
Declaraţie politică, teoria conspiraţiei sau crunta realitate?
0
Senatorul Mihai Răzvan Ungureanu, fost prim-ministru, fost ministru de Externe, fost şef al SIE, liderul unui partid din constelaţia multiplă a dreptei româneşti, este un personaj care trebuie creditat că deţine un pachet de date care justifică un interes public. Iată de ce sunt atât de interesante (sau stupefiante, sau provocatoare, după cum vă alegeţi dvs. cheia de lectură) afirmaţiile făcute ieri în Harghita.
Domnia sa a spus că “ este limpede că starea de sărăcie economică şi socială în nordul judeţului Harghita este programată politic. Gândirea îngustă a unora dintre reprezentanţii clasei politice de astăzi, potrivit căreia sărăcia poate fi uşor manipulată, duce la efecte dezastruoase în plan economic, social şi demografic în regiuni precum nordul Harghitei… Asistăm, de fapt, la o aparentă incapacitate de absorbţie a fondurilor europene. Nu cred că acest lucru este real, cred că, din păcate, în mod voit, nordul judeţului Harghita este păstrat în afara oricărei şanse de prosperitate economică, iar acest lucru, replicat şi în alte zone ale României, dă dimensiunea exactă a incapacităţii administrative a unei părţi din clasa politică românescă şi, nu în ultimul rând, ne arată cât de îngust şi de meschin este calculul politic la nivelul aleşilor locali»
Foarte grav. Este vorba, în clar, de o acuzaţie explicită şi foarte ferm formulată care duce totul domeniul penal (categoria “subminarea economiei naţionale” sau a complotului împotriva intereselor statului român) căci, aşa cum sublinia în continuare politicanul nostru, “o asemenea atitudine este, în mod limpede, îndreptată împotriva interesului naţional, debalansând economic zone întregi, pastrând în mod voit zone economice într-o stare de sărăcie accentuată şi continuă”.
Acestea fiind spuse, ce se va întâmpla în continuare?
Avem de ales între mai multe scenarii. Primul, poate normal într-o societate europeană şi într-un stat de drept, ar fi că este convocat CSAT-ul pentru a asculta argumentele unui fost eminent membru al acestui organism, tocmai pentru înţeleagă mai bine (şi propune măsurile necesare) împotriva celor care au “programat politic” fenemoenul sărăciei.
Scenariul doi ar fi ca Parchetul General să se sesizeze din oficiu împotriva persoanelor despre care senatorul M.R.Ungureanu au fost autorii unui scenariu criminal prin care s-au păstrat:
“în mod continuu şi, deci, voit, programmatic, intenţionat, zone care altădată au fost monoindustrale în starea de faliment economic”.
Scenariul trei este că întreg discursul fostului premier al României va fi tratat, simplu, ca o teorie a conspiraţiei bună de fluturat în campania politică şi considerat, în cel mai bun caz, drept o declaraţie politică făcută pe fondul temperaturilor deosebit de ridicate din ultima perioadă.
Al patrulea scenariu, cel mai realist dintre toate, este că nu se va întâmpla nimic. Sau nimic mai mult decât o ridicare din umeri dezabuzată sau indiferentă.
Ar fi păcat. Fie şi numai pentru că dezbaterea asupra eradicării sărăciei a început în forţă la nivel european, se conturează şi în România, context în care ar trebui lămurită şi veridicitatea scenariului catastrofic evidenţiat de domnul M.R.Ungureanu. Tratatrea în mod minor a unei asemenea problematici, trecerea ei în ridicol sau în zona SF nu ajută nimănui. Mai mult chiar, pot adânci o percepţie negativă asupra unei ţări cu comportament noneuropean, partener incert şi problematic la nivelul UE. Exagerez? Poate nu, căci iată argumentul final folosit de fostul premier al României:
“Lipsa aceasta de viziune, în modul cel mai politicos spus, şi faptul că politica aici falimentează viitorul comunităţilor ne arată, de fapt, cât de complicate, cât de neeuropeană şi cât de barbară este, în fond, politica românească aplicată comunităţilor locale”.
Fiţi siguri că, la Bruxelles, atunci când un fost prim-ministru al României foloseşte termeni de “politici neeuropene şi barbare” aplicate comunităţilor locale, ca parte a unui scenariu politic criminal naţional, cineva le va lua foarte în serios. Cu mult mai în serios ca la noi şi tema aceasta va fi regăsită în analizele de ţară în momentul în care se vor discuta propunerile reorganizării teritoriale…
Dar cine s-o facă la noi atunci când ştim bine că, nu-i aşa, suntem la porţile Orientului, acolo unde totul este luat în derâdere ? E vacanţă, e cald, plictiseală, mititei, grătare, Dan Diaconescu şi-a anunţat candidatura la Parlamentul European…de scenarii de-astea avem noi nevoie, monşer?