De la criza democraţiei reprezentative la criza democraţiei formale

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Criza democraţiei reprezentative este o realitate. A început prin anii 80 ai secolului trecut, şi se adânceşte tot mai evident în ultimul deceniu şi jumătate. Cauzele acestei crize sunt multiple, dar principala explicaţie este, în opinia mea, deposedarea politicului de putere, pierderea autonomiei sale de decizie în favoarea economicului.

Politicul nu mai există decât pentru a răspunde cerinţelor economicului, fapt care face ca statul, prin intermediul căruia politicul slujeşte interesul public, să îşi reducă funcţiile permanent, cu excepţia uneia, care se dezvoltă peste măsură: cea represivă.

România a revenit la democraţie în 1989, şi a importat, odată cu instituţii şi valori specifice acestui sistem politic, criza democraţiei reprezentative, pe care a amplificat-o, din cauza slăbiciunilor inerente atât sistemului său politic, cât şi societăţii civile româneşti. Treptat am ajuns în situaţia în care, practic, mimăm democraţia, fără să o mai practicăm, fie că este vorba de partide, în funcţionarea lor, fie de stat, în raporturile lui cu cetăţenii. De la democraţia efectivă am evoluat spre democraţia formală de azi. Nu este o constatare comodă, şi cu atât mai puţin liniştitoare.

Am mers în aceste zile prin Bucureşti şi prin judeţe, alături de candidaţii partidului în alegerile locale. Şi pare că am ajuns de la întrebarea cetăţeanului turmentat, ediţia sfârşitului de secol XIX, ”Eu cu cine votez?!” la întrebarea cetăţeanului ameţit de realitate, ediţia începutului de secol XXI: ”Eu de ce mai votez?!” Nu, nu este un progres, este un regres! Şi încă unul grav!

Nu asistăm, cum am putea crede, în notă optimistă, la doar o trecătoare oboseală democratică, cetăţenii fiind chemaţi prea des la vot. Dimpotrivă: consultarea cetăţenilor, oricare ar fi forma pe care o îmbracă ea, consultarea, este esenţa democraţiei. Democraţia nu poate exista în afara cetăţenilor. Doar că, din păcate, cetăţenii sunt pe nesimţite scoşi din ecuaţia democratică, deşi ei, alegerile lor, suveranitatea lor, dau legitimitate oricărei guvernări. Este vorba de ceva mult mai grav decât ”oboseala democratică”: despre lipsa de miză, despre evitarea marilor teme ale dezbaterii publice, şi înlocuirea lor cu teme de tip tabloid, fără nicio relevanţă asupra vieţii cetăţenilor. Chiar dacă partidele şi candidaţii fac eforturi să scape din această fundătură, să revină la marile teme de dezbatere, la problemele cetăţenilor şi comunităţilor, eforturile lor sunt ignorate de o mare majoritate a cetăţenilor, dar şi a mediilor de informare. Ruptura apărută între cetăţeni şi politic nu este atât de uşor de reparat. Recâştigarea încrederii va dura mult timp, şi va fi extrem de dificilă.

Acum se adaugă problemelor existente şi nişte reglementări excesive, justificate de nevoia de a limita ”corupţia politică”. Ele au ucis campania electorală pentru alegerile locale. Suntem aproape la sfârşitul campaniei, şi, cu rare excepţii, nici măcar numele candidaţilor nu sunt cunoscute, ca să nu mai vorbim despre proiectele lor, despre oferta partidelor pentru comunităţile respective. Acum marea majoritate a administraţiilor locale sunt blocate, fie că este vorba despre primării şi consilii locale, fie că este vorba despre consilii judeţene. Funcţionează pe avarie. Cele mai multe obiective de investiţii, finanţate din fonduri locale, sunt abandonate, sau pe avarie, cele finanţate din fonduri europene, mult întârziate de lipsa unor decizii, în situaţia de a obliga respectivele beneficiare ale fondurilor de a le înapoia Bruxellesului sau de a plăti penalizări. La fel sunt şi alte investiţii, în şcoli, spitale, canalizări, aducţiuni de apă, gestionarea deşeurilor.

Eu sper, ca şi mulţi alţii ca mine, că, pe fondul acestei crize, vom înţelege, în sfârşit, cât de importante sunt administraţiile locale, ce rol important joacă ele în dezvoltarea comunităţilor, şi ce efecte grave au disfuncţionalităţile în activitatea lor. Sunt atâtea domenii în care ele sunt mai importante decât administraţia centrală, încât aruncarea în derizoriu a acestor alegeri este o dovadă de iresponsabilitate. 

Nu a produs prea multă emoţie sondajul de opinie, publicat acum câteva zile, în care partidele politice, respectiv Parlamentul, cei doi stâlpi de rezistenţă ai democraţiei reprezentative, sunt pe ultimul loc în încrederea cetăţenilor, în schimb instituţiile de forţă cunosc o nesperat de mare rată de încredere, care creşte. Pe un astfel de trend, pasul de la democraţia formală de azi la totalitarism este unul foarte mic, şi uşor de făcut, dacă actualei crize a democraţiei reprezentative i se adaugă şi o criză economică, cu puternice efecte sociale.

Să nu uităm că primul şoc grav, care a zdruncinat democraţia şi aşa fragilă a României a fost în timpul guvernării CDR, marcată de un eşec economic usturător, care a produs fenomene de violenţă socială la fel de grave. A urmat o perioadă de recuperare, soldată cu aderarea noastră la UE şi la NATO. A urmat un nou şoc, după 2009, declanşat de introducerea unor măsuri inepte, şi inutile, de ”austeritate”, care au generat protestele din iarna lui 2012, dar şi o marcată neîncredere în capacitatea politicului de a mai gestiona România. Iar plecarea guvernului Ponta, în condiţiile cunoscute, şi instalarea unui guvern de ”tehnocraţi”, care nu răspunde în faţa nimănui, democratic vorbind, au agravat criza democraţiei. Ce se întâmplă acum, în alegeri, este, poate, picătura care umple paharul.

Suntem pe muchie de cuţit. Fără exagerare. Politicul are principala responsabilitate pentru scoaterea democraţiei din criză.

Aşadar, mă tem că, până la urmă, alegerile astea nu sunt despre administrarea treburilor colectivităţilor locale, cum ar fi normal, ci despre salvarea democraţiei. E grav că am ajuns aici. Şi că nici nu facem cine ştie ce pentru a schimba această situaţie. Indiferent de felul în care percepem lucrurile, important este să avem o prezenţă semnificativă la vot, care să dea legitimitate noilor administraţii locale. După care cetăţenii, partidele politice, societatea civilă, să se implice în buna lor funcţionare, să le facă să funcţioneze în logica servirii interesului public. Altă soluţie nu există. Nu avem de ce căuta soluţii în trecutul nostru - ca naţiune - totalitar. Aceste alegeri trebuie să fie doar cu faţa la viitor. Un viitor care depinde de noi, de alegerile noastre, de dorinţa noastră de normalitate, de a trăi mai bine.  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite