Dumnezeu, înrolat de politicieni în goana după voturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sărbătorile religioase, prilej pentru băile de mulţime FOTO Arhiva Adevărul
Sărbătorile religioase, prilej pentru băile de mulţime FOTO Arhiva Adevărul

Într-un stat în care Biserica a rămas una dintre instituţiile care se bucură de un nivel ridicat de încredere din partea cetăţenilor, politicienii şi-au adaptat, la rândul lor, discursul.

La sărbătoarea de azi, de la Iaşi, participă mai mulţi oameni politici. Alături de premierul Victor Ponta se vor afla miniştrii Liviu Dragnea, Daniel Chiţoiu şi Dan Şova. Tot în Iaşi s-a aflat şi ministrul Mediului, Rovana Plumb, care a ajutat la pregătirea sarmalelor care le vor fi împărţite pelerinilor.

Nu mai departe de Ziua Adormirii Maicii Domnului, politicienii au transmis diverse mesaje, inclusiv pe bloguri sau pe reţele de socializare. Anul acesta, fostul premier Adrian Năstase a publicat, de exemplu, un mesaj adresat, printre altele, “tuturor celor care poartă numele Fecioarei”.

“Ziua de astăzi marchează Adormirea Maicii Domnului, o zi de reflecţie asupra sacrificiilor pe care alţii le fac pentru noi, dar şi o zi de sărbătoare, un prilej de răgaz pentru a ne bucura de oamenii şi lucrurile din jurul nostru”, scria Năstase, pe blogul personal.

Un mesaj similar a adresat fostul premier şi cu ocazia Învierii, în care vorbeşte despre trădarea lui Iuda şi despre Patimile lui Iisus , în timp ce, la acea dată, preşedintele Traian Băsescu sau premierul Victor Ponta s-au rezumat la tradiţionala urare : “Hristos a înviat!”.

Religia în discursul prezidenţial

În perioada postcomunistă, cei trei preşedinţi români au avut abordări diferite în ce priveşte religia. De exemplu, Ion Iliescu a mizat pe o “gândire liberă” în raport cu religia, în timp ce succesorul său, Emil Constantinescu, a mizat pe factorul religios. În 1996, într-o dezbatere televizată, Constantinescu l-a întrebat pe Iliescu : “Domnule Iliescu, credeţi în Dumnezeu?”.

La scurt timp, după ce a obţinut mandatul de preşedinte, Constantinescu a ţinut un discurs în care vorbea despre “victoria datorată gândurilor curate ale românilor şi voii Domnului” şi s-a rugat pentru binecuvântarea poporului român. De asemenea, unul dintre momentele istorice ale mandatului său a fost vizita Papei Ioan Paul al II-lea.â

Papa Ioan Paul al II-lea şi Emil Constantinescu

Ulterior, Traian Băsescu a instituit o abordare personală în ce priveşte religia. De exemplu, i s-a adresat unui moderator, în timpul unei emisiuni televizate : “Dumnezeu să ne ajute! Nu-i aşa? Cum spun marinarii?”.

Într-un interviu acordat Eugeniei Vodă, la emisiunea “Profesioniştii”, în 2005, Traian Băsescu explica modul în care se raportează la religie şi sublinia că “nu e rugăciune mai sinceră decât cea a marinarilor”.

Tot în 2005, Băsescu aborda şi Justiţia în aceeaşi manieră: “Rămâne să ne rugăm la Dumnezeu ca şi Justiţia să înţeleagă că are obligaţii faţă de poporul român, nu numai faţă de ea însăşi”.

Temele economice, la rândul lor, au fost tratate, pe alocuri, în acelaşi mod. “Spun şi susţin: economia merge bine, să dea Dumnezeu să meargă mai bine anul acesta”, declara Traian Băsescu, în 2007, în cadrul unei emisiuni difuzate de TVR.

Totodată, relaţiile dintre România şi Republica Moldova au fost caracterizate, de actualul lider de la Cotroceni, ca fiind “un parteneriat de sânge, fiindcă aşa a vrut Dumnezeu”.

“Dumnezeu se mai poate răzgândi

De-a lungul timpului, alături de liderii consacraţi, au existat mai multe voci în politica din România care au mizat serios pe discursul cu tente religioase. De pildă, fostul lider PRM l-a invocat adesea pe Dumnezeu în discursurile sale, cu diverse ocazii.

De exemplu, în luna iunie a acestui an i-a cerut preşedintelui Traian Băsescu graţierea lui Gigi Becali.

“Dumnezeu se mai poate răzgândi. Şi nu se răzgândeşte Traian Băsescu?”, întreba Corneliu Vadim Tudor.

De asemenea, la moartea autoproclamatului rege al romilor, Florin Cioabă, Vadim Tudor arăta că regretă vestea, cu atât mai mult cu cât s-a simţit apropiat de acesta, de care îl unea credinţa în Dumnezeu.

“Ne-a unit credinţa în Dumnezeu. Trăia evlavios,predica foarte frumos. Durerea este mare”, a spus Vadim, la aflarea veştii.

Barack Obama şi retorica religioasă

Nu doar politicienii români invocă Divinitatea în discursurile pe care le susţin, ci şi cei de peste hotare. În Statele Unite, de exemplu, preşedintele Barack Obama a mizat pe un discurs optimist, pe apelul la emoţie şi, în ultimă instanţă, la Divinitate.

Într-un articol publicat în 2006, “The Washington Post” vorbeşte despre “credinţa elocventă a lui Obama”, aşa cum se manifesta la începutul traseului său politic la Casa Albă.

“Iată ce iese în evidenţă”, scrie cotidianul American. “Obama oferă prima mărturie de credinţă pe care am auzit-o de la un politician care vorbeşte sincer despre incertitudinile credinţei.”

Într-adevăr, cu puţin timp înainte, preşedintele american arăta că, în opinia sa, “credinţa nu trebuie să însemne că nu ai îndoieli”, iar într-un alt interviu adăuga: “dacă nu ne simţim uneori lipsiţi de speranţă, atunci chiar ne izolăm de restul lumii”.

Si, în cazul în care ar fi fost acuzat că discursul său are elemente comune cu o predică, Obama a reacţionat : “Teama noastră de a nu părea că predicăm ne poate face să trecem cu vederea faptul că valorile şi cultura joacă un rol important în problemele sociale urgente”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite