Candidatura inexplicabilă a lui Traian Băsescu şi efectele ei

Pentru prima dată în carieră, Traian Băsescu admite înaintea unor alegeri că are şanse minime să câştigeFoto: Inquam Photos / Octav Ganea

Cu mai puţin de o săptămână înainte de alegerile locale, fostul preşedinte admite că are şanse minime să câştige. Lucru ce nu era prea greu de estimat încă de la începutul campaniei, ţinând cont de situaţia din Bucureşti şi de faptul că alegerile sunt într-un singur tur. Ceea ce nu a reuşit fostul preşedinte este să explice de ce a intrat într-o cursă în care nu avea ce căuta.

În anul 2000, alegerile locale pentru primăria Bucureştiului l-au propulsat pe Traian Băsescu în prim-planul politicii româneşti. Fără acea victorie, Traian Băsescu ar fi rămas un personaj secundar între atâţia alţii care s-au perindat pe scena publică. Atunci a venit din spate şi  s-a calificat la mustaţă în turul al doilea, unde avea de recuperat avansul serios de 150.000 de voturi  pe care îl înregistra Sorin Oprescu în urma primului tur de scrutin. Câştigarea Bucureştiului împotriva unor adversari mult mai puternici din punct de vedere mediatic, propagandistic şi al resurselor l-a transformat pe Traian Băsescu într-un personaj politic de primă mână, i-a permis să preia puterea în Partidul Democrat, înlăturându-l pe Petre Roman şi i-a deschis calea spre fulminanta carieră ce a urmat. Revenirea lui Traian Băsescu, în 2020, în cursa pentru Bucureşti, nu are nici un sens.

A crezut Traian Băsescu că are şanse să câştige? L-a mânat doar orgoliul?

Lupta în Bucureşti este dură şi se duce doar între Gabriela Firea şi Nicuşor Dan. Ceilalţi candidaţi fac figuraţie într-o piesă din care încearcă să aibă profit, ajutând într-o parte sau într-alta.

Se va discuta mult după alegeri de ce nu s-a reuşit o alianţă în Bucureşti între PNL, USR şi PMP. Cine este responsabil pentru o asemenea eroare în tabăra celor care se bat pentru a prelua fotoliul de primar de la Gabriela Firea?

Sigur, se poate spune că, intrând în competiţie, Traian Băsescu a făcut-o pentru partid. Este destul de rezonabilă o asemenea explicaţie. PMP nu este o formaţiune mare şi a stat mereu în preajma pragului electoral. Venind acum din nou pe buletinele de vot, fostul preşedinte îşi mobilizează capitalul electoral ce i-a mai rămas, nu îndeajuns de consistent pentru a-i asigura şanse, dar suficient de reprezentativ pentru a duce PMP, fără temeri, dincolo de prag.

Dar un efect asemănător ar fi fost obţinut şi dacă Traian Băsescu s-ar fi angajat cu toată forţa în campanie, dar fără să fie el însuşi înscris în cursă. Electoratul său i-ar fi urmat fără ezitare îndemnul şi ar fi votat PMP.

Fără Traian Băsescu în joc, Nicuşor Dan avea toate şansele să câştige pe 27 septembrie, dar cu fostul preşedinte pe buletinele de vot, bătălia va fi extrem de strânsă, iar Gabriela Firea se poate gândi la un nou mandat.

Sigur, calculele sunt una, votul este altceva. Electoratul are propria lui evaluare, care de multe ori se dovedeşte mult mai sofisticată decât o cred majoritatea celor care candidează la alegeri.

Cei care s-au hotărât să vină la urne, nu o fac pentru a-şi risipi votul. Mai ales că, de data asta, a vota implică un efort în plus, ţinând cont de condiţiile sanitare speciale. Sondajele de opinie nu au cum să surprindă ultimele evoluţii de dinainte de vot şi nici modul în care oamenii vor judeca, chiar în momentul în care vor pune ştampila pe un nume.

În ceea ce îl priveşte, fostul preşedinte a acceptat, pentru prima dată, să intre în nişte alegeri, nu ca protagonist, ci doar ca  unul dintre factorii, poate chiar cel decisiv, care va influenţa rezultatul.