Bornele lui Klaus Iohannis în primul an de mandat. Analiza specialiştilor: ce s-a schimbat în viaţa politică românească
0
În primele 12 luni, Klaus Iohannis s-a distanţat de modelul preşedintelui jucător , a coabitat cu un premier ostil, a optat pentru un Guvern tehnocrat şi a învăţat primii paşi în politica externă. Specialiştii consultaţi de „Adevărul“ au tras câteva concluzii după primul an de mandat Iohannis.
Luni se împlineşte un an de când Klaus Iohannis a depus jurământul de preşedinte. „A fost un an greu, dar lucrurile se schimbă. Cred că simţiţi şi voi că se schimbă“, a concluzionat preşedintele la o întâlnire de final de an cu jurnaliştii. „Adevărul“ a analizat pas cu pas primul an de mandat Iohannis pentru a arăta ce s-a schimbat. Anul politic 2015 a început cu un preşedinte instalat la Cotroceni pe fondul unui puternic spirjin popular şi cu un premier înfrânt, dar care nu se dădea dus de la Palatul Victoria. Aşa că, până la un altfel de politică a fost un altfel de coabitare.
Faţă de perioada în care Băsescu şi Ponta întreţineau un conflict continuu, Iohannis n-a stârnit furtuni între Palate, ci a optat pentru „o relaţie strict instituţională între Preşedinţie şi Guvern“. Această linişte s-a spart la începutul verii, în momentul în care Victor Ponta a fost chemat la DNA. „Este o situaţie imposibilă pentru România ca premierul să fie învinuit de fapte penale. Solicit demisia premierului Victor Ponta“, a reacţionat Klaus Iohannis. Ponta a refuzat să plece de bună-voie, ba chiar a trecut peste mai multe moţiuni cenzură, dar, în final, a fost doborât de oamenii coborâţi în stradă care, pe fondul tragediei de la Colectiv, au cerut schimbarea clasei politice. Acesta a fost sfârşitul lui Ponta ca premier, şi, totodată, sfârşitul unei coabitări mai mult pe tăcute.
„Blocaţi psihologic în «paradigma Băsescu», ne-a fost aproape tuturor foarte greu de digerat Klaus Iohannis în primul an de mandat. Pe plan intern, a tolerat neclintit modul în care, la început Ponta, apoi cam toţi liderii politici, îl criticau, ambiţionându-se să nu răspundă în niciun fel. Acest comportament a venit mănuşă peste ceea ce strada avea să strige în noiembrie, legat de un alt fel de a face politică. L-a ajutat foarte mult pentru a se menţine în topul popularităţii. Dacă ar fi răspuns jignirilor lui Victor Ponta, acum i-ar fi fost foarte greu să se detaşeze de imaginea parlamentarilor şi a tuturor liderilor politici“, spune analistul politic Răzvan Prişcă, blogger adevarul.ro.
După demisia lui Ponta, preşedintele Klaus Iohannis a chemat partidele la consultări, în două rânduri, pentru a numi un nou premier. Dar n-a chemat doar partidele, ci şi reprezentanţi ai societăţii civile, o premieră pentru politica postdecembristă a României. „Modul în care a reuşit să-l impună pe Dacian Cioloş drept premier, prin negociere, nu prin spectacol public, confirmă, de asemenea, abilităţile sale de om politic“, adaugă Răzvan Prişcă.
Şi-a impus proiectele
Deşi a avut un Parlament ostil, care vreme de 10 luni a fost de partea lui Victor Ponta, şeful statului a reuşit să formeze câteva majorităţi de conjunctură pentru a-şi impune agenda. Aşa a găsit consens pentru adoptarea Strategiei Naţionale de Apărare, pentru numirea lui Eduard Hellvig în fruntea SRI, şi tot aşa a reuşit să-l impună pe Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea SIE, în ciuda opoziţiei PSD. De asemenea, şeful statului, în colaborare cu Parlamentul, şi-a pus în aplicare o parte din promisiunile electorale: alegeri parlamentare pe liste, înfiinţarea de noi partide cu numai trei membri şi votul prin corespondenţă. „Iohannis încearcă un model diferit şi, speră el, mai durabil în consecinţele sale. Pe de o parte, mai deschide puţin supapele sistemului electoral, adică mecanismul formal de îmbunătăţire a reprezentativităţii. Elimină constrângerile juridice pentru înfiinţarea unor noi formaţiuni politice şi uşurează procedura de vot pentru milioanele de români din afara graniţelor. Prima are menirea de asigura vehicule noi pentru grupurile care se simt nereprezentate de actualele partide, iar a doua reintroduce în circuit o mare masă de electori, până acum blocată să participe de bariere instituţionale şi geografice. Ar mai fi fost nevoie şi de votul în două tururi pentru primari, dar e clar că partidele mari nu au avut voinţa politică să meargă un pas mai departe“, a scris sociologul Sebastian Lăzăroiu în editorialul „Un an de mandat. Se prefigurează un «model Iohannis»“, publicat pe site-ul politiscan.ro.
Prestaţia externă
Klaus Iohannis a efectuat 14 vizite externe de la preluarea mandatului. La Paris şi la Berlin a insistat pentru aderarea României la Schengen, în SUA a fost primit de vicepreşedintele Joe Biden şi a participat la o recepţie oferită de Barack Obama, iar pe liderii de la Chişinău i-a îndemnat să spijine în continuare parcursul european al Republicii Moldova. „Preşedintele României a rămas distins şi respectabil şi în politica internă, şi în cea externă. Are o prestanţă fizica naturală, arată ca un adevărat om de stat, ştie mai multe limbi străine. A optat, în primul an, pentru o abordare discretă a politicii externe, cu confirmarea parteneriatelor deja existente. A fost o perioadă de învăţare, nu una de inovare “, spune analistul de politică externă Radu Magdin.
Pentru România, la fel ca pentru întreaga Uniune Europeană, capitolul politică externă a fost marcat în 2015 de criza refugiaţilor. Preşedintele Klaus Iohannis a fost printre puţinii lideri europeni care s-au împotrivit cotelor obligatorii de imigranţi. Unii analişti spun că şeful statului s-a poziţionat corect, alţii, dimpotrivă. „Deşi a prins o perioadă extrem de agitată în UE, Iohannis a reuşit să impună o conduită demnă din partea României“, crede Răzvan Prişcă.
Radu Magdin are altă opinie. „Din perspectiva inovării şi a unei acţiuni mai ferme, e mult de progresat în 2016. Că vorbim de planul regional, de o mai bună poziţionare în materie de afaceri europene (poziţionarea fermă în dosarul refugiaţilor nu ne-a făcut favoruri ca ţară, ci, dimpotrivă, a arătat lipsa experienţei şi, posibil, a calităţilor de negociere la nivel înalt) sau de o prezenţă mai puternică pe piaţa internaţională a ideilor (România lui Iohannis e prea «tăcută şi puternică», nu emite mesaje publice şi idei de top, proactiv, în media internaţională). La toate aceste capitole, e loc de mult mai bine în anul care vine, mai ales că un Preşedinte nu poate deveni cu uşurinţă un actor european şi internaţional doar atunci când are nevoie. Şi cu siguranţă va avea nevoie în 2018, la 100 de ani de la Marea Unire, şi în 2019, cu ocazia Preşedinţiei române a UE“, spune Magdin.
Comunicarea, punctul slab
În 2015, Iohannis a avut o prezenţă discretă în spaţiul public. Totuşi, şeful statului a reacţionat prompt când a fost vorba de marile subiecte: i-a cerut demisia lui Ponta, l-a „sfătuit“ pe Gabriel Oprea să demisioneze după moartea poliţistului Bogdan Gigină, a pus presiune ca partidele să se reformeze şi le-a cerut oamenilor din stradă să facă politică. A fost prea puţin? „Cea mai mare problemă a preşedintelui Iohannis rămâne comunicarea publică. E drept că o persoană trecută deja de vârsta de 50 de ani nu se mai poate schimba uşor. Dar o societatea obişnuită să se hrănească din telenovele şi talk-showuri are nevoie de imaginea unui preşedinte comunicator. Asta nu înseamnă în niciun caz un preşedinte care să coboare nivelul în registrul lui Ponta şi Băsescu. Nicidecum“, conchide Răzvan Prişcă.
Se încarcă comentariile...
