De ce 40% e puţin şi care va fi cheia alegerilor de la toamnă

Infografie cu rezultatele exit-poll-urile date de 5 televiziuni

Rezultatele alegerilor europarlamentare de ieri au prilejuit confirmarea unor aşteptări, câteva surprize şi multe necunoscute în perspectiva alegerilor din noiembrie.

1. PSD a obţinut un scor foarte bun, dar nu suficient de bun. În ciuda aparenţelor, acest 40% nu ar trebui să îl bucure pe Victor Ponta, deoarece PSD a capitalizat deja tot bazinul electoral pe care îl are la dispoziţie. Cel mult, s-ar mai putea baza pe electoratul PPDD sau PRM, mai sensibil la argumente subţiri, dar chiar şi cu aceste voturi rămâne departe de un 50% care să îi asigure liniştea pentru turul 2. Iar PSD ştie asta. În această cheie trebuie interpretat dialogul suav dintre Iliescu şi Dragnea de la ora 21 şi agitaţia continuă legată de USL şi proiectul fără bază ideologică atât de drag românilor în 2012.

2. PNL nu a ieşit şifonat, ci doar Crin Antonescu, pentru moment. PNL a revenit la scorul specific competiţiilor electorale în care participă singur, în permanenţă între 15% şi 20%, iar numărul de europarlamentari este unul mulţumitor. Toţi cei care trebuiau să câştige mandate (până la Hellvig inclusiv) au făcut-o. Demisia cuplului Antonescu-Johannis este totuşi de bun augur pentru partid, iar congresul care se prefigurează va prilejui limpezirea apelor. Ne putem aştepta inclusiv la discuţii semnificative despre orientarea ideologică a partidului, având în vedere declaraţia lui Antonescu privind orientarea liberalilor către PPE. 

3. PMP şi Traian Băsescu sunt marii pierzători ai alegerilor. Un scor măcar apropiat de 10% le-ar fi acordat „the upper hand” în toată discuţia care va urma despre candidatul dreptei. Dar, după ce a trecut la mustaţă de pragul electoral, discursul doamnei Udrea despre victoria PMP e cel puţin haios. 

4. PDL este, cred, principalul câştigător al alegerilor. Scorul dublu faţă de cel al PMP îi salvează poziţia lui Vasile Blaga şi îi acordă pârghii de influenţă nesperate în raport cu celelalte partide care se opun PSD. Inclusiv în raport cu Traian Băsescu. Dacă PNL se reorientează către PPE, acesta va depinde de bunăvoinţa PDL, fără de care nu poate deveni membru al grupului european. Pe de altă parte, apare o problemă neaşteptată. Cătălin Predoiu, învestit de partid cu candidatura, nu poate emite pretenţii la această competiţie şi e dificil de identificat un alt candidat cu potenţial din interiorul partidului.

În perspectiva prezidenţialelor apar, următoarele două luni vor lămuri trei aspecte majore:

1. Bătălia de la vârful PNL. Va fi revalidat Antonescu, proaspăt pricopsit cu imaginea „omului de cuvânt”, care îşi asumă eşecurile şi are grijă de claritatea ideologică a partidului? Va fi propulsat Johannis, sasul cu imagine mai bună în ţară decât în propriul oraş? Va reveni Tăriceanu, după eşecul lamentabil al înfiinţării unui nou partid? 

2. Relaţia PDL-PMP-FC. Pornind de la premisa că această tripletă este depozitara fidelilor (politicieni şi alegători) lui Traian Băsescu, rezultatul dinamicii dintre cele trei partide va influenţa semnificativ competiţia electorală.

3. Candidatul PSD. Numele lui Victor Ponta este pe buzele tuturor. Continui totuşi să cred că nu va candida sau, dacă o va face, va fi o variantă pierzătoare. Cota de încredere de 35-40% este similară cu cea a partidului. Ponta nu poate mobiliza alte bazine electorale, iar „cazierul” său public ridică multe mingi la fileu adversarilor. Plagiatul, Rosia Montana, gazele de sist, pretul benzinei, „Fă, Doina!” - toate sunt elemente care pot fi exploatate. Să nu uităm că turul 2 din 2009 a fost întors în doar câteva zile, Băsescu jucând exclusiv „cartea mogulilor”. Iar Geoană era mai puţin atacabil atunci decât e Ponta acum. 

Două elemente pot da peste cap calculele:

1. Un candidat susţinut de PSD, dar şi de o parte a partidelor de dreapta. Am amintit de mai multe ori numele lui George Maior, despre care atât PSD, cât şi PMP/Băsescu au afirmat că ar fi o soluţie bună. Intrarea lui Maior ar fi, cum spun americanii, un „game changer”. Competiţia s-ar mai juca doar pentru palmares.

2. Un tur 2 în care un candidat PSD ar intra cu circa 45%, iar un candidat al partidelor de dreapta ar avea un sprijin cumulat (PNL-PDL-PMP-FC si altii) între 40-45%, ar putea reduce competiţia la o singură necunoscută: electoratul maghiar. Cu UDMR aflat la guvernare, PSD ar putea capitaliza acest vot. Totuşi, UDMR nu este străină de tactici politice care să îi maximizeze câştigurile, deci lucrurile nu ar fi jucate. După alegerile din 2004, UMDR semnase deja protocolul de colaborare guvernamentaşă cu PSD când a virat către Alianţa D.A. Apartenenţa la familia populară europeană poate fi mereu un argument pentru susţinerea unui candidat de dreapta, iar dacă acesta ar fi un membru al unei minorităţi etnice - să spunem, Klaus Johannis - lucrurile ar fi şi mai simple. 

Politica românească e mai vie decât credem. Dacă bucuriile pe care ni le prilejuiesc partidele prin politicile publice pe care le promovează sunt rare, măcar să ne dotăm fiecare cu o pungă mare de floricele şi să ne uităm ca la un film bun de acţiune.