Cioloş exclude formarea unui nou partid: N-ar face decât să dezbine şi mai mult
0Fostul premier Dacian Ciolos exclude formarea unui nou partid, pe motiv că nu ar face decât să fărâmiţeze electoratul. Cioloş a făcut această afirmaţie la o dezbatere a Grupului pentru Dialog Social (GDS), potrivit hotnews.ro.
"O angajare acum într-un partid nou n-ar face decât să dezbine şi mai mult forţele care încearcă să se regăsească. Nu doresc să fiu cel care dezbină, care fracturează şi mai mult", a spus Ciolos marţi la o dezbatere a Grupului pentru Dialog Social
Întrebat despre discuţiile cu PNL şi USR, Ciolos a spus că "nu m-au invitat şi nu am refuzat", adăugând că va luă o decizie "când lucrurile vor fi suficient de aşezate pentru a ne putea găsi locul, că nu fugim nicăieri din ţara"
"Nu mă interesează bătălia de dragul puterii într-un partid sau altul, ţin legătură cu oameni şi dintr-o parte şi din altă", a mai spus Ciolos.
"Cred că prea mult ne concentrăm asupra formei şi prea puţin asupra fondului", a mai spus Ciolos la întrebările insistente ale participanţilor la dezbatere în legătură cu viitorul sau.
Ciolos a primit marţi premierul GDS pentru 2016.
Prezent săptămâna trecută la Adevărul Live, deputatul USR Cristian Ghinea, fost ministru în Cabinetul Cioloş, a anunţat în premieră că fostul premier nu-şi face partid.