Cioloş: Nu am înţeles din ce a spus preşedintele că mi-a cerut să candidez

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Dacian Cioloş a anunţat că nu va candida la alegerile parlamentare şi că nu aceasta a fost solicitarea exprimată de preşedintele Klaus Iohannis, care a spus că Cioloş ar putea continua ca premier şi după alegeri, dar din interiorul unui partid politic.

”Am spus că nu o să candidez şi eu nu am înţeles din ce a spus domnul preşedinte Iohannis că mi-a cerut să candidez”“, a răspuns Ciolo, întrebat dacă va candida la parlamentare.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că, în opinia sa, ar fi bine ca Dacian Cioloş să continue proiectele după alegerile parlamentare, subliniind însă că, pentru acest lucru, e necesar ca de acum să îşi declare adeziunea sau măcar simpatia pentru partidul cu care doreşte să continue proiectele. Iohannis a precizat din nou că, după alegeri, nu va nominaliza premier independent.

„Cioloş ar putea să-şi continue proiectele dacă îşi declară intenţiile de viitor. Trebuie să declare cu cine le va continua“ a mai subliniat liderul de la Palatul Cotroceni

De asemenea, Iohannis a precizat că după alegeri nu va mai fi nominalizat un premier independent, pentru că e nevoie de un Guvern politic. „Nu voi nominaliza persoane independent politic după alegeri. Am mai spus-o“, a punctat preşedintele României care a mai precizat:  „După alegeri vom avea un guvern politic, asta însemnând că toată lumea va reprezenta un partid, aşa funcţionează democraţia“.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea interpretează declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis, potrivit căreia Dacian Cioloş trebuie să-şi continue proiectele, dar dintr-un partid politic, ca o implicare a şefului statului în competiţia electorală.


„Preşedintele Iohannis ne-a spus astăzi că, pentru dânsul, nu contează rezultatul algerilor din 11 decembrie. Din declaraţia sa reiese că nu contează cum vor vota românii, ci doar cu ce partid va dori Dacian Cioloş să formeze viitorul guvern. Altfel spus, ceea ce decide amicul său e mai important decât ce vor decide mai bine de 18 milioane de români“, a reacţionat Liviu Dragnea. 

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite