Ce joc face dl. Tăriceanu?

„Marea enigmă, rămasă neelucidată până la ora la care scriu, este în numele cui vorbeşte, la urma urmei, dl. Călin Popescu-Tăriceanu. ”  FOTO Mediafax

Premierul Victor Ponta a profitat de una dintre apariţiile sale televizate de la sfârşitul săptămânii trecute spre a se autoprezenta drept campion al înţelepciunii şi toleranţei. Ambele calităţi s-ar fi manifestat cu succes în felul în care domnia-sa a managerizat crizele din interiorul PSD în anii scurşi de când se află în fruntea partidului.

Lauda de sine a prim-ministrului nu îi avea însă defel drept ţintă pe membrii PSD care, în ultimii ani, se manifestă tot la fel disciplinat precum o făceau în urmă cu vreo 25 de ani cele 4 milioane de suflete cu care se mândrea PCR-ul de odinioară. Cei ce trebuiau să afle, încă o dată, că dl. Ponta e bun şi tolerant, erau, de fapt, liberalii. Cum aceştia nu prea s-au dovedit sensibili la mesajul indirect, premierul a recurs marţi seara la adresarea nemijlocită şi glazurată bogat, cu tentă sentimentală, ba chiar lacrimogenă.

Rezultatul a fost şi de data aceasta nul. PNL a ieşit de la guvernare şi a anunţat decesul USL printr-un discurs lung, dezlânat, plin de reproşuri, agitat, cvasi-nevrotic al d-lui Crin Antonescu. Discurs devenit încă şi mai caraghios, şi mai grotesc prin contrapunctul tăcerii absolute pe care l-a asigurat con brio dl. Klaus Johannis. Un personaj a cărui sarcină politică la nivel naţional dă semne a fi, din 2009 încoace, naveta fără rezultate pe ruta Sibiu-Bucureşti şi retur.

Mult mai sensibil la spusele şi sentimentele de împăcare ale d-lui Victor Ponta s-a arătat miercuri, către orele prânzului, dl. Călin Popescu-Tăriceanu. Omul ce a rezistat dârz, pe vremea când era prim-ministru, atacurilor deloc puţine, defel bânde şi numeroaselor lovituri pe la spate ale preşedintelui Traian Băsescu, s-a înmuiat pe neaşteptate. A uitat dintr-o dată că, de dreapta fiind, nu a mustit de entuziasm când s-a format USL-ul. A uitat, de asemenea, că, după un moment de rătăcire al cărui preţ l-a plătit de fapt dl. Sorin Ilieşiu, nu mai departe decât săptămâna trecută, a contribuit prin votul său liber exprimat la întărirea poziţiei d-lui Crin Antonescu şi, după o ieşire cu iz retoric, stupefiantă, în faţa presei, a plecat val-vârtej la Palatul Victoria ca să discute cu premierul. Iar acesta l-a primit imediat./ Ca să discute ce? Promisiunile neonorate faţă de PSD? Lipsa apetitului real pentru negociere, vizibilă de la o poştă în toate cele trei săptămâni ale acestui drôle de guerre la finele căruia a căzut nu Parisul, ci USL-ul? Şi mai ales cu cine?

Marea enigmă, rămasă neelucidată până la ora la care scriu, este în numele cui vorbeşte, la urma urmei, dl. Călin Popescu-Tăriceanu.

Dacă vorbeşte în nume propriu, fără a avea niciun sprijin în spate şi niciun mandat la purtător se impun două concluzii. Prima e că în dl. Tăriceanu a început să clocotească, aşa, pe neaşteptate, sângele de fost manechin la APACA, drept pentru care, înaintea pensionării, s-a mai dorit o dată pe podium. Cea de-a doua e că premierul chiar e un om bun, milos şi înţelegător, sacrificându-şi o oră spre a da satisfacţie orgoliului de star de odinioară al predecesorului său la Palatul Victoria şi pentru a-i mai lăsa iluzia că ar mai juca vreun rol pe scena politică a ţării.

Atâta doar că inimoşenia aceasta a d-lui Ponta se manifestă într-un moment în care orice om cu scaun la cap se gândeşte că premierul trebuie să facă din noapte zi spre a pune capăt crizei guvernamentale. O criză ce se suprapune nu tocmai fericit cu cea din Ucraina, dar şi cu semnalele de turbulenţă politică ce vin dinspre Republica Moldova, ambele neputând să-i lase indiferenţi pe politicienii de la Bucureşti.

Dacă e adevărat că în spatele d-lui Tăriceanu s-ar afla, aşa cum se zvoneşte, vreo 30 de parlamentari şi cam 14 filiale ale PNL, lucrurile se complică. Şi nu doar pentru Crin Antonescu, nu numai pentru PNL, partid ce va trebui să facă faţă pericolului sciziunii (o dominantă a existenţei sale în anii ’90, dominantă la impunerea căreia dl. Tăriceanu a contribuit printre primii în iulie 1990, atunci când, împreună cu dl. Dinu Patriciu, a fondat PNL-AT), ci pentru întreaga viaţă politică românească. Ce nu va deveni, în noile condiţii, deocamdată ipotetice, nici mai suplă, nici mai stabilă, nici mai clară şi nici nu se va relansa, aşa cum prevesteau analiştii bucuroşi să consemneze decesul USL.

Demisia de ultimă oră din PNL a d-lui Călin Popescu-Tăriceanu complică şi mai mult situaţia.