Bilanţul pierderilor parlamentare: câţi aleşi nu şi-au terminat mandatul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de deputaţi şi senatori aleşi în 2012 au părăsit Parlamentul înainte de încheierea mandatului. Cei mai mulţi au fost forţaţi de problemele penale, alţii, mult mai norocoşi, au lăsat scaunul de parlamentar pentru alte funcţii cu greutate. Câţiva parlamentari şi-au pierdut viaţa.

Din cei 588 de deputaţi şi senatori aleşi în decembrie 2012, 68 de parlamentari nu au reuşit să-şi ducă la bun sfârşit mandatul încredinţat de alegători. Majoritatea parlamentarilor care au părăsit Casa Poporului au fost forţaţi de problemele din Justiţiei. Printre aceştia se regăsesc nume grele, precum foştii miniştrii Miron Mitrea, Relu Fenechiu, Darius Vîlcov, Monica Iacob Ridzi, fostul lider PSD Viorel Hrebenciuc, patronul Antenei 3, Dan Voiculescu, George Becali şi liberalul Sorin Roşca Stănescu.

Miron Mitrea şi-a anunţat demisia din Camera Deputaţilor înainte cu puţin timp de a fi condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare, într-un dosar de corupţie pentru fapte din perioada în care era ministru al Transporturilor în guvernarea PSD. Mitrea şi-a ispăşit pedeapsa, dar a anunţat că nu se mai întoarce în politică. În situaţia lui Mitrea mai sunt George Becali, care a fost eliberat condiţionat după ce a executat două treimi din pedeapsa de trei ani şi şase luni, şi Sorin Roşca Stănescu, care a părăsit Penitenciarul Jilava după doar nouă luni de detenţie. Nici Gigi  Becali, nici Roşca Stănescu nu s-au mai întors în politică, dar nici nu au dispărut de tot din viaţa publică. Pot fi urmăriţi seară de seară la televiziunile de ştiri ca specialişti în orice. Alţii, cu condamnări mai mari, încă se află în închisoare, cum este cazul fostului ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul „Transformatorul”, sau cel al lui Dan Voiculescu, încarcerat la Penitenciarul Rahova după ce a fost condamnat la zece ani cu închisoare în dosarul privatizării ICA.

Recolta de penali
Un caz special a fost cel al deputatului PPDD Gigi Neţoiu, care, deşi condamnat la doi ani de închisoare în dosarul transferurilor de jucători, a rămas parlamentar încă un an de la data condamnării din cauza unor probleme birocratice, care au împiedicat vacantarea mandatului său. Fostul deputat PSD Ioan Adam, pus sub acuzare în dosarul retrocedărilor, şi fostul deputat PNL Theodor Nicolescu, urmărit penal în dosarul ANRP, şi-au înaintat demisia după ce au ajuns în spatele gratii pentru că au fost arestaţi preventiv.

Printre parlamentarii care au demisionat din cauza problemelor cu legea se mai numără: Oana Niculescu Mizil, suspectă în dosarul lui Marian Vanghelie, fostul deputat Gheorghe Coman, condamnat pentru că a primit bani şi whisky, Dănuţ Culeţu, trimis în judecată pentru fapte de corupţie, Ion Diniţă, implicat într-un dosar de corupţie cu fonduri publice, Ion Ochi (PSD), trimis în judecată pentru luare de mităşi abuz în serviciu, Olosz Gergely, cercetat în dosarul ANRE, şi Iosif Secăşan, condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare.

Incompatibilii
Un alt motiv din cauza căruia parlamentarii au fost forţaţi să părăsească Legislativul înainte de încheierea mandatului constă în dosarele de incompatibilitate câştigate de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) în instanţă. Primul deputat care şi-a pierdut mandatul în urma unei incompatibilităţi este fostul social-democrat Aurel Nechita. Le-a mai fost vacantat mandatul din cauza problemelor de integritate fostului deputat PNL Petre Roman, fostului senator liberal Akos Mora, şi fostului deputat PDL Ştefan Stoica.

Plecaţi pe funcţii şi mai bune
Aliţi parlamentari şi-au depus de bunăvoie mandatul pentru funcţii în alte instituţii. Primul care şi-a dat demisia din Parlament a fost Dan Radu Ruşanu, care doar după patru luni de la alegeri a fost numit preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Ulterior, Ruşanu, în calitate de şef al ASF, a fost trimis în judecată pentru constituirea unui grup infracţional organizat.

Cei doi şefi ai celor mai importante servicii secrete au fost anterior numirii în funcţie de către preşedintele Klaus Iohannis parlamentari. Este vorba de directorul SRI, Eduard Hellvig, fost deputat PNL, şi de şeful SIE Mihai Răvan Ungureanu, fost senator PNL. Din rândul parlamentarilor şi-a ales Iohannis şi consilierul pe probleme de securitate. Fostul deputat George Scutaru a plecat din Palatul Parlamentului la Palatul Cotroceni, dar la câteva luni a renunţat şi la funcţia prezidenţială din cauza unui dosar de corupţie. Parlamentul a fost sursă de specialişti şi pentru Curtea Constituţională. Fostul senator PSD Toni Greblă şi fostul deputat UNPR Marian Enache au fost numiţi judecători la CCR în actuala legislatură. Toni Greblă şi-a dat demisia după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă.

Din Parlament au mai plecat Dinu Giurăscu, ales vicepreşedinte al Academiei Române, Alin Petrache, ales preşedintele al Comitetului Olimpic şi Sportiv din România, socrul fostului premier Victor Ponta, Ilie Sârbu, Marcu Nicu şi Cosmin Nicula, numiţi în conducerea Curţii de Conturi, şi Victor Ciorbea, numit Avocat al Poporului.

Au dat Parlamentul naţional pe cel european
Alegerile europarlamentare şi locale au “uşurat” Parlamentul de peste alţi 20 de parlamentari. Maria Grapini, Dan Nica, Ovidiu Silaghi şi Damian Drăghici au lăsat Parlamentul României pentru cel de la Bruxelles. Mult mai mulţi au fost aleşi primari sau preşedinţi de Consilii Judeţene, ceea ce le asigură o funcţie pentru încă patru ani. Patru dintre edilii aleşi ai Capitalei au plecat din Parlament: primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, fostă senatoare, primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, fost deputat, primarul Sectorului 5, Daniel Florea, fost deputat, şi edilul Sectorului 6, Gabriel Mutu, fost senator. Alţii au ajuns în conducerea Consiliilor Judeţene în urma alegerilor locale: fostul senator PNL Alin Tişe, ales preşedintele CJ Cluj, fostul ministru PSD Sorin Grindeanu, ales preşedintele CJ Timiş, fosta deputată Claudia Boghicevici, aleasă vicepreşedinte al CJ Arad.

Primul deputat urmărit prin Interpol
Actuala legislatură a adus şi o premieră în istoria Parlamentului: primul deputat urmărit internaţional prin Interpol. Fostul deputat UDMR Marko Atilla a fugit din ţară la Budapesta înainte cu câteva zile ca deputaţii să voteze cererea de încuviinţare a arestării sale preventive.

Răpuşi de moarte
Câţiva parlamentari nu au putut să-şi ducă la bun sfârşit mandatul pentru că au încetat din viaţă. Este vorba de fostul deputat Gheorghe Ciobanu, mort în urma unui infarct, fostul deputat al grupului minorităţilor, Mircea Grosaru, fostul deputat Ştefan Stoica, care a murit la vârsta de doar 37 de ani din cauza cancerului, şi fostul deputat ALDE Octavian Bot, care a murit după ce a stat patru zile în comă. Utimul deputat care s-a stins din viaţă în urmă cu doar două săptămâni este social-democrata Sonia Drăghici, diagnosticată cu cancer în urmă cu doi ani. Alţi parlamentari au demisionat din motive personale, cum este cazul fostului ministru Mihai Stănişoară, care a anunţat că renunţă, cel puţin temporar, la politică, fostului deputat UNPR Vasile Bleotu, care a invocate motive familiale, şi Vasile Mocanu, care a spus că demisionează din cauza problemelor de sănătate.

18 parlamentari au rămas fără mandate din cauza problemelor penale. Printre aceştia, nume grele ca: Miron Mitrea, Relu Fenechiu, Viorel Hrebenciuc, Dan Voiculescu, Gigi Becali, Sorin Roşca Stănescu Darius Vîlcov şi Monica Iacob Ridzi.

7 zile a durat mandatul de senator al lui Dan Voiculescu, cel mai scurt din actualul Legislativ. Fostul lider al PC a demisionat din Senat ca să scape de judecata Curţii Supreme.

588 de parlamentari au fost aleşi în 2012, dintre care 412 deputaţi şi 176 senatori. A fost cea mai numeroasă legislatură din istoria României.

513 parlamentari numără acum Legislativul, dintre care 356 deputaţi şi 157 senatori.

466 de parlamentari va avea viitorul Legislativ: 330 de deputaţi şi 136 de senatori.

5 parlamentari au murit în timpul actualei legislaturi: Gheorghe Ciobanu, Ştefan Stoica, Mircea Grosaru, Octavian Bot şi Sonia Drăghici.

4 deputaţi au lăsat Parlamentul României pentru Parlamentul European: Dan Nica (PSD), Damian Drăghci (UNPR), Maria Grapini (PC) şi Eduard Hellvig (PNL). Ultimul a fost numit ulterior director al SRI.
 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite