Pe bună dreptate, declaraţia a stârnit emoţie şi indignare şi merită o condamnare fermă, în memoria victimelor stalinismului. Ar fi de întrebat, pe această linie de discuţie, de ce nu vedem un protest oficial din partea CNSAS şi IICCMER. Eu încă îl aştept.

Există însă o faţetă şi mai gravă a mesajului lui Şerban Nicolae care, se pare, nu a primit până acum un răspuns. Dincolo de ireverenţiozitatea (eufemism) faţă de martirii represiunii staliniste, mesajul senatorului Şerban mai poate (?) avea o cheie politică subversivă din perspectiva raporturilor actuale ale României. Să nu uităm că senatorul Nicolae este un personaj marcant al PSD, partid angajat pe o linie de discurs anti-occidental, şi o declaraţie venită din partea unui nomenclaturist PSD trebuie citită şi prin prisma prezentului, nu doar a trecutului. În plus, ca orice politician clasic, Şerban aleargă după lumina reflectoarelor şi orice declaraţie (gândită de el sau de vreun consultant de comunicare politică...) menită să-l aducă în prim plan, e binevenită. Any press is a good press... spunea cândva un lider occidental.

Tehnic vorbind, declaraţia Şerban are două paliere. Primul, cel vizibil imediat, exprimă cinism şi lipsă de respect. Ei a activat imediat criticile şi revolta, dar şi vizibilitatea pentru senator... E partea de comunicare a declaraţiei, „cârligul“ menit să o „agaţe“ pe crolul tuturor televiziunilor.

Dar, dacă există şi un miez legat de politica actuală, e îngrijorător, pentru că mesajul este foarte subversiv şi, lăsat necontrazis, poate face „victime“ de opinie. De aceea, consider că merită o replică şi pe această direcţie!

Tradusă „politic“, infama declaraţie ar spune că sacrificiile  tinerilor pro-americani şi anti-sovietici au fost inutile, întrucât, deşi erau instigaţi de CIA (corect ar fi OSS, precursorul CIA, înfiinţat ceva mai târziu) să lupte contra sovieticilor, în fapt ei dăunau capacităţii de apărare a României. Dacă mai adăugăm la aceasta şi împrejurarea că acele lupte ale partizanilor din munţi aveau loc după înţelegerile de la Ialta, prin care România a fost arondată Rusiei Sovietice în proporţie de 90%, ceea ce a însemnat 100% pe teren, rezultă, din subtextul declaraţiei senatorului PSD, că Aliaţii manipulau cinic tineretul anti-comunist român, pentru că situaţia era deja tranşată geopolitic.

Luată în sine, e o declaraţie despre istorie, cu accente de convingeri pro-sovietice. Pusă peste fondul declaraţiilor publice anti-occidentale făcute de prezentul PSD, cu toţii liderii săi în frunte, nu pot să nu mă gândesc că declaraţia este un mesaj cinic despre prezent, împachetat într-un panseu istoric.

Eu cred că ce vrea să ne spună pe ocolite dl. Nicolae, colegul d-lui Pleşoianu (care cerea expulzarea ambasadorului Klemm) şi al dlui Tăriceanu (amicul d-lui Narâşkin) este că, în opinia sa, activismul nostru pentru valorile democraţiei liberale, pentru o alianţă cu America, liderul lumii libere, pentru Justiţie şi anticorupţie, nu ar fi de fapt decât un simplu instrument folosit de americanii de azi în competiţia (lupta?) lor cu ruşii de azi, că ar dăuna ţării şi că ar fi sortit eşecului.

Dl. Nicolae confundă epoca, nu mai suntem în 1944, nici în 1954 şi nici măcar în 1990.

O declaraţie de un cinism similar a făcut Brucan la începutul anilor 1990, când spunea că românii vor cunoaşte democraţia adevărată abia dupa 20 de ani. Şi atunci, primul reflex al partidei pro-occidentale a fost indignarea întemeiată faţă de o astfel de jignire. Şi luaţi de valul indignării am uitat să citim şi aspectul geopolitic al declaraţiei, care indica o estimare a duratei de rezistenţă a taberei pro-sovietice în România. Dacă ne gândim când am intrat noi în NATO şi UE, vedem că estimarea a fost corectă.

De data asta însă, nostalgicii şi urmaşii pro-sovieticilor în România o dau în bară cu mesajul lui Şerban Nicolae. Parteneriatul Strategic cu SUA este pentru secolul XXI, mulţi ignoră acest aspect. În plus, schimbarea administraţiei de la Washington nu a slăbit suportul pentru susţinerea Justiţiei şi anticorupţiei (vezi declaraţiile de pe peluza Casei Albe făcute de Preşedintele Trump în conferinţa comună de presă cu Preşedintele Iohannis) şi, mai important, evoluţiile produse în societatea românească au maturizat mentalităţile şi reflexele civico-politice. Absenteismul de la vot nu este un contra-argument la teza maturizării, pentru că are o cauză temporară, lipsa de ofertă instituţională credibilă pe zona de dreapta. Dar maturitatea civico-politică şi apariţia clasei de mijloc vor permite ca ancorarea valorilor democraţiilor liberale să fie solidă. Dl. Nicolae confundă epoca, nu mai suntem în 1944, nici în 1954 şi nici măcar în 1990. Suntem în 2017 şi orice discuţii despre viitorul şi orientările diplomatice ale României se pot face obiectiv numai în contextul exprimat mai sus: democraţie liberală, clasă de mijloc puternică, maturitate politică, libertate, proprietate, Justiţie, regula de drept. Ori, multă vreme de aici înainte, garanţia acestor creanţe ale viitoarei generaţii faţă de generaţia noastră, rămâne Parteneriatul Strategic cu SUA pentru secolul XXI, calitatea României de membru UE şi NATO. Dl. Nicolae visează poate, dar visul său se risipeşte ori de câte ori se face dimineaţă, nodul de mai sus nu poate fi desfăcut.