Diplomaţia ca brand de ţară şi soluţie eficientă pentru interesele României

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ce ştii despre România?! Cu ce cuvinte ar răspunde astăzi un european la această întrebare? Probabil că depinde de meseria şi de preocupările lui zilnice.

Probabil că un sportiv ar răspunde: Hagi, Nadia, Halep. Probabil că un artist plastic ne-ar spune despre Brâncuşi sau Horia Damian, un muzician despre Enescu şi Celibidache, un scriitor despre Eliade, Cioran, Eugen Ionesco.... Dar, dacă acel european ar fi politician sau eurocrat?! Sunt convins că, din păcate, unul din primele cuvinte ar fi „corupţie” şi tot ce se declină din acest cuvânt devenit clişeu, emblemă şi element de identificare politică pentru România în aceste vremuri ... Discuţie lungă despre cauze, nu asta îmi propun în aceste rânduri.

În lunile care urmează, lumea politică europeană va clădi un nou start pentru Uniunea Europeană: va dezbate şi negocia viitorul Cadru Financiar Multianual 2021-2027 sau, mai simplu, Bugetul Comunitar. 

În lunile care urmează, lumea politică europeană va clădi un nou start pentru Uniunea Europeană: va dezbate şi negocia viitorul Cadru Financiar Multianual 2021-2027 sau, mai simplu, Bugetul Comunitar. 

Se va decide unde, la cine şi pentru ce vor ajunge în următorii ani aproximativ 1-1,25% din Produsul Intern Brut combinat al celor 27 de State Membre UE, care vor rămane în Uniune după plecarea Marii Britanii. Vorbim de sume colosale, sute de miliarde de Euro, care vor întinde pentru şapte ani peste Europa suportul financiar necesar cetăţenilor, companiilor, Statelor Membre pentru a-şi împlini aspiraţiile, fără să luăm în calcul efectele pozitive colaterale de antrenare, pe care nu cred că le poate calcula niciun economist: „Un buget care nu este un simplu exerciţiu contabil, ci care descrie priorităţi şi ambiţii.” (Jean – Claude Juncker, 8 ianuarie 2018). Este un buget despre ceea ce vrem şi poate deveni Europa, implicit fiecare dintre Statele Membre.

Cum se va împărţi acest buget? Dacă ar fi să simplificăm până la vulgarizare, am putea desena următoarea imagine: o cameră având în mijloc un munte de bani, eurocraţii lângă acest munte de bani şi statele membre de jur-împrejurul acestui munte de bani.

Cum se va împărţi acest buget? Dacă ar fi să descriem tehnic tot mecanismul, ar presupune să scriem un manual. Fără îndoială însă, acest proces va presupune nu numai dezbateri publice, nu numai discuţii tehnice, ci şi o adevărată competiţie politică modernă. O competiţie în termeni europeni, desigur, purtată cu mijloace paşnice, între parteneri, fără îndoială, dar o competiţie dură, acerbă, nemiloasă. Dacă ar fi să simplificăm până la vulgarizare, am putea desena următoarea imagine: o cameră având în mijloc un munte de bani, eurocraţii lângă acest munte de bani şi statele membre de jur-împrejurul acestui munte de bani. Aşa începe jocul... Cum se va desfăşura această competiţie, pe care eu aş numi-o chiar bătălie?! Care vor fi mijloacele cu care se va duce?! În multe feluri, care pot fi acoperite cu două cuvinte: diplomaţie eficientă!

Acest adevăr este valabil în orice joc politic internaţional, în orice loc, în legătură cu orice miză. Fiecare ţară, de la superputerea globală Statele Unite, până la cele mai mici (teritorial) ţări, îşi fortifică diplomaţia şi o foloseşte drept cea mai eficientă metodă de a-şi promova interesele. Diplomaţia (clasică, economică, „sherpa”, culturală, specială, instituţională, personală etc) poate suplini mijoacele financiare şi cele militare, poate răzbi acolo unde nimic nu pare să reuşească.

Noi, românii, ne-am rezolvat multe din momente cruciale în construcţia statului şi protejarea intereselor lui prin reuşite diplomatice de excepţie, de multe ori diplomaţie personală. De la M. Kogălniceanu, Ion Ghica, Ion Bălăceanu, Brătienii, Grigore Gafencu, Lucian Blaga, Martha Bibescu, Titulescu sau Ştefan Andrei (ne place sau nu, diplomaţie eficientă s-a făcut şi în comunism), avem o linie pe care putem construi o nouă şcoală modernă de diplomaţie românească.

Am în vedere o adevărată decizie de ordin strategic pe care România ar trebui să şi-o impună şi construiască: o diplomaţie formidabilă prin talent, inventivitate şi soluţii! Cu suport financiar adecvat, cu un plan realist, cu răbdare şi migală.

Nu mă refer aici doar la nevoia (urgentă) de a reforma MAE din temelii, pentru a da posibilitate unor reale talente aflate în acest minister şi în misiunile diplomatice să se exprime. O spun în cunoştinţă de cauză, România are ambasadori de carieră de excepţie, care ar putea face minuni într-un sistem eficient, am lucrat cu câţiva, nu nominalizez doar pentru a nu omite din eroare şi nedrept pe vreunul. Nu mă refer doar la reformarea modului în care e condus ministerul (azi sunt 4 miniştri care lucrează direct cu aparatul MAE) şi a modalităţilor în care el trebuie să coopereze cu alte instituţii, de la celelalte ministere, servicii şi până la mediul de afaceri, diaspora, lumea culturală etc. Am în vedere o adevărată decizie de ordin strategic pe care România ar trebui să şi-o impună şi construiască: o diplomaţie formidabilă prin talent, inventivitate şi soluţii! Cu suport financiar adecvat, cu un plan realist, cu răbdare şi migală.

Cum intrăm noi în acest joc, pentru a ne apăra interesele şi propăşirea naţională?! Cu eticheta de „corupţie” şi un nesfărşit şi limitat joc intern în paradigma „corupţie-anticorupţie”?! Cred că ar fi o greşeală.

În următorii 10-20 de ani „arhitectura lumii se va schimba radical” (Sigmar Gabriel, discurs la Munchen Security Conferrence, februarie 2018).  Cum intrăm noi în acest joc, pentru a ne apăra interesele şi propăşirea naţională?! Cu eticheta de „corupţie” şi un nesfărşit şi limitat joc intern în paradigma „corupţie-anticorupţie”?! Cred că ar fi o greşeală. Ca avocat, înţeleg foarte bine că  ”Justitia est fundamentum regnorum”, că fără drepturile individului, libertatea în primul rând, şi garanţia ei în orice împrejurare şi procedură (în special penală) şi faţă de oricine (în special de stat), nu e de conceput o lume liberă şi o societate normală. Ca fost ministru de justiţie sunt irevocabil convins că o ţară trebuie să lupte constant cu corupţia, crima organizată, terorism, respectând simultan toate drepturile cetăţenilor. Dar, ca fost ministru interimar de externe, fie şi numai pentru patru luni, ca om care a avut şansa experienţei a peste 100 de misiuni diplomatice externe pe parcursul a 4 ani şi mai bine, sunt la fel de convins că a face din paradigma „corupţie-anticorupţie” un brand de ţară, nu ne va aduce mare lucru din competiţia globală.

Eu propun ca România să înceapă să-şi reconstruiască profund, metodic, ştiinţific, programat şi perseverent o şcoală de diplomaţie, un aparat diplomatic formidabil şi o acţiune eficientă care să construiască în 5-10-15 ani un brand de ţară solid: cutting edge diplomacy.

Eu propun ca România să înceapă să-şi reconstruiască profund, metodic, ştiinţific, programat şi perseverent o şcoală de diplomaţie, un aparat diplomatic formidabil şi o acţiune eficientă care să construiască în 5-10-15 ani un brand de ţară solid: cutting edge diplomacy.

Într-o lume politică, diplomatică, economică şi tehnologică globală, în care interesele şi jocul se mişcă ameţitor, într-o regiune geografică în care de secole s-au ciocnit interese globale, a deveni un diplomacy broker înseamnă, de fapt, a deveni a player. Ceea ce în prezent nu suntem, dar am putea fi!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite