Corina Creţu: Mă preocupă dezvoltarea satului românesc. Vreau ca tot mediul rural să aibă internet de bandă largă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Corina Creţu Foto: Adevărul
Corina Creţu Foto: Adevărul

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a spus, ala Bucureşti, că este preocupată de dezvoltarea satului românesc, iar în acest sens a anunţat că doreşte ca până la finalul mandatului său fie acoperit cu internet de bandă largă tot mediul rural din UE.

"Mă preocupă dezvoltarea satului românesc care este cu totul altul decât mediul rural din Occident. Avem, eu şi comisarul Hogan (Phil Hogan, comisar european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală - n.r.) această ambiţie de a acoperi, până la sfârşitul mandatelor noastre, cu internet pe bandă largă tot mediul rural din Europa, să vedem dacă vom reuşi", a spus Creţu, vineri, la Palatul Victoria, după o întrevedere avută cu premierul Dacian Cioloş.

Unul din cinci români, adică aproape cinci milioane de persoane, se confruntă cu sărăcia, potrivit unor date oficiale incluse într-un proiect de Strategie naţională privind reducerea sărăciei, pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale în ianuarie 2015. Copiii din mediul rural figurează printre categoriile cele mai afectate de fenomenul sărăciei persistente. "Din 2008 până în 2012, sărăcia în rândul copiilor a fost constant mai mare decât rata totală naţională a sărăciei (cu circa 10 puncte procentuale). Mai mult, în timp ce rata totală a sărăciei a scăzut (deşi doar uşor) în aceşti cinci ani, rata sărăciei în rândul copiilor a crescut cu aproximativ 1 punct procentual. Unul din doi copii din zonele rurale trăieşte în sărăcie. În 2012, peste 50 la sută dintre copiii din zonele rurale trăiau în sărăcie, prin comparaţie cu doar 17 la sută dintre copiii din localităţile urbane. Această mare discrepanţă, combinată cu o distribuţie aproximativ uniformă a copiilor între zonele urbane şi cele rurale, face ca peste 74 la sută dintre toţi copiii săraci să trăiască în mediul rural", se mai arata în proiectul de strategie.

Cu toate acestea, potrivit unui studiu al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), dat publicităţii în septembrie 2015, circa 36% din gospodăriile din România deţin o tabletă sau mai multe, 73% au cel putin un smartphone, iar 55% laptopuri.

Potrivit sursei citate, 50% dintre români au acces la internet mobil prin telefon, pe baza unui abonament de telefonie. Internetul mobil este utilizat în principal pentru navigare, reţele de socializare şi e-mail, însă şi pentru comunicarea vocală sau mesagerie instant. 78% dintre utilizatori îl folosesc zilnic sau aproape zilnic, iar alţi 15% îl folosesc de 2-3 ori pe săptămână. 76% dintre utilizatorii de internet mobil au în gospodărie şi internet fix, conexiunea mobilă fiind utilizată, de regulă, atunci când nu funcţioneaza cea fixă.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite