Domnul Iohannis şi politica (II)

Domnul Iohannis, astăzi preşedinte, probabil speră să fie reales în 2019. Dar legislatura de care depinde guvernul va fi aleasă în 2016. Ar fi bine să începem să ne gândim serios la problema noastră partizană şi constituţională--astfel vom înţelege ce sperăm după victoria din 2014 şi cam ce ar trebui să facem.

Marele dezavantaj al situaţiei noastre astăzi este că noul preşedinte nu va putea numi un nou prim-ministru care să formeze un nou guvern. Schimbarea politică nu este ceea ce am câştigat, deşi este ceea ce ne-am dorit. Toată politica este, ca viaţa noastră, cuprinsă fie în schimbări ne dorim, fie în schimbările de care ne temem. În noiembrie 2014, am evitat o schimbare care ne teroriza. Mai departe? Singurul avantaj pe care îl văd în situaţia noastră astăzi este că noul preşedinte ales are doi ani pentru a forma o coaliţie partizană care să câştige alegerile în 2016--fără ca astăzi să fie creatura vreunui partid. Posibilitatea de a acţiona este singurul lucru care să ne dea speranţă.

În lumea noastră, preşedintele este creatura electoratului din momentul alegerii--în limite constituţionale. Dar pentru a lua în serios orice rezultat electoral, trebuie să înţelegem serios situaţia noastră, problemele cărora le facem faţă, politicianul şi electoratul său. Cele două din urmă, atât de interesante în atmosfera aceasta plină de entuziasm şi frică, mie îmi sunt neclare. Dacă cineva a descoperit deja faptele importante despre preşedintele ales şi alegătorii săi, v-aş fi recunoscător dacă mi-aţi da de ştire. Eu propun să vă vorbesc despre cele două elemente dintâi--situaţia şi problemele noastre.

Socialiştii controlează legislatura din 2012--nu este rezonabil să sperăm că ceva se va schimba, însă. Prudenţa ne îndeamnă însă să ne gândim la ceea ce deja ştim sau putem şti şi la ce este probabil. Ceea ce putem şti este care sunt nevoile noastre politice. Întâi, reforma executivului în contextul separaţiei puterilor şi, apoi, reforma politicii guvernamentale în sprijinul clasei de mijloc. Cea din urmă este nevoie este imposibil de satisfăcut fără guvern--şi guvernul Ponta nu vrea reforme şi nu s-a resemnat cu o demisie, după cum vedem de doi ani. Cea dintâi este nu imposibilă, dar improbabilă, pentru că cere schimbări constituţionale, în cele din urmă. Din fericire, sunt lucruri pe care putem să la facem acum, pentru a pregăti schimbarea.

Mi se pare evident că oamenii şi-au pus speranţe într-un nou preşedinte care are nici o putere constituţională pentru a le îndeplini. Cred că înţelegeţi, după ce jubilarea se linişteşte, care sunt consecinţele acestei nepotriviri. Vă propun să conchidem că electoratul ne învaţă înţelepciune--avem nevoie de un oficiu executiv unit şi mai puternic. Până la schimbarea partizană în legislatură şi schimbarea constituţională, însă, trebuie să schimbăm discursul public despre şeful executivului. Orice puteri i-ar lipsi, domnul Iohannis este omul care va numi următorul prim-ministru. Până la acel moment, trebuie să educe electoratul despre nevoile noastre guvernamentale.

Vă propun să încercăm să comparăm diferenţa dintre speranţele poporului şi puterile oficiului şefului executivului cu diferenţa dintre buna guvernare şi guvernarea democratică. Omul educat în ştiinţa politică ar spune că speranţele poporului ţin de democraţie, dar puterile unui oficiu ţin de aranjamentul constituţional ghidat de buna guvernare. Dacă, pe de o parte, nu putem şti mare lucru despre buna guvernare sau dacă, pe de altă parte, aflăm tot ce e nevoie de la opinia majoritară, nu avem nevoie de o constituţie scrisă care să pună limite voinţei majorităţii. Şi, totuşi, suntem într-o situaţie exact inversă--speranţele electoratului din 2014 par rezonabile, în măsura în care pot fi înţelese din alegeri, dar aranjamentul nostru politic produce catastrofe.

Vedeţi deci că situaţia noastră este foarte ciudată. Alegerile din 2014 sunt populiste, dar nu neapărat opuse constituţiei şi constituţionalizării unui regim politic cu un executiv unit şi puternic. Noul preşedinte trebuie să îşi convingă electoratul arătând o judecată politică rezonabilă şi o atenţie faţă de situaţia noastră politică continuă şi capabilă de precizie. Dar nu poate guverna. Acţiunile lui, politic vorbind, trebuie să clădească reputaţia sa ca politician în acelaşi timp cu reputaţia oficiului pe care îl ocupă: Fără să câştige o majoritate mai serioasă decât majoritatea spectaculoasă care l-a ales nu are cum să întărească oficiul pe care l-a câştigat.

Ocazia şi necesitatea se întâlnesc--avem un politician care nu are un trecut care să îl facă previzibil şi un electorat cu ochii pe viitor. Avem nevoie de un preşedinte care să articuleze în discursuri, propuneri şi intervenţii publice speranţele electoratului din 2014--avem nevoie de un om care să ne dea o imagine clară a ceea ce ne dorim pentru a clarifica prin asemenea acţiuni cum putem ajunge să obţinem ceea ce ne dorim de la politica românească. Acest om trebuie să înţeleagă şi să practice populismul, dar cu ochii pe constituţionalizarea executivului, fără de care nu are nici o siguranţă, în cele din urmă--şi fără de care nu va lăsa mai nici o moştenire...

Trebuie să ne confruntăm cu dificultăţile noastre acum. Din punctul de vedere al sistemului politic, noi suntem problema. Motivul pentru care delegăm puterea legislativă unui parlement şi creăm o putere executivă care să guverneze legal este că nu putem avea încredere nici în puterile, nici în motivele noastre. Dar nu putem avea prea multă încredere nici în oamenii pe care îi autorizăm constituţional şi electoral să acţioneze în numele nostru, temporar. Pentru asta avem nevoie de legi scrise şi de o constituţie scrisă. Dar legile noastre şi constituţia noastră au nişte defecte care s-ar putea dovedi fatale. Altfel, ar fi preferabil să păstrăm legile, oricare ar fi fost începutul lor, pentru că o dată schimbate formalităţile, riscă să îşi piardă autoritatea.

Acum nu avem de ales. Buna guvernare cere un executiv unic şi puternic--şi democraţia pare capabilă şi interesată să îl sprijine. Trebuie să pregătim cu grijă anumite schimbări politice. Numai preşedintele poate ghida această schimbare. Numai el are autoritatea şi afecţiunea publicului necesare pentru a lua mai în serios problemele noastre cele mai mari şi a le face vizibile şi inteligibile electoratului. Trebuie să ne îngrijorăm şi să ne îngrijim. Numai astfel putem ajunge să înţelegem relaţia executivului modern cu cetăţenia modernă. Abilitatea noastră de a acţiona depinde de executiv şi executivul depinde de opinia publică despre guvernare.