Cui îi pasă că PSD e condus de un condamnat penal?

Imaginaţi-vă că luaţi maşina şi ieşiţi din oraş şi opriţi într-un sat, luaţi oricare la întâmplare. Parcaţi în faţa unui birt. Intraţi. E seară, a fost o zi frumoasă. Trec puţine maşini, câte un sătean cu biţigla, vacile alene se întorc de la păscut. Înăuntrul birtului miros de închis, de podele umede, de băutură proastă. Pe la mese, sătenii ling o bere sau o tărie, după preferinţă. Un câine se plimbă printre mese. Nimeni nu îl bagă în seamă.

Spuneţi: „Preşedintele PSD a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru că, el şi ai lui, au moşmondit Referendumul ăla de voiau să îl dea jos pe Băsescu!”. Sătenii se vor uita la tine ca prin pâclă. Te vor ignora sau dacă vor catadicsi să îţi răspundă vor spune ceva de genul „Las că toţi fură, lua-i-ar dracu pe toţi! Şi Băsescu o cam merita! Chioru' a tăiat salariile!”. Câinele se va plimba pe lângă tine dând din coadă cu ochi blegi, un câine blând obişnuit cu sătenii care după ce trec pe la supermarketul din sat şi opresc la birt îi dau şi lui o felie de salam, un colţ de pâine, slană, ce s-o găsi prin plasă, eterna plasă. Aşa că bietul câine nu latră pe nimeni. De cum se deschide uşa şi se aude clopoţelul se repede la intrare că poate pică ceva. Ca orice comunitate de sat trebuie că au şi ei, în satul acesta imaginar dar sigur existent, un Moromete. Genul care se uită la televizor seara şi e la curent cu tot ce debitează Antena 3. Dacă s-a nimerit Moromete la birt atâta aşteaptă să spună el cum stă de fapt treaba.

Dragnea nu e aşa de corupt cum pare, e doar o lovitură politică, toţi fură, le e ciudă că el conduce cel mai mare partid care a dat salariile şi pensiile înapoi la oameni, e alegeri dom`le, e lupta pe procente, de ce să vină alţii care, uite ce fac!, dau ţara asta la străini pe nimic şi noi nu ne alegem cu nimic. Rămânem fraieri ca întotdeauna, cu buzele umflate.

Nu vă faceţi iluzii. Şi la oraş e la fel. Cel mai bine simţi pulsul în pieţele unde se vând de toate, nu pieţele de legume, ci pieţele unde se vând de la maşini, piese second, mici cu muştar, haine second hand, alimente aduse de dincolo cu sacoşa, biciclete, până la standuri cu chinezisme unde pluteşte un miros puternic de plastic. Opriţi-vă să serviţi mici stând în picioare şi încercând o conversaţie cu cei care înfulecă şi ei mici cu muştar. Spuneţi aceeaşi propoziţie: „Preşedintele PSD a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru că, el şi ai lui, au moşmondit Referendumul ăla de vroiau să îl dea jos pe Băsescu!”. Interlocutorii de ocazie vor ridica ochii din farfuria de carton cu mici, muştar şi chiflă, şi vor spune aceleaşi propoziţii pe care Moromete din birtul de sat le spune. E o chestie politică, toţi fură, ei ne-au dat salariile şi pensiile înapoi, ţara trebuie să fie pe mâna lor că alţii dacă pun mâna pe putere vând ţara asta pe nimic! Noi suntem mici, fraieri şi rămânem mereu cu buzele umflate!

Oriunde te-ai duce, în capul oamenilor, dar şi ceea ce spun, rulează acelaşi texte. Over and over again. E ca într-o distopie în care, în timp, cu ajutorul televizoarelor, s-a atrofiat orice reflex, orice gând critic, orice formă de gândire, iar masa se comportă pavlovian – spune ce aude la tv. Cartelul politic are nevoie de control pentru a putea să aibă/ menţină puterea. Rulând aceleaşi mesaje în timp s-au fixat adânc şi puternic în mentalul colectiv. Din când în când se produc scurtcircuitări, erori de sistem, cum a fost votul din 16 noiembrie 2014 sau protestele după tragedia Colectiv, sau chiar protestele pentru Roşia Montana. Dacă ar fi să luăm de bune sondajele care circulă, PSD conduce detaşat în sondaje şi pare că are toate şansele să câştige locale, prefigurând astfel şi parlamentarele. Toate acestea în condiţiile în care, în acelaşi timp cu mesajele de condiţionare electorală a PSD, rulează şi informaţiile privitoare la corupţia care caracterizează acest partid. S-a scris mult despre omul-masă. Pentru „clasicul” Gustav Le Bon „dintotdeauna masele au jucat în istorie un rol important, dar niciodată atât de considerabil ca în zilele noastre. Acţiunea inconştientă a maselor substituită activităţii conştiente a indivizilor reprezintă o trăsătură caracteristică a etapei actuale”, îi putem adăuga pe o listă minimală şi pe Ortega Y Gasset sau Elias Canetti, „Masele şi puterea”. Mie îmi place să mă întorc la un autor chiar dacă controversat e sofisticat şi plin de nuanţe, Peter Sloderdjik pentru care, într-un splendid eseu „Dispreţuirea maselor”, „unde este negrul de oameni mai dens, acolo începe forţa de sucţiune să acţioneze miraculos pentru a îndepărta piedicile (…) masa adunată trăieşte din voinţa sa de descărcare”, pentru că, adaugă Sloderdjik citându-l pe Canetti, „în descărcare sunt înlăturate separaţiile şi toţi sunt egali”.

Acum revenind la distopia noastră. Pe cine deranjează că PSD, cel mai mare partid, este condus de un condamnat penal? Pentru că funcţionăm în democraţie unde majoritatea decide nu pare a deranja pe nimeni că actualul preşedinte al partidului este condamnat penal la 2 ani de închisoare cu suspendare. Pentru că masa are oroare de orice ar putea să o scoată din zona de confort, pentru orice ar presupune un efort de conştientizare, pentru orice ar însemna să îşi asume riscuri. Oriunde te-ai duce să întrebi, şi nu ne referim aici la insule care s-au format sau abia se formează de cetăţeni, pentru care Legea, respectul pentru Lege, etica, contează şi sunt esenţiale, ci la zonele, fie că sunt din urban sau rural, care sociologic/electoral decid în alegeri. Sunt milioane de români, cetăţeni ai acestei ţări, pentru care nu contează faptul că un candidat este condamnat penal, că a furat din bugetul de stat, că şi-a furat comunitatea în care trăieşte, că, precum cazul lui Dragnea, este condamnat definitiv la închisoare pentru fraudarea votului şi el continuă să conducă cel mai mare partid care se declară drept democrat-social, aproape de oamenii simpli, însă îi fură şi îi păcăleşte pe faţă.

PSD, acest partid nu a făcut viaţa românilor mai bună. Peste 40% din români trăiesc la limita sărăciei, primul loc în UE privind rata sărăciei relative, ceea ce pentru un stat european în anul de graţie 2016 este un procent uriaş. Cu toate aceste evidenţe, lipsa de cultură civică, politică, juridică, îl face pe român să relativizeze orice, să fie orb. Politica susţinută a acestui partid, care s-a aflat permanent la putere chiar şi când nu s-a aflat oficial la butoane, de a menţine Educaţia, Sănătatea şi alte domenii esenţiale în subdezvoltare/subfinaţare se reflectă în anomia socială, în orbirea electorală evidentă la fiecare ciclu electoral, în lipsa de coeziune, eşecul moral. Acest partid este în faliment politic reuşind să se menţină pe primul loc datorită Sistemul transpartinic care a îngenuncheat Statul.

Maşinăria de progadandă PSD ştie toate acestea aşa că s-a pus în funcţiune din chiar momentul în care ÎCCJ a dat verdictul pentru Dragnea. Pe fondul luptelor interne pentru putere, a ieşit o piesă de teatru de toată frumuseţea. Strategia PSD e impecabilă. Pentru a-l menţine pe Dragnea în fruntea partidului şi pentru a face acest hap să fie comestibil, cum să justifici că partidul e condus de un condamnat penal?!, acesta e contestat de însuşi Zgonea. Mesajul patetic şi într-un fel neruşinat al lui Zgonea postat pe facebook din care, dacă nu ai trăi în România, ai putea crede că acest partid a alinat rănile românilor întotdeauna, a fost mama tuturor răniţilor, a dus o politică care a făcut din România o ţară în care doar 10% dintre români trăiesc la limita sărăciei şi nu 40%. Acest episod al certurilor din PSD îmi aminteşte alt episod în care cântăreţul Sturzu a făcut pe dizidentul la ultimul Congres PSD, şi-a jucat chiar şi comedia discursului dizident, apoi comedia în care acesta nu a fost lăsat să intre în sediu(!), apoi declaraţii şi interviuri în televiziunile mainstream, profilându-se anemic drept dizident şi reformator pesedist de mare rafinament politic.

PSD de ceva timp joacă din când în când, pe episoade, reformarea partidului. Dar întotdeauna reformările astea sunt proiectate în viitor, aşa cum sunt proiectate şi campaniile electorale şi exerciţiile de putere ale partidelor din Cartel – niciodată nu se întâmplă/schimbă nimic în prezent, ci doar în viitor. Doar aşa pot fi siguri că nu trebuie să schimbe nimic. Şi ca să nu se plictisească a intrat şi Ponta în joc postând „curajos” declaraţii despre acoperiţi şi descoperiţi care vor să preia partidul. Toată povestea asta are un iz de şcoală de diversiuni pesediste. Ce strategie mai bună decât aceasta să te joci că trebuie să reformezi în interior partidul şi să îi laşi pe adversarii politici, pe liberalii fără dinţi, să se umple de ridicol?! Din drama politică a lui Ponta au învăţat că a arunca găini moarte în curtea liberalilor nu aduce procente, ci doar enervează, aşa că pesediştii s-au pus pe treabă. Au de câştigat alegeri. Pesediştii ştiu cum să acopere acest scandal.

Vineri, tantile pesediste au fost la coafor, s-au îmbrăcat în aşa fel încât să ni se strepezească dinţii de culori şi materiale foşnăitoare. În holul partidului erau cu toţii şi cu toatele de parcă aşteptau mireasa. Mireasa o să vină pe 5 iunie. Dar nu a lipsit mirele cu mustaţa sură care a declarat că Marele partid s-ar destabiliza, s-ar sparge ca un glob de cristal în mii de cioburi, dacă el ar părăsi corabia. Deja s-a uitat faptul că preşedintele PSD e condamnat la închisoare. Acum partidul se luptă să se regăsească pe sine, să se reformeze, chestiuni interne. Televiziunile prietene au grijă să uite de „condamnare” şi să vorbească doar despre „căutarea PSD, eforturile de reformare, necesitatea reformării interne, pentru o social-democraţie modernă şi europeană”. Cui îi pasă că Dragnea – condamnat penal – conduce un partid? Nimănui.