Corlăţean, Adevărul Live: Suntem aproape de o decizie istorică faţă de Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul de externe, Titus Corlăţean, susţine că situaţia din Ucraina nu afectează interesul Uniunii Europene pentru Republica Moldova. El a mai subliniat că, în ultimaele luni, s-au făcut eforturi foarte mari pentru ridicarea vizelor cetăţenilor moldoveni care circulă în spaţiul comunitar.

„Acum un an, deşi făcuse eforturi, Moldova nu era nici măcar în faza a doua. Subiectul vizelor a fost discutat politic în toate capitalele europene. S-a înţeles care este miza politică în interiorul Moldovei. Franţa susţine libera circulaţie în acest moment. Asta a apresupus un efort constant săptămână după săptămână. Azi suntem aproape de o decizie istorică vizavi de Republica Moldova“, a precizat ministrul de Externe.

În altă ordine de idei, Corlăţean susţine că nu există riscul ca interesul UE pentru parcursul european al Moldovei să scadă.

„Nu există riscul slăbirii atenţiei pentru Republica Moldova care este o parte a frontierei cu Europa. În UE este recunoscut meritul Rep. Moldova. De asta discutăm de tema vizelor. De asta există agenda de semnare a acordului în luna august“, a mai spus Corlăţean.

Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) a Parlamentului European a votat, miercuri, în favoarea unei propuneri de eliminare a vizelor de călătorie pentru cetăţenii moldoveni posesori ai unui paşaport biometric, potrivit unui comunicat al PPE.

După aprobarea de către Parlamentul European a raportului de ridicare a vizelor şi odată cu confirmarea poziţiei de către Consiliul Afacerilor Externe, urmează procedura de publicare în Monitorul Oficial al Uniunii Europene, iar după 20 de zile de la publicare măsura intră în vigoare.

"Dacă toate lucrurile merg conform calendarului, potrivit celor stabilite, în câteva luni cetăţenii R. Moldova vor putea să circule liberi în UE", a mai spus Corlăţean, după o întrevedere cu comisiile reunite de politică externă din Parlament.

VIDEO Titus Corlăţean avertizează: O divizare a Ucrainei ar genera consecinţe grave în toată regiunea

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite