Domnia politrucilor, cauza tuturor relelor din România

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Politruc insemna la origini  „instructor, îndrumător politic în armata sovietică – Din rus. politruk“. Termenul a evoluat şi, în percepţia publică largă înseamnă „membru de partid, care se pricepe la toate şi la nimic, lipitor de afişe la origini, credincios şefului de partid, yesman de câte ori are ocazia, bun de gură, aducător de voturi partidului”.

Democraţia românească este încă în faza în care politrucii ocupă funcţiile cele mai importante în stat: miniştri, secretari de stat, chiar premieri. Ce se alege de societatea condusă exclusiv de politruci, vedem azi în România. Nu mai exista specialisti, manageri de sistem, capabili sa conducă ministere si instituţii  importante?  Există, dar n-au vrut să intre in „troaca” politicii, vazând cum se promovează politrucii şi cum se ignoră specialiştii. 

Ludovic Orban promovează politruci

Este adevărat că Orban s-a opus creării USL, şi s-a dat un pas în spate când a avut probleme cu legea. În rest, este un exemplu de politruc pur. A preluat de la Iohannis ideea alegerilor anticipate, deşi clar sortită eşecului de la bun început. Îl ascultă orbeşte pe Iohannis când propune miniştri neaveniţi din multe motive (Cîmpeanu), face corp comun cu preşedintele în demonizarea parlamentului şi a unui partid parlamentar important, PSD. Rezultatul, PSD a câştigat alegerile parlamentare. Orban a ignorat restructurarea aparatului bugetar ca să nu supere „politrucii” mai mici, de la judeţe.

Cel mai grav. Repartizează posturi de miniştri, secretari de stat, şefi de instituţii importante, organizaţiilor de partid cu rezultate bune în alegeri. Că aşa a învăţat în cei 30 de ani de politică. Faptul că organizaţiile judeţene nu au oameni competenţi pentru respectivele posturi e neimportant. Propun şi ele politruci, la fel cu Orban. Important este să fie păstrat spiritul de „politrucism”.

Propunerile pentru funcţii importante în guvern trebuie să aibă aprobarea conducerii PNL. Deşi, responsabil cu guvernul este premierul. Dar nu contează. Partidul trebuie să-şi promoveze politrucii. Deja apar fricţiuni între premier şi Orban, pe tema funcţiilor importante în guvern. Orban are ultimul cuvânt, ca şef de partid. Este politrucul şef.

Saloanele de ATI iau foc din cauza politrucilor care conduc sănătatea

Incendiile repetate din secţiile ATI ale spitalelor româneşti, soldate cu multe victime, carbonizate, au ca sursă tot deciziile politrucilor. Cât este de greu să realizezi că o atmosferă îmbibată de oxigen, lucruri, îmbrăcăminte şi ele îmbibate cu oxigen, reprezintă  contextul perfect pentru explozia unor incendii la cea mai mică scânteie. Pentru că nu se produc incendii mari şi în  saloane, altele decât cele de ATI. Experţii spun că o aerisire mecanică permanentă a acestor câtorva saloane din fiecare spital ar elimina îmbibarea cu oxigen şi ar reduce riscul incendiilor. Pricep politrucii această soluţie simplă? Nu pricep. Consecinţa? Ne mor cu zecile pacienţii prin spitale, carbonizaţi.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, un politruc perfect. Se pricepe la toate şi la nimic. Are convingeri politice neprecise,  a fost în guvernul Ponta, la ALDE, Pro România, PNL. A protejat plagiatorii. Nu ştiu ce a făcut ca rector la Agronomie, dar universitatea nu străluceşte prin nimic.

La învăţământul preuniversitar este habarnist. Asta nu-l împiedică să fie toată ziua pe televiziuni şi să dea indicaţii „preţioase”. Ore remediale, care la gimnaziu se adaugă la cele 6-7 ore pe zi, adică elevii vor sta în şcoală 8 ore. Ce vor  putea înţelege după 7-8 ore de curs, Dumnezeu ştie. Profesorii cu probleme medicale vor preda online, de acasă, cu elevii tot acasă, ca şi cum orarele şcolii pot ţine cont de aceste condiţii. Anul şcolar în curs este compromis, după două semestre pierdute. Pentru ca politrucii noştri au ţinut şcoala mai mult închisă.

Gigel Paraschiv, secretar de stat la universitar, alt politruc perfect

Este în funcţie din 2012. A supravieţuit 9 ani în funcţie, inclusiv la schimabrea de guvern din noiembrie 2019. Pentru ce merite? Nimeni nu ştie. Se pare că a trecut la PNL de câteva zile, astfel încât va mai sta secretar de stat încă 4 ani.

În tot acest timp, învăţământul superior este pe ultimele locuri din Europa. Doar 2 universităţi româneşti apar în top 1000 (pe locuri 800+) şi încă zece în top 2000 al ranking-ului “web” al universităţilor, Webometrics, dat publicităţii zilele trecute. Numărul de studenţi s-a înjumătăţit, pentru că universităţile nu oferă studenţilor competenţele cerute de piaţa muncii. ARACIS, agenţia de evaluare în învăţământul superior, este formată şi ea tot din politruci, proveniţi din universităţile pe care trebuie să le evalueze. Ce să facă, să-şi  dea cu stângul în dreptul? Aşa se face că în urmă cu câţiva ani 75% dintre universităţile româneşti, de stat sau private, erau premiate de către ARACIS cu titlul „grad ridicat de încredere”. În loc să aducă o agenţie străină de evaluare, care să nu fie formată din politruci, Gigel Paraschiv a mers pe ideea românească: politrucii să trăiască, să pape şi gura lor un ban frumos.

Monica Anisie, fost ministru al Educaţiei, alt politruc perfect

Profesoară de liceu, cu vagi stagii prin minister, dar şefă PNL sector 2 cu rezultate mulţumitoare în alegeri. Orban i-a răsplătit loialitatea cu funcţia de ministru al Educaţiei. Deşi n-a făcut nimic din ce trebuia la ministerul Educaţiei, Orban a menţinut-o în funcţie până la sfârşit. Când a lăsat educaţia aşa cum a găsit-o. Fără nicio schimbare notabilă, dar cu două semestre pierdute.

Dna Anisie a instalat 28 de Inspectori Şcolari Generali fără concurs, posibil politruci şi ei,  veniţi din organizaţiile judeţene. Este metoda de a răsplăti organizaţiile judeţene, alături de banii veniţi de la bugetul central pentru politrucii locali.

Sunt doar câteva exemple dintr-o mulţime imensă de politruci.

Unde greşesc politrucii din fruntea partidului

Nu se mai câştigă alegerile cu „talentele” şi munca politrucilor, lipitori de afişe. Societatea românească a evoluat. Am văzut la recentele alegeri cum au dispărut partide, altfel cu mari pretenţii la intrarea în parlament: ALDE, Pro România, PMP. Alegătorii nu mai sunt impresionaţi de politrucii „buni de gură”, dar în urma cărora nu rămâne nimic. Aşa a decăzut PSD, de la 45% la 30%, PNL la 28%, deşi avusese la un moment dat 40%. Nu livrează ce are nevoie societatea, adio.

Aşa vor păţi şi partidele actualei coaliţii de guvernare. Dacă nu  renunţă la politica bazată pe politruci, nu au nicio şansă să câştige viitoare alegeri, eventual anticipate. Se vor îngrămădi în debaraua istoriei politicii româneşti.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite