Cinism, dispreţ, sfidare, aroganţă, ignorarea intereselor societăţii în favoarea intereselor penalilor. Ne aşteaptă „tâlhăria legală“. Suntem în dictatură

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acestea sunt datele unei dictaturi. Că nu există un singur dictator, ci vreo 250, nu e nicio consolare. Opoziţie parlamentară nu mai există, a fost desfiinţată, i s-a pus căluşul în gură, jandarmii sunt gata să intervină împotriva celor care nu sunt de acord cu actuala dictatură. Inclusiv împotriva judecătorilor. Posibil să vedem judecători bătuţi de jandarmi.

Se legiferează aberaţii, chiar dacă odată cu proprii penali scapă infractori ai ţării şi dispare siguranţa cetăţenilor.

S-a trecut şi la ultimul pas. Preşedintele nu mai poate refuza decât o singură dată numirea procurorilor şefi. După 1 ianuarie îi vom vedea pe Nicolicea şef la DNA şi pe Şerban Nicolae şef la Parchetul General. Şi toate astea pentru ca actuala putere să poată fura în voie din bugetul de stat, adică din banii noştri, ai tuturor.

Că odată cu propriii penali scapă de pedeapsă toţi infractorii ţării, este cea mai mare prostie care le putea trăzni prin cap. N-au avut curaj să dea o lege care să spună: doar membri PSD şi ALDE sunt beneficiarii acestor schimbări.

Dacă nici aceasta nu este descrierea unei dictaturi, atunci nu ştiu care mai poate fi.

Şi totuşi

Clasa politică trebuie să se aştepte la măsuri de retorsiune importante din partea partenerilor României. Începutul l-a făcut Polonia. Urmează România şi Ungaria. Economia României nu poate supravieţui în afara spaţiului euroatlantic. Fără banii şi fără piaţa UE. Fără cele 4,5 milioane de locuri de muncă oferite românilor. S-au convins şi Grecia şi Turcia. Se va convinge şi România, numai că va fi prea târziu. Deja modificările la legile Justiţiei şi la Codurile Penale i-au făcut pe ambasadorii statelor UE să facă front comun împotriva coaliţiei de guvernare, la o întâlnire cu ministrul Afacerilor Europene, Victor Negrescu (PSD). Şi ce este mai rău abia urmează.

După 1 ianuarie vine şi surpriza fluturaşilor de salariu. Creşterea de 4% a salariilor nete va fi înghiţită de inflaţie. Şi mai mult de atât. În aceste condiţii, şi susţinătorii coaliţiei PSD-ALDE îşi vor da seama că au fost păcăliţi, că au votat nişte dictatori, deveniţi infractori, şi care vor să scape nepedepsiţi.

Preşedintele Iohannis are încă multe atuuri în mânecă. Nu le-a utilizat şi nu le ştim încă. În cazul refuzului de a promulga actuala legislaţie împotriva justiţiei, nu cred că actuala putere are curajul să-i  sfideze pe cei 7,2 milioane de cetăţeni care l-au votat, prin suspendarea preşedintelui.

Există încă multe forme de reacţie. Greva fiscală, bunăoară. Nu cred că vor rămâne impasibili contribuabilii, când la colţul străzii stau infractorii protejaţi de legislaţie, gata să facă rău copiilor şi familiilor lor. Şi fără bani la buget actuala putere îşi dă duhul. Nu poate guverna.

Reacţia magistraţilor

Încă nu am văzut toate consecinţele amputărilor legilor nu numai contra corupţiei, dar chiar împotriva multor categorii de infracţiuni. Când infractorii rămaşi pe stradă vor ataca, viola, răpi, inclusiv membri ai familiilor actualei puteri, să nu se aştepte minuni de la magistraţi, care rămân cu mâinile legate de legislaţia emisă de PSD-ALDE. Sunt chiar atât de orbiţi, încât nu realizează ce s-ar putea întâmpla?

Nu pot, nu vreau să cred, că o putere poate guverna împotriva intereselor populaţiei pe care o conduce. Nu în secolul XXI şi nu în Europa. Inclusiv împotriva intereselor celor care i-au votat, circa trei milioane de cetăţeni.

Mai repede decât îşi imaginează actualii conducători, „buboiul“ se va sparge. Cu ce consecinţe politice, economice, sociale, asupra parteneriatelor României, vom vedea. Dar bine nu va fi. Inclusiv pentru cei care au votat actuala putere.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite