VIDEO Coada pelerinilor la moaşte, văzută din elicopter. Şirul de oameni se întinde pe şapte străzi şi pe cinci kilometri
0Un elicopter al Jandarmeriei Române a survolat ore în şir zona din preajma Mitropoliei Iaşi unde oamenii s-au aşezat la rând pentru a ajunge la racla cu moaştele Sfintei Parascheva.
Imaginile suprinse de la bordul elicopterului arată un şir impresionant de oameni care începe cu cinci kilometri înainte de intrarea în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi. Fiecare pelerin are de aşteptat cel puţin 15 ore pentru a putea trece prin faţa raclei cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.
La rând aşteaptă în permanenţă în jur de 30.000 de oameni. Potrivit estimărilor Jandarmeriei, prin faţa raclei au trecut până astăzi, 14 octombrie, în jur de 140.000 de oameni.
Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva este sărbătorit astăzi, 14 octombrie. Cu această ocazie, are loc o slujbă religioasă la care sunt aşteptaţi să participe câteva zeci de mii de oameni. Liturghia este oficiată în faţa Catedralei Mitropolitane, începând cu ora 9.00, de un sobor de 23 de preoţi, avându-l în frunte pe Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Imediat după slujbă, în jurul orei 13.00, credincioşii vor lua parte la Masa Pelerinilor, unde vor fi servite 65.000 de sarmale gătite de angajaţi ai Primăriei Iaşi şi ai instituţiilor din subordine.
Mai jos, filmarea realizată de Jandarmeria Română:
Pe aceeaşi temă:
Parascheva, de la sfântă la afacerea BOR
Începe cel mai mare pelerinaj religios din ţară
Sărbătorile Iaşului, desfiinţate de organizatorii de evenimente