Compensaţie pentru Predoiu: promisiunea postului de premier
0
Cătălin Predoiu a fost recompensat cu o viitoare funcţie de premier al ACL, după ce a pierdut în faţa lui Klaus Iohannis disputa pentru Cotroceni. Liberalii resping însă ideea unui tandem de campanie Iohannis-Predoiu
Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a fost uns ieri, în mod oficial, candidatul Alianţei Creştin Liberale (ACL) la alegerile prezidenţiale. După ce sondajele comandate separat de PNL şi PDL l-au scos pe Iohannis în faţa lui Cătălin Predoiu, democrat-liberalii au dat un vot politic de susţinere pentru liberalul Iohannis şi şi-au luat angajamentul că vor lupta cu toate armele pentru ca din decembrie „neamţul“ de la Sibiu să se mute la Cotroceni.
Ca o compensaţie, Cătălin Predoiu, înfrânt de Iohannis în toate sondajele, a primit din partea alianţei promisiunea că va fi premier, dacă Iohannis va ajunge preşedinte. Momeala cu care liberalii l-au ademenit pe Cătălin Predoiu are toate şansele să rămână o biată promisiune, în condiţiile în care dreptei îi va fi foarte greu să formeze o nouă majoritate parlamentară şi să răstoarne Guvernul Ponta, chiar dacă Iohannis câştigă scrutinul prezidenţial.
De altfel, cel care l-a anunţat pe Cătălin Predoiu potenţial premier a fost Vasile Blaga, şeful său de partid, nu Klaus Iohannis, omul cu care ar trebui să facă tandem. „Aşa cum am hotărât inclusiv în protocolul de fuziune, astăzi v-am desemnat pe dumneavoastră candidatul nostru şi l-am desemnat pe domnul Cătălin Predoiu ca şi prim-ministru desemnat al alianţei noastre, al partidului nostru“, a spus Blaga, adresându-se lui Klaus Iohannis.
„Nu formăm un tandem “
Nici nu şi-au anunţat bine candidatul pentru Cotroceni, că au şi început disensiunile în ACL. În tot discursul său, Iohannis nu a pomenit nimic de „premierul Predoiu“ şi de un eventual tandem cu acesta. Mai mult decât atât, colegii săi liberali nici nu consideră important în contextul alegerilor prezidenţiale faptul că Predoiu a primit un vot din partea PDL pentru poziţia de premier. „Nu formăm un tandem. Nu vrem să avem ca temă un proiect de guvernare. Oamenii aleg preşedintele, nu premierul. Ei au hotărât că cel care va candida la postul de premier va fi Predoiu. Era dreptul lor, potrivit statutului. A fost o decizie internă care nu a fost validată în BPN al marelui PNL“, a spus Ludovic Orban, prim-vicepreşedinte PNL, pentru „Adevărul“.
Şi Marian Petrache, secretar general al PNL şi membru în echipa de negociere cu PDL, respinge ideea unui tandem Iohannis-Predoiu. „Acum alegem preşedintele, nu premierul. Nu înseamnă un tandem Iohannis-Predoiu. Acum vorbim de strategia de campanie şi este vorba de Iohannis“, a declarat Marian Petrache, secretar general al PNL, pentru „Adevărul“.
Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a explicat că nu câştigarea alegerilor prezidenţiale va schimba Guvernul şi actualul premier, ci formarea unei alte majorităţi în Parlament. „În situaţia în care după alegerile prezidenţiale, în mod natural, va apărea o altă majoritate care să vină în sprijinul preşedintelui nou ales, Iohannis îl va propune pe Predoiu în funcţia de premier“, a completat şi Puiu Haşotti. Numai că, o nouă majoritate nu se va putea forma în mod natural, ci printr-o serie întreagă de trădări. În acest moment, pentru a forma o nouă majoritate legislativă, PNL şi PDL au nevoie de voturile PMP, UDMR şi UNPR. Primul partid este moşit de Traian Băsescu, devenit rivalul politic al dreptei unite, în timp ce ultimele două se află la guvernare împreună cu PSD.
„Este un tandem“
De partea cealaltă, partenerii lor din PDL au înţeles cu totul altceva: că ACL porneşte în lupta prezidenţială cu tandemul Iohannis-Predoiu. „Da, va fi un tandem Iohannis-Predoiu. Domnul Iohannis a spus în momentul în care a fost desemnat că vrea să îl aibă alături pe Cătălin Predoiu. În statut se precizează clar că celălalt partid dă premierul şi noi l-am propus pe Cătălin Predoiu. Lucrurile sunt clare“, a spus Gheorghe Falcă, primarul Aradului, cel care s-a aflat la masa negocierilor cu liberalii Ludovic Orban şi Marian Petrache.
Aceeaşi convingere o are şi Gheorghe Ialomiţianu, vicepreşedinte PDL. „Domnul Predoiu va merge cu domnul Iohannis la toate întâlnirile cu electoratul. Mergem pe statut chiar dacă el nu a ieşit de la Tribunal“, a spus vicepreşedintele PDL Gheorghe Ialomiţianu. Statutul noului PNL stipulează clar că un partid, în acest caz PNL, dă preşedintele, iar celălalt, PDL, premierul. Numai că, alegerile prezidenţiale sunt în noiembrie, iar alegerile parlamentare sunt abia în iarna 2016.
„Poate că MRU ar fi fost mai bun“
Analistul politic Radu Magdin crede că Predoiu poate fi un plus în campania lui Iohannis. „E un tandem natural, logic. Era clar că partidul care va da candidatul la Preşedinţie va ceda postul de premier celuilalt partid. Nu cred că este doar o compensaţie pentru Predoiu, ci şi o alegere bazată pe experienţa sa ministerială“, crede Magdin, care subliniază că o eventuală desmenare a lui Mihai Răzvan Ungureanu pentru şefia Guvernului i-ar fi sporit şi mai mult şansele lui Iohannis. „Predoiu şi Iohannis sunt complementari: în timp ce Predoiu vine cu mesajul pe justiţie, Iohannis se poate concentra pe o viziune macro. Poate că varianta MRU- premier, ar fi fost mai bună, îl echilibra mai bine pe Iohannis în materie de politică externă“, este de părere Radu Magdin.
Analistul politic aşteaptă acum mişcarea lui Victor Ponta. „Va fi interesant acum ce tandem va anunţa Victor Ponta: probabil că va aştepta să treacă turul întâti, să nu supere pe nimeni. Numai că el are nevoie de un om neutru, un personaj pozitiv, care să-l salte în turul doi. O soluţie ar fi Tăriceanu, care rupe din electoratul dreptei. Oricum, potenţialul premier nu cred că va fi tot din PSD“, a conchis Magdin.
Iohannis şi Ponta, primul clinci
În primul discurs în calitate de prezidenţiabil al ACL, Iohannis a trimis o săgeată uşoară către premierul Victor Ponta. „Este pentru prima dată în ultimii 25 de ani când un partid desemnează un candidat român, dar de altă etnie. Este un semnal care arată maturizarea democraţiei româneşti. Eu vin de la Sibiu, din administraţia locală spre Preşedinţie, pentru a schimba regulile jocului politic de până acum“, a spus Iohannis, după ce Ponta şi-a lansat candidatura cu mesajul „mândru că sunt român şi ortodox“. De altfel, liderul PNL a contestat cele două acte normative emise de Guvern, care se referă la organizarea şi desfăşurarea alegerilor prezidenţiale din toamnă. „Nu ni se pare normal să acceptăm ca Guvernul, prin aceste modificari, să se creeze un avantaj pentru candidatul Victor Ponta“, a spus Iohannis. Premierul i-a răspuns astfel: „Nu ştiu şi mi-e foarte greu să aflu ce vrea să spună prin a anula Hotărârea de Guvern prin care am stabilit data alegerilor“.
Slab pentru Macovei
Europarlamentarul PDL Monica Macovei, care va candida ca independent la Preşedinţie, consideră că preşedintele PNL, Klaus Iohannis, desemnat luni de ACL pentru cursa prezidenţială, este „un candidat slab, fără experienţă politică relevantă la nivel naţional sau internaţional“.
Pe aceeaşi temă:
Klaus Iohannis, preşedinte PNL şi aproape nominalizat drept candidat al Alianţei Creştin Liberale în cursa pentru Cotroceni, a fost, la Adevărul Live, pentru a vorbi despre ce fel de preşedinte vrea să fie pentru România următorilor cinci ani.
Alianţa Creştin-Liberală (ACL) a anunţat, oficial, astăzi, că preşedintele PNL, Klaus Iohannis, va fi candidatul dreptei pentru alegerile prezidenţiale. Cătălin Predoiu, prim-vicepreşedintele PDL, va fi desemnat premier, în cazul în care ACL va câştiga scrutinul, iar Vasile Blaga a fost desemnat şef de campanie.
Klaus Iohannis über alles: liderul PNL a câştigat lupta internă cu Cătălin Predoiu
Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a ieşit deasupra lui Cătălin Predoiu în sondajele separate comandate de PNL şi de PDL. Primarul Sibiului va fi desemnat luni candidatul Alianţei Creştin Liberale la alegerile prezidenţiale.