pot împiedica.” (Pildele lui Solomon IV, 16-17, 19)

Marile averi deţinute de elita politică, economică şi spirituală a cetăţii româneşti sunt agonisite prin fărădelege. Acest adevăr nu poate fi contrazis. Prin fărădelege au asuprit poporul, au jefuit şi jefuiesc bugetul statului şi fondurile europene, au înstrăinat şi înstrăinează resursele naturale şi strategice ale ţării, primind ca plată a trădării comisioane imense, ascunse în bănci străine. Întunericul lor a devenit şi întunericul nostru şi ne-am împiedicat în necredinţa noastră.

”Prin binecuvântarea oamenilor drepţi cetatea merge înainte, iar prin gura celor nelegiuiţi ajunge ruină.” (Pildele lui Solomon XI, 11)

Oamenii drepţi ai cetăţii româneşti sunt fie morţi, fie plecaţi pe tărâmuri străine, în căutarea tihnei lor, puţini dintre noi, cei rămaşi în ţară, se pot numi pe sine, drepţi. Drepţii noştri sunt martirii închisorilor comuniste, sunt tinerii ucişi în Decembrie 1989, ei sunt la Dumnezeu şi plâng soarta noastră. Nelegiuţii care conduc cetatea românească de aproape un sfert de secol ne-au adus ruina prin păcatele lor, la care şi noi am fost părtaşi, prin păcatele noastre.

”Un om care rătăceşte de pe drumul înţelepciunii, se va odihni curând în adunarea celor morţi.” (Pildele lui Solomon XXI, 16)

Care va fi sfârşitul neamului nostru rătăcit? Unul singur - moartea sufletească şi trupească. Demografic, naţiunea română a pierdut în ultimul deceniu aproximativ 2,5 milioane de români. Femeile românce refuză să mai nască prunci şi aleg să-i ucidă în pântece, peste 400 de prunci fiind omorâţi, prin avort, în fiecare zi, în România. Sărăcia, nedreptăţile din ţară şi nebunia conducătorilor îi determină pe cei mai buni tineri români să părăsească România. În acest ritm, în vreo opt decenii, românii vor fi doar personaje în arhivele istorice, iar România va fi populată, probabil, de chinezi.

Se pot scrie mii de cărţi despre rătăcirea acestui neam. Totuşi, există speranţă şi cu speranţă ne întrebăm: ne vom regăsi credinţa, ne vom afla mântuirea? Eu am nădejde că se vor găsi români creştini care să salveze acest neam. Am această nădejde pentru că am nădejde în Hristos!

* * *

”Răspunde nebunului după nebunia lui, ca să nu se creadă înţelept în ochii lui.” (Pildele lui Solomon XXVI, 4-5)

Să mărturisim credinţa noastră în Dumnezeu, în calea conducătorilor cetăţii, este o datorie creştină. Tăcerea înseamnă, uneori, complicitate. Trăim într-o lume în care, treptat, supravieţuirea nu va mai fi determinată de bogăţia materială. Resursele fosile ale planetei sunt aproape epuizate, trebuie să găsim surse alternative de energie şi mai ales, să restructurăm sistemul astfel încât să dispară gravele discrepanţe între bogaţi şi săraci. Înţelegem, deci, că supravieţuirea va fi posibilă doar pentru cei care vor deţine bogăţia spirituală, intelectuală, ştiinţifică şi creatoare, alături de capacitatea de asumare a unor valori morale care să întemeieze o societate binefăcătoare pentru toţi membri săi.

În credinţa noastră creştină găsim toate cele necesare pentru renaşterea morală a cetăţii româneşti. Trebuie doar să-L urmăm pe Hristos!

Un ultim gând. Dacă noi, creştinii, şi mai ales, noi, preoţii vom alege să păstrăm tăcerea în aceste vremuri întunecate şi să căutăm doar bunăstarea pântecului nostru din firimiturile spurcate căzute de la masa stăpânilor acestei lumi, atunci vom merita pedeapsă de la Hristos şi la vremea judecăţii sufletului nostru, se va auzi glasul Lui, certându-ne pentru trădarea noastră:

”Vai vouă, fariseilor! Că daţi zeciuială din izmă şi din untariţă şi din toate legumele şi lăsaţi la o parte dreptatea şi iubirea de Dumnezeu; pe acestea se cuvenea să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi. Vai vouă, fariseilor! Că iubiţi scaunele din faţă în sinagogi şi în închinăciunile din pieţe. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că sunteţi ca mormintele ce nu se văd, şi oamenii, care umblă peste ele, nu le ştiu. Vai şi vouă, învăţătorilor de Lege! Că împovăraţi pe oameni cu sarcini anevoie de purtat, iar voi nu atingeţi sarcinile nici cel puţin cu un deget. Vai vouă, învăţătorilor de Lege! Că aţi luat cheia cunoştinţei; voi înşivă n-aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre i-aţi împiedecat.”   (Sfânta Evanghelie după Luca XI, 42-44; 46; 52)