Când jurnaliştii sunt mercenari electorali. Soluţia lui Christophe Barbier

Recunosc: mă jenează cînd jurnaliştii îşi exprimă cu nonşalanţă preferinţele electorale altundeva decît în cabina de vot. Ştiu: într-o ţară unde un trust media e prin definiţie o bîtă electorală, scrupulele de mai sus sunt naive. Şi totuşi…

Veţi replica: dacă o fac pe blogul lor, cine ce treabă are… ?

De ce? Blogul e un fel de cearceaf  imun la indecenţă? la manipulare? Cînd îţi scrii opinia pe blog, o faci anulînd cartea de presă, deontologia de jurnalist? De ce textul semnat de jurnalist ar trebui să fie diferit de textul semnat de cetăţean (sau invers)?  

Dacă blogul e o cabină de vot la vedere, atunci jurnalistul e un mercenar în devenire.

Problema nu e simplă şi admit că argumentele pot fi contradictorii. Am atins aceast subiect într-un interviu din 2007, în care îl invitasem pe carismaticul Christophe Barbier, directorul săptămînalului de informaţie «L'Express», unul din cei mai apreciaţi jurnalişti şi formatori de opinie din Franţa, să comenteze campania prezidenţialelor şi tabloul alegerilor de la acea vreme. Reamintesc contextul electoral al Franţei din 2007, pentru că el cuprinde cîteva similitudini cu configuraţia prezidenţialelor din România anului 2014.

Înainte de primul tur de scrutin, primii patru clasaţi în sondaje erau Nicolas Sarkozy (dreapta), Ségolène Royal (stînga), François Bayrou (centru) si Jean-Marie Le Pen (extrema dreaptă). Între electori, sondajele vorbeau de un număr mare de indecişi. După primul tur de scrutin au rămas în cursa prezidenţialelor Nicolas Sarkozy şi Ségolène Royal. Era pentru prima oară cînd o femeie avea şanse să devină preşedintele Franţei. A cîştigat pînă la urmă un bărbat, Nicolas Sarkozy.

Redau aici un fragment din dialogul cu Christophe Barbier, apărut integral în Evenimentul Zilei din 22 aprilie 2007. Analistul francez pare să ştie cum ar putea jurnalistul-alegător să nu-şi reproşeze nimic.

«Cristina Hermeziu: Faptul că pentru prima dată în istoria Franţei printre candidaţii la preşedinţie se află şi o femeie cu şanse de reuşită, a schimbat fundamental această campanie ?    

Christophe Barbier: Aş spune ca nu. Poate că s-a schimbat tonul. Dar programul lui Segolène Royal a adus ceva nou: democraţia participativă. Numai că nu e singura noutate a acestei campanii. Nimeni nu-l aştepta pe François Bayrou. El a impus nişte teme care fără candidatura sa nu s-ar fi discutat: datoria publică a Franţei şi cresterea economică. În schimb, prezenţa unei femei cu şanse de reuşită la preşedinţia Franţei e o ameninţare la adresa tradiţiei seculare privind  accesibilitatea la «tron». In 1316, francezii vremii au adoptat o lege (« la loi salique ») potrivit căreia urmaşii la tronul Franţei nu puteau fi de parte feminină. De atunci şi pînă astăzi tradiţia n-a fost încălcată : nici un conducător al Franţei n-a fost femeie.

C.H.: Din această perspectivă înseamnă că această campanie prezidenţială e deja istorică şi potenţial s-ar putea transforma într-o revoluţie.

C.B.: Exact. Ar putea fi momentul unei revoluţii.

C.H.: Avînd în vedere că jurnalistul care se ocupă de domeniul politic este el însuşi un cetăţean care votează, cum este posibil să-şi păstreze obiectivitatea în reflectarea unei campanii electorale ?

 C.B.:Trebuie să facem efortul să ramânem imparţiali. Poate că nu reuşim în proporţie de 100%, suntem doar oameni. Dar este posibil, oferind analize şi mai ales argumente pentru orice afirmaţie. Mai exista apoi soluţia « votului alb ». Ajungi în cabina de vot, în deplină singuratate şi decizi că nu poţi acorda votul nimănui.

C.H.: Vi s-a întîmplat să votaţi « alb » pentru că aşa v-a dictat conştiinţa de jurnalist ?

 C.B.: Da, mi s-a întîmplat. Dar nu va fi cazul la aceste alegeri.

C.H.: Ce le răspundeţi celor care vă reproşează ca aveţi simpatii pro-Sarkozy ?

C.B.: Zilele trecute am primit două mesaje de la doi cititori diferiţi. Unul îmi reproşa că în comentariul meu am fost prea tare de partea lui Sarkozy, celălalt că în alt comentariu am fost prea făţiş împotriva lui Sarkozy. Aşa că sunt liniştit.

C.H.: Dar dvs. ştiţi, în forul interior, care dintre cititori are dreptate…

C.B.: Nu e aşa de sigur. Pînă la urmă, în cabina de vot, singur cu tine însuţi, e bine să-ţi asculţi instinctul. Măcar aşa n-o să-ţi poţi reproşa nimic.»