Cazul Iuliei Ionescu, poate luăm Cannes-ul din nou
0
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, părintele Stoica, a declarat în ultimele zile, pe toate canalele media, că este exclus ca Iulia Ionescu să se fi aflat în vreo mânăstire sau alt lăcaş bisericesc din judeţul Suceava.
Ceritudinea acestor afirmaţii provenea din acţiunea de cercetare făcută de Patriarhie care a întrebat la fiecare mănăstire dacă a fost zărită fata. Nu şi nu.
Iată că lucrurile au stat chiar pe dos.
Fata a stat a fost adăpostită la o mânăstire din Suceava sau chiar la două, după cum reiese din primele informaţii. Că a fost adăpostită e un lucru bun, nu poţi lăsa un copil singur pe drumuri, noaptea pe coclauri. Ceea ce a urmat este grav. Punerea la adăpost a fetei trebuia urmată de anunţarea imediată a părinţilor şi a autorităţilor, cele ale statului şi cele ale Bisericii.
Dar, călugării nu au anunţat părinţii şi au minţit autorităţile, inclusiv propria ierahie bisericească, din moment ce au fost întrebaţi dacă au văzut fata şi au negat categoric. Cum poate fi înţeleasă o asemenea atitudine? Care sunt judecăţile religioase şi morale care i-au făcut să ignore faptul că se aflau în faţa unui copil fugit de acasă, căutat de autorităţi? De ce au acţionat astfel prelungind căutarea şi adâncind disperarea părinţilor? Cazul s-ar fi putut rezolva într-o singură zi, dacă ar fi existat minima cooperare cu Poliţia.
De aici, oricine se poate întreba dacă nu mânăstirile nu pot ajunge adăpost pentru tot felul de fugari, fără ca nimeni să bage de seamă. Sigur, nu se poate generaliza, dar în cazul Iuliei este vorba despre obstrucţionarea unei operaţiuni legale de căutare a unui minor dispărut de acasă.
Se poate spune că viaţa de la mânăstire e izolată de fluxul de ştiri din societate. Dar, când îţi vine un minor nu poţi să nu întrebi cum a ajuns acolo, mai ales că Iulia nu a sosit singură.
Iar, când au văzut că acest caz capătă amploare, au decis să trimită fata acasă cu trenul. Cine şi-a asumat această decizie de a o trimite pe Iulia singură cu trenul? De unde ştiua că va ajunge în siguranţă acasă? Doar de acasă fugise. Ce garanţii aveau că fata nu va decide să o ia din nou pe drumuri şi să încerce în altă parte? Nici în acest moment, Poliţia nu a fost anunţată.
Iulia a dat telefon acasă, a fost identificată, apoi s-a derulat povestea din tren. Şi lucrurile s-au sfârşit cu bine.
Pentru instituţia Bisericii rămân probleme de rezolvat. Cazul a arătat că instituţia în care românii au cea mai mare încredere are probleme serioase de credibilitate în interior, din moment ce Patriarhia a fost dezinformată pe tot parcusrsul desfăşurării cazului. Şi pentru că autorităţile statului au fost dezinformate în aceeaşi măsură. Cine repară lucrurile şi cum?
Partea pozitivă a poveştii, pe lângă găsirea Iuliei, poate fi un nou film al lui Cristian Mungiu, plecând de la întâmplarea adevărată. Poate mai luăm o dată premiul de la Cannes.
Se încarcă comentariile...
