Dragnea e terminat după doar şase luni de guvernare. A greşit ţara

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zilele acestea se împlinesc şase luni de guvernare Dragnea. Şi în loc de serbări de inspiraţie nord-coreeană, mai toată lumea, dar şi Dragnea însuşi, numără zilele care i-au mai rămas la conducerea României. Este un bun prilej de bilanţ şi încercare de explicare a cauzelor care l-au condus în această fundătură pe care n-a anticipat-o nici în cele mai negre vise.

Un program de guvernare fantezist

Să te laşi doar la mâna unui amator în ale economiei, Darius Valcov, a fost prima greşeală capitală săvârşită de Liviu Dragnea. Toţi ceilalţi economişti din ţară şi străinătate, instituţii importante, nu l-au tulburat pe Dragnea, obişnuit să i se susure la ureche doar ce-i convine să audă. Numai că economia unei ţări nu se comportă ca o amantă, pe care poţi s-o ameţeşti cu cadouri şi vorbe. Este cu totul altceva, lucru pe care inginerul Dragnea nu l-a înţeles şi nu-l înţelege.

Aşa se face că tot mai mulţi români, inclusiv din detaşamentele electorale ale PSD, se întreabă cu groază cât de aproape este ziua când nu vor mai primi pensiile şi salariile bugetare.

Tot cu groază la ce va urma se gândesc  şi alţi lideri ai PSD, mai realişti şi mai cu picioarele pe pământ decât şeful lor. Am văzut deja avertismente mai directe sau mai voalate de la Bădălau, Stănescu, Bănicioiu şi alţii.

Guverne cu unii miniştri  amatori sau chiar analfabeţi de-a binelea

Dragnea şi-a săpat singur groapa când a ales premierii şi miniştrii cabinetului. Persoane fără experienţă în administraţie sau în guvern, fără un background de luat în seamă când e vorba de asemenea posturi. Mergând până la faptul, nemaiîntâlnit, de a-şi demola propriul guvern Grindeanu prin moţiune de cenzură. Aşa de bun era.

Ce şi-a zis Dragnea: dacă eu am ajuns să conduc o ţară fără să fie ceva de capul meu, pot şi alţii. Şi  tot ce au reuşit este să se facă de râs.

Câteva exemple.

Ministrul Adriculturii, Petre Daea, va intra în foclor ca „Bulă” al politicii româneşti. Nu mai înşir toată apologia făcută oii româneşti, este arhicunoscută.

Actualul ministru de Finanţe, Ionuţ Mişa, de care n-a auzit nimeni până la numirea în guvern, a dat pe gură, în chiar ziua audierii la parlament, secretul bine păzit al guvernării: intenţia de a desfiinţa/naţionaliza Pilonul II de pensii. A urmat o vâjâiala nebună, în care toţi şefii săi, începând cu Dragnea,  au negat cu vehemenţă această perspectivă. Geaba. Bursa s-a prăbuşit, cursul de schimb a luat-o razna, avertismente peste avertismente au venit din toate părţile. Toată lumea a înţeles că o treabă aşa de gravă şi urâtă nu putea veni din capul unui tinerel zăbăuc. Iar „puştiul” Ionuţ Mişa a mai făcut prostia să nege declaraţia, după ce toată lumea a văzut-o la tv reluată de sute de ori. Fără experienţă politică, zice Liviu Dragnea.

Bogdan Stan, şeful ANAF, un protejat al lui Liviu Dragnea, pe care nu-l poate schimba nici un premier, a dat şi el cu piatra în baltă trimiţând controale la Rise Project şi Hotnews, în chiar ziua în care urma să fie publicată o anchetă bombă: afacerea Tel Drum. Degeaba a reacţionat Dragnea, că nu ştie nimic. Nimeni nu mai crede aşa ceva, chiar adevărat să fie. Iar Bogdan Stan rămâne pe poziţii, apărat de secretele teribile pe care le ştie depre Dragnea şi Tel Drum.

Dar bomboana pe coliva guvernării vine de la „celebrul” Liviu Pop, ministrul Educaţiei, cunoscut prin salvarea (temporară) a  lui Ponta de plagiat, prin anihilarea a două instituţii ale statului, inclusiv prin debranşarea curentului electric la una dintre ele, CNATDCU. Expresia nefericită „genunche” a rămas o glumă, pe lângă confuzia dintre „promovare” şi „promovabilitate”, pe lângă declaraţia că învăţământul e gratuit pentru elevi, dar părinţii şi statul achită, în părţi egale, cheltuielile. Ca şi cum statul vine cu bani de „acasă” pentru educaţie.

Reacţia societăţii

Aici a greşit fatal Liviu Dragnea. N-a anticipat că societatea românească nu mai este aceea de acum 20-30 ani. S-a maturizat în lumea internetului, a văzut şi înţeles multe din contactele nemijlocite cu civilizaţiile vest-europene, a trecut la democraţia participativă.

Ce s-a întâmplat după emiterea OUG 13, când 600.000 de români au ieşit în stradă, în mai toate orasele mari sau mici ale ţării, trebuie că i-au lăsat mască pe Dragnea şi acoliţii săi. Greşiseră ţara, societatea noastră  nu mai este de mult la nivelul african sau sud-american.

Tâmpeniile debitate de fostul ministru, Florin Iordache, au oripilat nu doar cancelariile străine, dar, surpriză, pe majoritatea intelectualilor şi ziariştilor de bună credinţă din România. Care au şi reacţionat cu o vehemenţă greu de anticipat. Sigur că astfel de reacţii sunt de aşteptat în continuare, în cazuri de extremă gravitate.

Controlul asupra justiţiei

Un alt eşec de proporţii al lui Dragnea. În planurile secrete de guvernare, în câteva luni institutiile importante ale justiţiei trebuiau încălecate şi conduse de oameni obedienţi lui Dragnea.

Iarăşi s-a păcălit. DNA are o susţinere formidabilă din parte populaţiei, a preşedintelui Iohannis, a partenerilor noştri din UE şi America. Aşa că toate speranţele s-au năruit. Dosarele lui Liviu Dragnea se îndreaptă inexorabil spre un final care ar putea fi dramatic: închisoarea.

CCR a fost, cât de cât, „ocupată”, prin numirea lui Dorneanu la cârma instituţiei. CCR a început să dea indicaţii parlamentului ce să facă, deşi nu are în atribuţii acest drept. Conform lui Zegrean, CCR are doar „guma”, nu şi „creionul”. Dar şi aici, Livia Stanciu, cu experienţa juridică importantă, demolează rând pe rând deciziile CCR (unele se bat cap în cap), obligându-l pe Dorneanu să interzică publicarea opiniilor sale, separate sau concurente. Un gest care a stârnit furia societăţii, şi la care Dorneanu se pare că a renunţat.

Presa de investigaţii

De aici vine lovitură mortală pentru Dragnea. Sigur că după atâţia ani în funcţii de conducere,  Liviu Dragnea are un trecut „tenebros”, cu multe bombe ascunse  te miri unde.

Afacerea Tel Drum, la care Dragnea este acţionar majoritar (cu acţiuni la purtător), cu sute de milioane de euro contracte de la stat, atribuite încă de la Tăriceanu Consiliului Judeţean Teleorman, este o bombă care nu are cum să nu explodeze. Nu contează faptul că documentul prezentat de Rise Project este recunoscut, sau nu, de către MAI. Are prea multe date concrete pentru a fi doar fabulaţie. Toate aspectele prezentate în anchetă pot fi documentate de către DNA, care are deschis deja un dosar în rem pe acest subiect. Şi care are toate instrumentele legale să lămurească acţionariatul firmei, cine a încasat dividende, cum s-au cheltuit  banii alocaţi de la stat, ce conturi în străinătate au acţionarii firmei, etc. Este doar o chestiune de timp până la adunarea tuturor probelor de către parchet, cu instrumente mult mai puternice, comparativ cu ale unor jurnalişti de investigaţie.

Mai are un „ghinion” Liviu Dragnea. Tot mai mulţi români, unii iesiţi la pensie, sunt dispuşi să dea presei secretele bine ascunse care apasă conştiinţa lui Liviu Dragnea.

În concluzie

Liviu Dragnea este pe făraş, din cauza ignoranţei, a neînţelegerii societăţii româneşti de azi, a credinţei că realitatea coincide cu visele sale exotice.

N-ar fi prima oară când se întâmplă aşa ceva cu conducători aerieni,  care trăiesc în extra realitate. Dacă Ceauşescu a rezistat mult timp la conducerea statului, dar tot prost a terminat-o, acum societatea nu mai are răbdare cu astfel de conducători.

Liviu Dragnea a greşit ţara.

Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite