CCR a desfiinţat Legea descentralizării: Guvernul sau Parlamentul trebuie să iniţieze un nou proiect

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională a publicat motivarea Deciziei de neconstituţionalitate privind Legea descentralizării, asupra căreia Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament. Potrivit judecătorilor CCR, legea este neconstituţională în ansamblul său, motiv pentru care Guvernul sau Parlamentul trebuie să iniţieze un nou proiect.

Decizia de declarare a neconstituţionalităţii Legii descentralizării a fost luată cu majoritate de voturi de către judecătorii CCR care precizează, în motivare, că procedura parlamentară cu privire la Legea descentralizării „a încetat în mod definitiv“, de vreme ce aceasta a fost declarată neconstituţională în ansamblul său.

„De aceea, pentru a reglementa din nou în materia descentralizării, Guvernul sau senatorii şi deputaţii, după caz, trebuie să iniţieze un nou proiect, respectiv propunere legislativă în acest sens“, se precizează în motivare.

Totodată, judecătorii CCR avertizează că proiectul promovat de Liviu Dragnea încalcă cel dintâi articol din Constituţie, mai precis alineatul 5, care precizează că "respectarea Constituţiei şi a legilor este obligatorie". Potrivit CCR, implementarea măsurilor de descentralizare are un caracter aleatoriu, iar principiile după care s-ar derula procesul pot fi alese "în mod discreţionar". Concret, judecătorii CCR au reproşat proiectului faptul că ar introduce unele breşe prin care cei responsabili de implementarea descentralizării ar putea ocoli legile în vigoare.

"O asemenea dispoziţie legală reglementează, în mod implicit, posibilitatea eliminării selective din fondul activ al legislaţiei a unor prevederi legale în vigoare, ceea ce afectează unitatea şi scopul măsurilor de descentralizare promovate, conferindu-le un caracter aleatoriu. În aceste condiţii, destinatarul normei este pus în situaţia de a alege în mod discreţionar dispoziţiile legale incidente în acest domeniu, contrar regulilor de tehnică legislativă, care obligă legiuitorul la reglementarea relaţiilor sociale cu respectarea principiilor generale de legiferare proprii sistemului dreptului românesc. Aşadar, Curtea constată o evidentă încălcare a exigenţelor art.1 alin.(5) din Constituţie“, arată judecătorii de la Curtea Constituţională (CC), în motivarea hotărârii.

Judecătorii constituţionali mai precizează că, prin modificările aduse articolului 171 din Legea nr. 95/2006, nu se prevede autoritatea competentă să îi numească pe „conducătorii“ direcţiilor de sănătate publică. Astfel, textul prevede doar că aceştia sunt numiţi "în condiţiile legii".

„De asemenea, s-a înlăturat termenul de 30 de zile în care directorul coordonator sau directorul coordonator adjunct care se află în stare de incompatibilitate sau în conflict de interese, era obligat să înlăture motivele de incompatibilitate ori de conflict de interese, care ar fi atras rezilierea de plin drept a contractului de management. Noul act normativ, nu prevede sancţiunea aplicabilă 'conducătorilor' direcţiilor de sănătate publică de la data apariţiei conflictului de interese/ incompatibilităţii“, mai menţionează magistraţii constituţionali.

Conform motivării CC, chiar dacă aceştia sunt supuşi evaluării conflictelor de interese sau incompatibilităţii potrivit legii, „efectele juridice ale raportului de evaluare de constatare a conflictului de interese / incompatibilităţii sunt imprecis reglementate, în sensul absenţei sancţiunii“.

Opinie separată au avut judecătorii Augustin Zegrean, Mona Pivniceru şi Daniel Morar, care arată în motivare, printre altele, că legea criticată prevede o serie de măsuri a căror derulare este etapizată pe termene, astfel încât măsurile de aplicare, în sensul construirii cadrului legal necesar de către autorităţile implicate, vor fi ulterioare adoptării bugetului pe anul 2014, respectiv începerii noului exerciţiu bugetar la nivelul Uniunii Europene.

„De altfel, la nivelul Uniunii Europene nu se fac planificări în funcţie de unele sau altele dintre competenţele autorităţilor centrale sau locale ale statelor membre“, arată cei trei judecători ai CC.

Curtea Constituţională a decis, în 10 ianuarie, că Legea descentralizării, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament în luna noiembrie 2013, este neconstituţională, admiţând sesizarea formulată de parlamentarii PDL.

Pe de altă parte, judecătorii CC au respins o serie de critici formulate de parlamentarii PDL.

„Cu majoritate de voturi, respinge criticile de neconstituţionalitate extrinsecă a Legii privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a unor măsuri de reformă privind administraţia publică“, se mai preciza în minuta Curţii Constituţionale.

PDL a sesizat Curtea Constituţională în privinţa legii descentralizării şi a notificat Camerei Deputaţilor acest demers, a informat formaţiunea politică, în 29 noiembrie 2013.

Sesizarea a fost semnată de 70 de deputaţi democrat-liberali.

Guvernul şi-a asumat răspunderea pe proiectul legii descentralizării în 19 noiembrie 2013.

Citeşte şi:

Dragnea i-ar da lui Mazăre o bucată din portul Constanţa

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat marţi că există discuţii privind trecerea a „treizeci şi ceva la sută“ din Portul Constanţa la autorităţile locale. Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a solicitat ca procentul deţinut de autorităţile locale din portul Constanţa să crească.

Dragnea nu renunţă la descentralizare: „Am fi printre puţinele tări care nu am avea descentralizare“

Preşedintele Executiv al PSD, Liviu Dragnea, le promite baronilor locali că proiectul de descentralizare rămâne în picioare, în ciuda deciziei CCR, care a respins, cu unanimitate de voturi, legea.

CCR a decis: Descentralizarea se amână. Legea se întoarce în Parlament

Curtea Constituţională a admis, vineri, sesizarea PDL legată de proiectul legii descentralizării, adoptat în noiembrie 2013 prin asumarea răspunderii de către Guvern. Judecătorii au stabilit că Legea descentralizării contravine prevederilor Constituţiei.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite