Dragnea: Legea pensiilor trebuie adoptată în în această sesiune parlamentară. Vom discuta despre vârsta de pensionare

Dragnea: Legea pensiilor trebuie adoptată în în această sesiune parlamentară. Vom discuta despre vârsta de pensionare

FOTO Inquam photos / George Calin

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, la România TV, că noua lege a pensiilor trebuie adoptată de Parlament în sesiunea care va începe la 1 septembrie, dând asigurări că pensiile nu vor scădea, ci vor creşte cele mici. Dragnea a mai spus că urmează să aibă loc şi o discuţie privind vârstele de pensionare, însă nu există în acest moment o intenţie de creştere.

Ştiri pe aceeaşi temă

Întrebat dacă noua lege va presupune şi modificarea vârstei de pensionare, Dragnea a spus că în acest moment nu s-a discutat despre aşa ceva.

"Acum e vorba de modul de calcul al pensiilor. Va fi o discuţie pe care o vom avea, trebuie să fie argumente serioase, dar şi în privinţa acestei teme (...) trebuie să fie nişte reguli clare, de bun simţ", a spus el.

Dragnea a dat asigurări că pensiile nu vor scădea prin recalculări.

"Nicio pensie nu va scădea, pentru că este un drept câştigat la care nu umblăm. Ne interesează ca pensiile care sunt mici şi foarte mici să înceapă să crească", a explicat liderul PSD.

Liviu Dragnea a spus că PSD-ALDE au toate condiţiile ca legea să fie adoptată în sesiunea parlamentară care va începe la 1 septembrie.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, marţi, la Antena 3, că au fost finalizate mai multe variante ale noii Legi a pensiilor, care vor fi prezentate coaliţiei de guvernare pentru a fi aleasă cea finală, care va fi apoi prezentată public şi trimisă Parlamentului, estimând că ea ar putea fi adoptată în luna decembrie, dacă nu va fi întoarsă de către preşedintele Klaus Iohannis.
citeste totul despre: