Procedura privitoare la declanşarea referendumului anunţat de preşedintele Iohannis continuă în parlament într-o zonă de semi-ignorare câtă vreme întreaga atenţie mediatică se îndreaptă către manifestaţia din Piaţa Victoriei. Totuşi preşedintele şi-a reconfirmat săptămâna trecută intenţia de a promova o consultare populară pe tema justiţiei. În discursul său din parlament preşedintele Iohannis a căutat oarecum să aproximeze sensul general al întrebării de la referendum: „Ce fel de naţiune vrem să fim? Vrem să fim o naţiune puternică, prosperă, o naţiune care îşi construieşte un stat de drept şi îl respectă (...) sau vrem să fim o naţiune slabă, dispreţuită, care pune totul în joc pentru a salva (...) pe câţiva politicieni din situaţii dificile?” După care a încheiat spunând: „Asta este întrebarea, ce fel de naţiune vrem să fim. Şi pentru a afla realmente voinţa suverană a poporului român, voi convoca acest referendum.”

Sarcina preşedintelui şi a echipei sale de consilieri este să formuleze o întrebare care să încorporeze o reprezentare precisă a Binelui.

Dar referendumul anunţat în felul acesta este pândit de un risc, unul care constă în propria sa pozitivitate. Teoretic şi declarativ toată lumea doreşte să combată corupţia, deorece corupţia în sensul ei mai general este sinonimă cu răul însuşi, dacă nu chiar cu „păcatul originar”. „Puterea corupe”, se mai spune într-o formulă consacrată, în care verbul „corupe” are un sens mult mai general decât cel de luare de mită sau trafic de influenţă. Ne putem, iarăşi, imagina că toată lumea doreşte „să fim o naţiune puternică” şi nu o „naţiune dispreţuită”. De altfel, în modul cel mai uşor previzibil, iniţiativa preşedintelui a primit, în comisiile parlamentare, aviz favorabil cu unanimitate de voturi. S-a petrecut exact ceea ce spuneam mai sus: nu te poţi opune pozitivităţii înseşi. Consultarea asupra Binelui devine nerelevantă, căci este o tautologie. Cu siguranţă că toată lumea vrea Binele, atâta doar că şi-l reprezintă diferit.

Prin urmare, sarcina preşedintelui şi a echipei sale de consilieri este să formuleze o întrebare care să încorporeze o reprezentare precisă a Binelui (una care corespunde viziunii sale politice), altfel spus să dea corpului politic şansa unei alegeri reale. Altfel referendumul va părea mai curând inutil, chiar dacă i s-ar putea găsi anumite virtuţi psihologice.

E greu de presupus că PSD îşi va mobiliza alegătorii să voteze „nu” la referendum, dar ar putea face campanie pentru absenteism.

Dar ceea ce se petrece în stradă de aproape două săptămâni ar putea să schimbe datele problemei şi să politizeze referendumul anticorupţie, indiferent de întrebarea pusă. Acesta este un risc de ordin circumstanţial. Pe lângă marile manifestaţii puse în scenă în Piaţa Victoriei s-au înfiripat proteste cu sens opus în faţa palatului Cotroceni care, în ciuda caracterului lor mai firav, ar putea avea rolul de a indica sensul de vot al militanţilor şi simpatizanţilor PSD. E greu de presupus că PSD îşi va mobiliza alegătorii să voteze „nu” la referendum, tocmai pentru motivele arătate mai sus, dar ar putea face campanie pentru absenteism. Poate vom asista la o campanie directă sau poate la una aluzivă după o tehnică verificată şi în campania electorală de anul trecut. Cert este că polarizarea puternică produsă de protestele ultimei săptămâni a dus la acumularea unor energii contrare care riscă să denatureze un referendum pe teme mari, de principiu. Cu alte cuvinte există riscul ca referendumul să se reducă la un vot de încredere sau blam pentru preşedintele Iohannis.

Ţinând cont de situaţie e prea puţin. Dacă tot a fost pus în mişcare, ar fi de dorit ca acest mecanism mare al referendumului naţional să fie cu adevărat relevant. Dar să vedem mai întâi cum va suna întrebarea.

Horaţiu Peine - Deutsche Welle