Cioloş: Este îngrijorător că Tăriceanu vrea ca românii să creadă că suntem oropsiţii Europei. Ne dă asigurări că nu vom intra nici anul acesta în Schengen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul premier Dacian Cioloş a spus ieri că România ar fi avut şanse să intre în Schengen dacă nu ar fi existat celebra Orodnanţă 13. Tăriceanu a catalogat declaraţia lui Cioloş drept „o invenţie  politicianistă“. Azi, Cioloş îi dă o nouă replică preşedintelui Senatului, spunând că declaraţia sa privind şansele României de a intra în spaţiul Schengen în 2017 se bazează pe discuţii avute anul trecut cu lideri ai statelor UE.

"Domnul Tăriceanu ne dă asigurări că nu vom intra nici anul acesta în spaţiul Schengen. Din păcate, are dreptate. Asta, nu din cauza momentelor electorale din altă parte ci, în primul rând, din cauza incoerenţelor de acasă. In acest context, spune că declaraţia mea de ieri, că România ar fi avut şanse să intre în Schengen încă din acest an, ar fi, citez, «o invenţie politicianist㻓, a replicat Cioloş. 

„Afirmaţia mea se bazează pe discuţii avute anul trecut cu lideri ai statelor membre care au amânat această decizie în Consiliu, precum şi discuţii cu Comisia Europeană referitoare la evoluţia şi viitorul Mecanismului de Cooperare şi Verificare pe Justiţie. În cel mai recent raport MCV a fost evident că, dincolo de îngrijorări reale legate de abordări tip OUG 13, limbajul a fost pozitiv, raportul remarcând evoluţia bună a instituţiilor din justiţie. Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans a spus în mai multe rânduri că România este foarte aproape de a fi în situaţia încheierii MCV. În general, nu există faptă fără răsplată şi nu există iresponsabilitate fără consecinţe. Este îngrijorător că domnul Tăriceanu vrea ca românii să creadă că suntem oropsiţii Europei şi că o anumită percepţie negativă despre România ar exista mai ales din cauza altora. Din păcate, la începutul acestui an, s-a văzut clar din cauza cărui tip de comportament al unor politicieni de la noi există această percepţie. Şi s-a mai văzut că reacţia celor care au apărat în stradă statul de drept şi lupta împotriva corupţiei a fost nu doar apreciată în toată Europa şi în lume, dar a fost chiar luată ca exemplu de atitudine şi acţiune civică. De altfel, în deplină consonanţă logică, supărat că UE se amestecă în treburile României, domnul Tăriceanu se duce la Bruxelles să se plângă de aşa-zise derapaje ale justiţiei. Nu mai e nimic de adăugat.", a explicat, vineri, Cioloş. 

Fostul premier Dacian Cioloş a susţinut, joi, că România ar fi avut şanse să intre în acest an în spaţiul Schengen, cel puţin din punct de vedere al bazelor aeroportuare, dacă nu ar fi fost situaţia creată de OUG nr. 13. afirmaţie pe care Tăriceanu a catalogat-o „invenţie“. 

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, are programată, luni, la Bruxelles,  întâlnire cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite