Cel mai scurt mandat din istorie la Interne. Moga l-a bătut pe Dragnea
0
Nicolae Moga este ministrul de Interne cu cel mai scurt mandat din istorie: 6 zile. Anterior, mandatul cel mai scurt a fost cel al lui Liviu Dragnea, aproape 20 de zile în 2009.
Doar 6 zile a rezistat Nicolae Moga în fruntea Ministerului Afacerilor Interne, începutul mandatului său fiind aproape suprapus cu izbucnirea cazului de la Caracal, acolo unde cel puţin două adolescente au fost ucise. Marţi după-amiază Moga a anunţat că demisionează pentru că instituţia are nevoie de o altă persoană care să nu fie asociată cu întreg scandalul.
„Recordul“ negativ de zile în fruntea MAI era deţinut de Liviu Dragnea, cel care la 20 ianuarie 2009 depunea jurământul, iar pe 11 februarie 2009 îşi depunea mandatul.
O treia poziţie în acest clasament al celor mai scurte mandate la Interne e ocupată de Gabriel Berca, fost ministru între 9 februarie 2012 şi 27 aprilie 2012.