Coaliţia pentru Familie este o enigmă. Nu ştim cine o conduce. Nu ştim cine o finanţează. Nu ştim ce doreşte de la societate în afară de un dubios referendum pentru modificarea Constituţiei. Nu ştim ce agendă viitoare are. E un fel de Soros al conservatorilor, care stă pe un sac de semnături şi pe care le promite celor dispuşi să pupe mâna care împarte favoruri. Din puţinele informaţii care au apărut prin presă, arată ca o lucrătură manuală finanţată cu bani ruseşti şi construită pe idei de factură neoprotestantă. Un mix ciudat, neclar şi în jurul căruia se poate susţine orice, pentru că nu avem date reale. Pentru o organizaţie care a depus trei milioane de voturi este în continuare extrem de obscură şi necunoscută publicului larg. Confuzia asta o ajută, pentru că e foarte posibil ca publicul larg să trăiască cu senzaţia că organizaţia aparţine mai degrabă PSD şi Bisericii Ortodoxe Române.
 
De ce referendum? Pentru o minimă înţelegere a ce se întâmplă, ar trebui să ne lămurim cu acest referendum. 
 
Aparent, e un fel de iniţiativă nevinovată, aruncată publicului conservator din România. Nu conservator doctrinar, cât mai ales cel cu valori tradiţionale, izolat cultural, provincial şi care nu ştie cu precizie ce înseamnă homosexualitatea şi o poate confunda oricând cu pedofilia, zoofilia şi alte acte de acest gen (temă de altfel speculată profund în spaţiul public).
 
Familia e între bărbat şi femeie. Ce e rău să spunem asta? Pe cine deranjează?
 
Şi dacă deranjează acest minim simbolism creştin înseamnă că respectivul are ceva de ascuns. Concluzia, în acest context, mi se pare simplă: în cazul acestui referendum avem un test pentru public, un subiect simplu şi atractiv, cu puterea de a polariza social. Eşti fie pentru, fie împotrivă. Alegerea te va defini social. Şi, foarte probabil, politic. 
 
Cum se capturează spaţiul public? Nu e suficient să ai o idee, dacă nu o poţi vinde publicului. În formula lansată, Coaliţia pentru Familie avea şanse minime de a produce un referendum pentru schimbarea Constituţiei. Aşa că şi-a identificat corect ţintele şi le-a convins să colaboreze. Cum a făcut-o e greu de spus, de vreme ce nu avem nicio idee despre cine şi cum finanţează această organizaţie. Dar în plan de comunicare, cei de la CpF au lucrat extrem de profesionist. Au găsit vectori de imagine care să le poarte mesajul, au trecut graniţa doctrinară în zona ortodoxă ajutaţi de jurnalişti şi intelectuali speriaţi de invazia de progresişti sau de musulmani. Au speculat orice temă cu conotaţie sexuală apărută în spaţiul public. Practic, au parazitat orice idee sau personalitate care îi putea ajuta să-şi împingă propria agenadă. Faptul că nu au avut proprii lideri care să vorbească în public i-a salvat de atacuri personale. Au vândut idei şi nu persoane.
 
Nu poţi să ataci ideile cu aceeaşi putere pe care o ai atunci când te iei de o persoană.
 
Iar cei care din interes sau din naivitate le-au făcut jocul s-au trezit atacaţi şi nu au avut altă soluţie decât să ia apărarea Coaliţiei, apărându-se pe sine. E uimitor cum intelectualii de dreapta din România au ajuns să spună că nu au nicio legătură cu Coaliţia (lucru pe care nu avem de ce să îl punem la îndoială), dar care au ajuns agenţi de influenţă ai acestei organizaţii, susţinându-i peste tot agenda.
 
Atragerea politicului de partea Coaliţiei
 
Fără PSD nu există referendum. Să fie clar. Poate să se dea peste cap Coaliţia de trei ori şi să se transforme în ce vrea, inclusiv în Ileana Cosânzeana. Fără PSD nu există referendum. Şi dacă PSD, deşi permite ţinerea referendumului, îşi propune politic să nu iasă votul pro, poate să împiedice planurile finale ale Coaliţiei. Dar PSD este slab, şubrezit de problemele persoanele ale liderilor săi, de propriile alegeri şi a muşcat nada în întregime. Cum să nu accepţi trei milioane de semnături care se pot transforma în trei milioane de voturi? Cum să nu accepţi idei tradiţionaliste când tu însuţi ai construit acelaşi lucru în campania lui Victor Ponta? Cum să nu te asociezi cu cei care îţi întăresc bazinul tradiţional şi îţi promit că ţi-l lărgesc în Ardeal? Dar, mai ales, cum să pierzi un instrument de presiune de acest nivel, instrument cu care cine ştie câte lucruri poţi face când ţi-o fi viaţa mai grea şi-ţi bate DNA la uşă? Pragmatic, mai bine îl ţin eu decât să se ducă la ceilalţi. Aşa că PSD a deschis uşa larg Coaliţiei, a îndepărtat funiile de usturoi de pe prag şi şi-a dezvelit primitor jugulara. Nu a contat că PNL a făcut acelaşi lucru într-un moment deosebit de straniu şi împotriva recomandărilor preşedintelui Iohannis. Nu contează nici că USR era gata să cedeze sub presiunea aceleiaşi Coaliţii. Nimeni de la PSD nu a luat în calcul că, de fapt, Coaliţia joacă la toate capetele, pentru că e transpartinică. Precum Gollum aflat sub vraja inelului care unea tot, PSD a acceptat pactul prin care i se oferea pe tavă România profundă.
 
Rămâne de văzut cât va costa acest cadou, pentru că nimic nu e pe gratis în lumea asta.
 
Ziua în care Coaliţia va întoarce armele împotriva PSD
 
Nu se va întâmpla prea curând, nu se va întâmpla până când Referendumul nu va consfinţi victoria zdrobitoare a ideilor Coaliţiei. Până în acel moment, Coaliţia e la mâna PSD. După ce va învinge şi va schimba Constituţia, Coaliţia e liberă să facă ce vrea, pentru că PSD nu îi va mai sta în cale şi nici nu o va putea elimina din propria casă. O observaţie remarcabilă din perioada protestelor cu OUG 13 şi 14 a fost faptul că forumurile Coaliţiei erau pline de mesaje împotriva corupţiei şi a PSD. Oamenii care susţin Coaliţia au protestat în Piaţa Victoriei alături de „progresiştii“ pe care îi dispreţuiesc atunci când vorbesc despre familie. Ar fi de geniu ca, după modificarea definirii familiei, următoarea temă a Coaliţiei să fie anticorupţia. Va devasta pur şi simplu PSD, căruia i-a suflat electoratul în campania pentru referendum. PNL a fost deja amorţit pe zona familiei şi nu va putea să facă altceva decât să suţină Coaliţia. USR mai respiră, dar dificil, din cauza emoţiilor evenimentelor din ultimele zile. 
 
Coaliţia nu are de ce să accepte suveranitatea politică a PSD odată ce îşi vede agenda câştigând. Adevărul e că PSD şi Coaliţia sunt o alianţă oportunistă, unul călărindu-se pe celălalt. Şi, pentru că tot le place celor de la PSD povestea cu scorpionul şi cu broasca, mă tem că PSD e broasca în această poveste.
 
Şi într-o paralelă asemănătoare, o altă victimă va fi Biserica Ortodoxă Română, care poate îşi închipuie că această Coaliţie îi slujeşte unor interese punctuale.
 
E un subiect care merită detaliat, dar rămâne ideea că, dacă societatea românească va fi tulburată până în străfundurile ei de Coaliţia pentru Familie, cineva va trebui să plătească pentru o vreme. Şi mă tem că în categoria victimelor colaterale vor intra cetăţenii simpli în prima instanţă, urmaţi chiar de BOR, atunci când se vor limpezi apele.
 
Care e pericolul, de fapt, şi ce se poate face?
 
Pericolul mare e ca, prin acţiunile sale, Coaliţia să atragă întreaga societate într-o direcţie periculoasă, eminamente simbolică şi cu potenţial extremist şi autodistructiv. Există suficiente exemple în propria noastră istorie recentă şi putem vedea şi în alte ţări cam cum funcţionează o astfel de abordare socială. Sunt de acord că ni se vinde o temă falsă, dar i-am deschis uşa şi nu mai poţi pretinde că nu există. Nicuşor Dan a făcut un lucru bun atunci când a ţinut discursul de demisie din USR. Povestea Coaliţiei pentru Familie nu este despre gay sau despre familia tradiţională, e despre libertăţile civice. Paradoxal, aceleaşi pe care le invocă şi cei de la PSD atunci când vorbesc despre antijustiţie. Lume mică. Câteva principii.
 
Singurii care pot salva societatea de la polarizarea care se pregăteşte, de la defilări cu puritani şi perverşi la răscolirea unor sentimente care pot produce chiar şi violenţe pe care nu ni le putem imagina astăzi sunt cei de la PSD. Nu ştiu dacă principiile vor prima în faţa oportunismului la PSD, dar ar fi mai uşor de înţeles că primii care vor fi „arşi pe rug“ vor fi cei din eşaloanele unu şi doi ale partidului. Cei care prin actele lor au pervertit natura curată a românismului şi a politicii locale. Ce credeaţi? Că în Biblie se scrie doar despre păcate sexuale? Staţi să ajungem la capitolele despre hoţie şi lăcomie.