Ciolacu şi Stănescu s-au contrazis pe anticipate: „Vrem anticipate“ / „A spus că suntem pregătiţi pentru orice fel de alegeri“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marcel Ciolacu  şi Paul Stănescu
Marcel Ciolacu  şi Paul Stănescu

Secretarul general al PSD Paul Stănescu a declarat că partidul vrea alegeri anticipate şi le-a transmis membrilor să dea dovadă că nu le e frică. Marcel Ciolacu a explicat că Stănescu a afirmat, de fapt, că partidului „nu-i este teamă de niciun fel de alegeri“.

”Mereu se vehiculează în mediul public că ne e teamă de alegeri anticipate. Eu v-aş ruga să facem un lucru. Sigur, indusă în spaţiul public, această chestiune, ca şi cum noi am fi provocat această criză politică, care ştim bine e provocată de preşedintele Iohannis şi de PNL. Eu v-aş spune, pentru că tot timpul noi, membrii PSD, am fost oameni responsabili în ceea ce priveşte viaţa românilor şi economia României, eu v-aş spune următorul lucru: să nu mai spunem în spaţiul public ”nu ne e teamă de alegeri anticipate”. Vrem alegeri anticipate, indiferent cum vor fi ele. Chiar dacă sunt convins că poate unii sunteţi şocaţi de ceea ce spun, dar de data asta trebuie să dăm dovadă că nu ne e frică”, a declarat Paul Stănescu duminică,  la evenimentul de alegere a Gabrielei Firea la şefia PSD Bucureşti.

Marcel Ciolacu a explicat, după această declaraţie, că secretarul general a afirmat, de fapt, că partidului "nu-i este teamă de niciun fel de alegeri".

Ulterior, întrebat de jurnalişti dacă este de acord cu alegerile anticipate, Marcel Ciolacu a răspuns: "În sală s-a discutat că PSD se pregăteşte pentru orice fel de alegeri şi în orice variantă. Repet: Domnul Stănescu a transmis foarte clar că PSD este pregătit pentru orice fel de alegeri".

"Eu consider în continuare că PNL nu doreşte să pună în aplicare legile de la 1 septembrie. Doreşte să facă anticipate înainte ca aceste legi să intre în vigoare. Mai mult, le este teamă să proroge anumite termene cum au făcut cu alocaţiile. Ce a spus domnul Stănescu foarte clar este că Partidului Social Democrat nu îi este teamă de niciun fel de alegeri. Ca să fiu şi mai clar, Partidului Social Democrat nu îi este teamă de votul românilor", a precizat Ciolacu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite