Ceea ce părea să fie o simplă vizită făcută la invitaţia unei organizaţii a evreilor americani care, prin premiul acordat preşedintelui României a spulberat acuzaţiile inventate de un jurnalist iresponsabil, s-a transformat, ca prin minune, într-o izbândă de mare impact.

Dl. Iohannis a avut parte de o primire peste aşteptări din partea preşedintelui SUA, dl. Donald Trump, de o conferinţă de presă comună, în cursul căreia au putut fi auzite aprecieri dintre cele mai măgulitoare nu doar la adresa persoanei aflate azi la Cotroceni, ci şi la adresa României. Acestei întâlniri la vârf extrem de importante i s-au asociat mai apoi întrevederile din ziua de 23 iunie cu noul preşedinte al Franţei, dl. Emmanuel Macron, şi cu cancelarul Germaniei, d-na Angela Merkel.

Majoritatea comentatorilor au vorbit despre faptul că, începând din iunie 2017, avem de-a face cu un alt Klaus Iohannis. Complet schimbat în bine. Că preşedintele a ieşit din expectativă (e drept, a mai făcut-o şi în ianuarie-februarie, atunci când s-a opus ferm şi salvator acţiunilor împotriva justiţiei şi în favoarea hoţilor ale guvernării PSD-ALDE), că şi-a asumat deschis şi indubitabil rolul de jucător de mare anvergură, că a început lupta în vederea obţinerii celui de-al doilea mandat la Cotroceni. Pe care a declarat că şi-l doreşte încă din ziua în care şi l-a început pe primul. O seamă de alte apariţii publice ale d-lui Iohannis, printre care şi cea din 13 iulie de la Baza Militară “Mihail  Kogălniceanu”, au întărit această opinie.

E foarte adevărat că toate aceste fapte extrem de pozitive din ultimele 45-50 de zile au fost, într-o anumită măsură, puse în umbră de o seamă de decizii prezidenţiale ce au stârnit destule  controverse. A stârnit o oarecare mirare faptul că preşedintele a promulgat, fără a formula obiecţii, Legea salarizării, mulţumindu-se doar să observe că întreaga responsabilitate pentru prevederile ei cade în sarcina alianţei PSD-ALDE. Încă şi mai generatoare de mirări şi de obiecţii a fost hotărârea d-lui Klaus Iohannis de a accepta nominalizarea d-lui Mihai Tudose pentru funcţia de prim-ministru,în pofida faptului că era mai mult decât evident pentru oricine că cel propus de PSD pentru acest post de mare responsabilitate nu îndeplinea nici pe departe criteriile de integritate expuse de la Bruxelles de preşedintele României. Nu e mai puţin adevărat că în seara zilei de 29 iunie, atunci când noul guvern condus de dl. Mihai Tudose a depus jurământul, noile/vechile excelenţe” au avut parte de o urecheală prezidenţială de natură să le umbrească drastic bucuria învestirii. Asta cu condiţia ca miniştrii Cabinetului Tudose să fie oameni de onoare, ceea ce, trebuie să o recunoaştem, nu prea este cazul.

Preşedintele Klaus Iohannis ne-a rezervat însă o surpriză extrem de neplăcută promulgând vinerea trecută (adică pe 21 iulie) legea care desfiinţează practic conflictul de interese. Nu doar înlocuind sus-citata sintagmă cu aceea mult mai blândă de “folosirea funcţiei publice pentru favorizarea unor persoane”. Legea fusese mai înainte atacată , fără nici o şansă de izbândă, la Curtea Constituţională (o instituţie complet politizată, devenită preş pentru uzul personal al d-lui Liviu Dragnea), iar ultima speranţă pentru nepunerea ei în aplicare stătea în stiloul preşedintelui Iohannis. Care, însă, a preferat să o promulge.

Decizia de vinerea trecută a d-lui Iohannis este de natură să ridice iarăşi semne de întrebare în legătură cu consecvenţa şi fermitatea preşedintelui. Aproape că avem motive să ne întrebăm dacă nu cumva, în locul unei atitudini ferme, dl. Iohannis preferă jocul la două capete, recursul la loopinguri şi repetate schimbări la faţă.