Deputaţii au votat covârşitor împotriva lui Ponta. Baronul Bunea Stancu rămâne fără terenul din Balta Brăilei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele CJ Brăila Bunea Stancu
Preşedintele CJ Brăila Bunea Stancu

Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu Sişeşti“ rămâne cu cele 2.900 hectare din Insula Mare a Brăilei pe care Guvernul Ponta a vrut să le transfere, prin OUG nr.81/2013, către Consiliul Judeţean Brăila, condus de baronul PSD-ist Bunea Stancu.

Deşi Senatul votase favorabil, deputaţii au respins, ieri, cu un vot zdrobitor ordonanţa emisă de Guvern, anul trecut, în iunie. Astfel, 301 deputaţi au votat împotriva ordonanţei, doi  au aprobat-o şi unul s-a abţinut.

 Încă din momentul emiterii, în 2013, Ordonanţa de urgenţă a fost criticată vehement de preşedintele Traian Băsescu. Şeful statului i-a transmis lui Victor Ponta că ar putea întoarce în Parlament legea de aprobare a ordonanţei de guvern, motivând că ar trebui ca nimeni să nu mai mişte niciun centimetru pătrat de pământ de la institutele de cercetare. 

Mai mult, emiterea acestei OUG a stat la baza acuzaţiei de corupţie pe care şeful statului a făcut-o la adresa premierului. „Îi previn legat de terenul de 2.815 hectare transferat de la Academia Agricolă la Consiliul Judeţean Brăila. E doar aşa, în treacăt, să ne aducem aminte, să nu daţi vina pe viitorul preşedinte. Lucrurile pot evolua foarte neplăcut când Guvernul se aşază într-o maşinărie pentru favorizarea corupţiei, chiar dacă ia decizii colective“, afirma preşedintele la acea vreme, acuzându-l pe preşedintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, că se află în spatele ordonanţei date de Ponta. În urma scandalului declanşat de Băsescu, CJ Brăila nu a folosit în niciun fel terenurile staţiunii.

„PSD dă o palmă guvernului“

Deputaţii opoziţiei au salutat votul de respingere a ordonanţei de urgenţă, pe care l-au interpretat ca o palmă dată guvernului Ponta 3. „Felicit puterea că renunţă la acest act normativ. PSD dă o palmă Guvernului Ponta, care vroia să ia 2.900 de hectare din terenul staţiunii de cercetare ca să o dea baronului local Bunea Stancu, ca să pregătească el caietul de sarcini. Susţinem respingerea ordonanţei”, a spus liderul deputaţilor PDL, Tinel Gheorghe. Şi reprezentantul PNL a arătat că ordonanţa „oferea pe tavă“ o parte din terenurile staţiunii de cercetare a soiurilor de plante. Camera Deputaţilor a fost for decizional. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite