Băsescu, reacţie după votul de respingere a acordului privind Brexit: Este o şansă uriaşă pentru Uniunea Europeană să rămână unită şi întreagă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos/Justinel Stavaru
FOTO Inquam Photos/Justinel Stavaru

Fostul preşedinte Traian Băsescu, afirmă, după votul de respingere a acordului privind Brexit, că este „un vis urât din care Marea Britanie s-a trezit”. Băsescu susţine că „este o şansă uriaşă pentru Uniunea Europeană să rămână unită şi întreagă” şi preconizează că vor exista alegeri anticipate în Marea Britanie şi un nou vot pentru Brexit.

„BREXIT – Un vis urât, din care Marea Britanie s-a trezit. Aşa cum anticipam în ultima postare, a început bătălia pentru rămânerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în Uniunea Europeană. În urma votului dat azi în Parlamentul de la Londra, Regatul Unit nu mai are condiţiile politice şi legale pentru a părăsi Uniunea Europeană”, a scris, marţi seară pe Facebook, Traian Băsescu.

Acesta afirmă că, în mod cert, „premierul britanic va trebui să demisioneze, vor exista alegeri parlamentare anticipate şi va fi organizat un nou referendum pentru BREXIT, referendum prin care electoratul Regatului Unit îşi va readuce ţara înapoi în Uniunea Europeană”.

„Este o şansă uriaşă pentru Uniunea Europeană să rămână unită şi întreagă, iar România are şansa să fie ţara în a cărei preşedinţie UE s-a consolidat în loc să fie ţara în mandatul căreia Uniunea Europeană s-a micşorat. Din acest moment România are şansa unui mandat de succes. Oare avem capacitatea să ne jucăm şansa?”, a mai scris Băsescu.

Parlamentul britanic a respins marţi, cu doar 73 de zile înaintea Brexitului, singurul plan în vederea unei ieşiri ordonate din Uniunea Europeană (UE). Acordul a fost respins cu 432 la 202 voturi.

În Parlamentul britanic urmează să fie iniţiată o moţiune de cenzură împotriva Guvernului May.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite