Băsescu a acceptat de voie, de nevoie, descătuşarea României

Un nou scandal al mutării României spre Est a făcut valuri nu doar în presa autohtonă, ci şi în media europeană. România nu trebuie să meargă nicăieri însă decât ca partener, iar în această calitate ducem toate diligenţele să avem uşile deschise spre Est, Vest, Nord, Sud, zenit, nadir şi toate celelalte direcţii posibile. Uite că, într-un sfârşit, până şi Traian Băsescu a acceptat, de voie, de nevoie, descătuşarea internaţională a României.

De unde atâta zarvă că Guvernul României a desţelenit ogoarele relaţiilor internaţionale, de la Beijing la Moscova? De unde atâtea conspiraţii, scenarii, strategii, regrete, atenţionări şi semnale de alarmă? Să stea toţi liniştiţi, nu plecăm nicăieri de aici decât pentru negocieri menite a creşte şansele României, iar nu pentru a o muta pe alt meridian. Iar în acest scop da, ne ducem şi la Răsărit, şi la Apus, oriunde găsim parteneri de discuţie, aşa cum face, de altfel, toată lumea civilizată.

Suntem la răscrucea Estului cu Vestului, aşadar ce e atât de anormal să avem relaţii şi cu o parte, şi cu cealaltă? Sau ele sunt incompatibile doar pentru noi, în timp ce alte state au depăşit logica terţului exclus şi îşi permit să transceandă opoziţiile inventate pentru cei mici, fiind aceste state de o natură superioară şi acţionând pe baze ontologice care ne scapă nouă, ţărilor de rând. Iar România ar trebui, te pomeneşti, să stea frumos în bancă şi să ridice mâna, cerând voie să iasă afară din curte.

Nu ne trebuie bilet de voie de la niciun autoproclamat diriginte pentru a dezvolta parteneriate economice în Est, aşa cum nu am cerut voie în Est ca să strângem legăturile cu Vestul. Suntem maturi, vaccinaţi şi ştim să trecem strada singuri. Iar dacă politica anilor anteriori a încercat să ne transforme într-o ţară cu dizabilităţi, este timpul să ne lepădăm de sechele şi de timorare şi să-i arătăm lumii cine suntem şi ce putem.

România nu se mută nici la Est, nici la Vest, ci merge spre propriul său succes ca ţară. Îşi recapătă demnitatea şi forţa proprie, ţinând cont de alţii, dar ridicându-şi vocea ca şi alţii să ţină cont de noi. Acest lucru simplu s-a schimbat în politica externă. 

Mă oripilează de fiecare dată timiditatea cu care reacţionăm atunci când suntem jigniţi de presa europeană, ca şi cum ne-am simţi cu musca pe căciulă şi am prefera să trecem neobservaţi. Mi se pare, de asemenea, o slăbiciune felul în care am fost învăţaţi să ne plecăm în faţa tuturor celorlalţi, cu o atitudine de ”săru’mâna boierule” adresată altor state. Ce să mai spun de felul în care ne uităm extaziaţi la reclamele şi părerea bună pe care o au alţii despre ei înşişi, pe care le acceptăm fără spirit critic, în timp ce despre noi înghiţim pe nerăsuflate orice infamie!

România nu se mută nici la Est, nici la Vest, ci merge spre propriul său succes ca ţară. Îşi recapătă demnitatea şi forţa proprie, ţinând cont de alţii, dar ridicându-şi vocea ca şi alţii să ţină cont de noi. Acest lucru simplu s-a schimbat în politica externă. Şi uite că, după ce s-a răţoit la premierul Victor Ponta din cauza vizitei în China, Traian Băsescu a acceptat şi el, forţat de împrejurări, că România nu se poate închide în UE sau în NATO.

La început, turneul Guvernului României între Beijing şi Moscova a fost trecut la capitolul ”şi altele” ca nu cumva să fie raportat ca un succes. Premierul a făcut shopping în China, iar ministrul de Externe s-a plimbat degeaba la Moscova, au fost de părere ideologii portocalii. Acum însă văd că lucrurile au luat altă direcţie. Brusc, aceiaşi care nici nu observau ce deschidere extraordinară a realizat România într-un timp record, încep să se teamă că ne mutăm pe Fluviul Galben sau pe Volga. Păi de ce vă temeţi dacă oricum ne-am plimbat degeaba prin cancelariile celor mai puternice state ale lumii? De unde frisoanele voastre?

Aşadar, până şi părerologii anti-Guvern s-au prins că ofensiva diplomatică a României nu e chiar de ici, de colo, şi că nu e menită să crească kilometrajul deplăsărilor externe. Acum însă au apărut alte pericole. După ce deplasările au fost degeaba, acum sunt prea periculoase şi înseamnă mult mai mult decât ne putem imagina.

Reaua intenţie din spatele comentariilor care sunt contra din principiu devine astfel evidentă, dar opiniile de acest fel se anulează reciproc prin saltul paralogic de la insignifianţa acordată vizitelor externe la conspiraţia mondială decriptată pe acest subiect cu aceeaşi fervoare rău plasată.

În loc să minimalizeze, iar apoi să se îngrozească de deschiderea României spre Est, Vest şi toate punctele cardinale, comentatorii ar putea să dea o mână de ajutor, identificând noi modalităţi prin care să creştem şansele României spre un tratament avantajos pe pieţele şi în cancelariile internaţionale. Până la urmă, aceasta ne dorim toţi cei care vrem o ţară respectată şi puternică. România trebuie să se regăsească pe ea însăşi şi puterea de a sta drept în faţa istoriei şi a celorlalţi actanţi statali. M-am săturat să fim trataţi ca nişte nevolnici pentru că am acceptat de bună voie acest rol ingrat şi pentru că nişte concetăţeni de-ai noştri şi-au făcut o carieră din a fi cei care strigă primii în gura mare că nu merităm nimic. Să se refere la ei înşişi dacă au aşa o părere proastă. România merită totul şi pentru acest lucru avem de dus o luptă continuă şi pe toate fronturile, de la Răsărit până la Apus.