Dar să te pişi pe dreptul de vot face deja parte dintr-un alt registru. Iar acest registru nu este cel lingvistic, e unul care arată mai mult decât nesupunere civică ori înţelegerea mecanismelor ori a rostului unui protest. A te pişa pe dreptul de vot arată dispreţ. Iar dispreţul exhibat în aceste zile faţă de vot nu-l pot înţelege.

Rezonez foarte bine cu protestul ca instrument de participare şi nesupunere civică, însă nu cu dispreţul faţă de dreptul de vot. La minutul 6.30, Costi Rogozanu introduce acest dispreţ suveran în cadrul unei dezbateri despre vot, anulare şi boicot care a avut loc la Librăria Bastilia pe 23 mai.

Aplauzele m-au uimit. La fel şi preluarea ulterioară a mesajului „mă piş pe el de drept de vot”. Desigur că afirmaţia lui Costi Rogozanu este făcută într-un context mai amplu legat de accesul limitat la educaţie, sănătate etc. Însă cum am ajuns ca pişatul pe dreptul de vot să fie soluţia panaceu nu ştiu. Există o diferenţă iritantă între a avea drepturi şi a beneficia propriu-zis de ele, între substanţial şi formal. Dar ca să poţi să ai acces efectiv la drepturi, trebuie măcar să le ai formal. Adică pe hârtie.

Stau şi mă întreb: cum să te pişi pe dreptul tău de vot într-o democraţie reprezentativă? De ce să nu identifici mecanisme de responsabilizare a politicienilor în raport cu reprezentarea intereselor cetăţenilor. Ştiu că sună a „neotablă” din teoria politică.  Dar, aşa se cheamă: responsabilizare, reprezentare. Adică, pe mine Gigel mă interesează X, îmi contactez parlamentarul ca să facă Y în concordanţă cu X al meu. Îi trimit email-uri, mă înscriu în audienţă, îi scriu mesaje pe contul de Facebook. Asta presupune timp dedicat pentru comunicare şi informare, însă am văzut că funcţionează; să luăm ca exemplu Campania Salvaţi Roşia Montană.

Nu ne mai place democraţia reprezentativă? Aceasta este o altă discuţie. Însă votul este un instrument cheie în democraţia reprezentativă. Cum să fie renunţarea transpusă în „mă piş pe el de drept de vot” un indiciu de gândire strategică?!      

Cum să te pişi pe dreptul de vot când nişte oameni au dat din timpul şi din viaţa lor (chiar viaţa lor de-a dreptul) ca să aibă drept de vot categorii de persoane neprivilegiate pentru că nu erau bărbaţi albi şi proprietari? Cum să te pişi pe dreptul de vot când chiar muncitorii la un moment dat în istoria nu aşa îndepărtată erau excluşi de la cetăţenia politică şi s-au organizat pentru a obţine acest drept hulit, de a vota şi de a fi ales.

Cum să mă piş eu pe dreptul de vot când femeile care revendicau acest drept acum vreo 100 de ani erau închise şi hrănite cu forţa în ţări pe care le-am luat la un moment dat ca exemplu de democraţie. Un fragment din filmul Iron Jawed Angels (2004) despre mobilizarea femeilor pentru a obţine drepturi politice în SUA suprinde o scenă în care una dintre femei este hrănită forţat de autorităţile care doreau să le disciplineze (în cazul în care cineva mai crede că drepturile noastre de acum au fost obţinute printr-o negociere gingaşă):

Pentru că uneori imaginile fac mai mult decât 1000 de cuvinte: aici puteţi să vedeţi tot filmul: 

Nu sunt de acord nici cu desconsiderarea acţiunii lor de boicot pentru că este o „hipstereală”. Nu îmi plac nici acuzaţiile: „sunt plătiţi de ..”. Pe unii îi ştiu de multă vreme, am protestat alături de ei în Piaţa Universităţii (2012), am îngheţat, ne-au gazat jandarmii împreună acolo. Unii au venit când organizam şi eu proteste tot din cauza politicienilor care plimbau legile prin Parlament fără să se sinchisească prea mult de femeile bătute în familie. Am lovit împreună anul trecut cu pet-ul în asfalt şi am strigat până am răguşit. Le-am făcut pe toate acestea cu furie şi cu naivitatea ori speranţa în schimbarea. Nu uit apelativele de atunci din 2012: societate civilă neavenită, ciumpalaci şi altele. Pentru că eu am avut parte de ele, nu pun etichete unor oameni alături de care am stat atunci.

Dar nu pot înţelege defel trecerea aceasta înspre dispreţul faţă de dreptul de vot. Şi afişarea cu mândrie a noului stindard: „mă piş pe el de drept de vot”. Am scris textul acesta cu amărăciune. Din cauza acestui dispreţ nu am mers duminică în Piaţa Universităţii. Aş fi fost acolo cu bagajul meu de contrargumente faţă de boicot. Însă, ultimele zile au schimbat registrul cum spuneam. „Mă piş pe dreptul meu de vot” o să-mi răsune multă vreme în urechi. Mai este cazul să scriu despre tricoul care purta acelaşi mesaj? Probabil că nu. Măcar avem un hashtag nou:  #nepisampevot.